Scena 5

IONEL, ANA, IANKE, TAKE și cei doi copii mici 

ANA (s-a întors cu mâncarea): Gata masa, papa!

IANKE: Stai să vie și dobitocul cela de Take! (Strigă.) Take! 

(Toți stau la masă.) 

TAKE (intră posomorât): Poftă mare, jidane. (Ianke citește ziarul.) Ei, n-auzi mă frate? Poftă mare! 

IANKE: Acu aud! Mulțumesc! Asemenea!

TAKE: Dar de ce mai ești posomorât?

IANKE: Bată-te mama lui Dumnezeu, iar începi?

TAKE: Ei ho! Că nu m-am gândit la ce te gândești tu...

IANKE: Nu isprăvești? (După o lingură.) Ai tras obloanele ?

TAKE: Ce mai întrebi degeaba?

IANKE: Nu întreb degeaba, întreb să-mi răspunzi! Le-ai tras?

TAKE: Dar lasă-mă odată în plata Domnului! De douăzeci de ani îmi scoți sufletul cu obloanele.

IANKE: Lasă că-i mai bine. Tot nu face parale! Mai bine așa, decât să-ți scoată hoții marfa din prăvălie...

TAKE: Și atunci știi bine că le-am uitat netrase din pricina neveste-mi...

IANKE: Din pricina prostiei le-ai uitat, nu din pricina nevestei... și nevasta s-a dus și prostia a rămas…

TAKE: Of f! Că mult mai vorbești!

IANKE: Ce vrei să fac? Așa-i omul vădan! Când trăia nevasta vorbea și ea. Acum trebuie să vorbesc pentru doi.

TAKE (s-a uitat la mâncările de la masa lui Ianke): Mă Ianke.

IANKE: Ce poftești?

TAKE: Eu nu poftesc nimic - dar vreau să știu dacă nu poftești tu din tocana asta. Știu că-ți place grozav.

IANKE: Mă, păcătosule, iar vrei să mănânci știucă umplută?

TAKE: Dar nu, mă omul lui Dumnezeu!

IANKE: Nu spune minciuni! Vezi că tot tu poftești? Hai, dă o farfurie încoace!

TAKE: Nu, Ianke... eu...

IANKE: Taci din gură, că acum mă supăr și te cred pe cuvânt, și are să-ți paraă rău. Ana, pune-i și lui o bucățică să guste. Ei, da pune-i o bucățică mai mare să guste bine. Ce? Vrei să n-aibă timp să vadă că-i bună?

TAKE: Mulțumesc!

IANKE: Poartă-o sănătos. Dar ce, tocana n-o dai? Nu știi că nu dau pe datorie?

ANA: Uite că e aici, tată.

TAKE: Vezi mă?

IANKE: Nu văd, gust!

TAKE: Și-ți place?

IANKE: Deloc! Așa de ieftin nu vând! Ce mai ai acolo?

TAKE: Niște sarmale de purcel!

IANKE: Cu varză?

TAKE: Îhâ!

IANKE: Ce vorbești? Ana, tu mănânci sarmale cu carne de porc?

ANA: De ce să nu mănânc?

IANKE: Ei, atunci adă încoace!

TAKE: Poftim, Ana!

IANKE: Ce, am zis s-o duci la Ana? Am zis: adă-încoace!

TAKE: Nu se poate mă, că se supără Dumnezeu!

IANKE: Ei, lasă-l să mai fie și el supărat!

TAKE: Va să zică tot supărat ești!

IANKE: Mda! (Pauză mică.) Dar plăcintă nu vrei?

TAKE: Nu!

IANKE: Și dacă vreau eu doi colțunași, ce-ar să fie?

TAKE: Am să ți-i dau!

IANKE: Și bine ai să faci!

TAKE: Altceva mai poftești?

IANKE: Du-te dracului, dar ce crezi c-am să mănânc toată mâncarea care ți-a rămas ție? Uite, îți vând două mere pe doi struguri, că să nu zici că-s om rău și te rog să mă lași în pace.

ANA: Dar eu nu înțeleg papa, de ce nu facem masa laolaltă...

ANKE: Ce vorbești așa o prostie? Se cade? Ovreiul să mănânce la masa lui ovreiască și creștinul la masa lui creștinească. Și ce stai tu așa? Te doare capul?

ANA: Nu!

IANKE: Atunci ce ai?

ANA: Nimic!

IANKE: Bine! Dacă așa îl cheamă!

ANA: Vezi papa! Și mai spui că alții încep...

IANKE: Dar de ce te-ai supărat? Ce-ai înțeles tu?

ANA (nici nu ascultă): Ionel, ai mâncat?

IONEL: Da.

TAKE: Stai, măi băiatule, de mănâncă! Ce Dumnezeu? De când ai venit acasă nu mănânci nimic!

IONEL: N-am poftă de nimic, tată!

IANKE: Uite că și el îi cu nimic...

TAKE: Bine, mă băiatule, dar și fără poftă trebuie să mănânci, că slăbești!

IONEL: Ei, nu, eu vreau să am poftă, tată!

IANKE: Are dreptate, zău ai slăbit teribil. Ce-ai să zici că erai un flăcău că floarea soarelui... ce să mai vorbim... faci așa o concurență la lămâile lui Cadâr!

IONEL: Ce-am să zic? Am să-ți mulțumesc!

IANKE: N-ai pentru ce!

IONEL: Da, știu. Tocmai de aceea.

IANKE: Așa teribil ai ascuțit briciul, că i s-a rupt ața!

IONEL: Bine că-i numai atât! Ferească Dumnezeu de mai mult!

TAKE: Ce spuneți voi acolo?

IONEL: Nimic! Glumim... Ei haide, Ana!

TAKE: Unde vă duceți?

ANA: Aci pe bancă. (Pleacă.)

IANKE: La tren... 

(Copiii cei mici ies și ei.)