Câteva precizări la noua ediţie.

        Şi fiind V. Voiculescu un scriitor atât de mare, de important şi, aş zice, „în vogă” în ultimele decenii, nu se putea ca o monografie consacrată lui să nu stârnească interesul cititorilor şi al criticilor literari. Cei dintâi, adică cititorii s-au grăbit, aşadar, să epuizeze prima ediţie a cărţii de faţă, iar ceilalţi, criticii n-au zăbovit nici ei prea mult şi au purces la comentarea ei în unele reviste.

        Cum era şi firesc, cronicile şi recenziile au oscilat între bine şi mai puţin bine, între elogii şi critici nepărtinitoare.

        Se-nţelege, desigur, că aceste ecouri n-au putut decât să mă bucure. Înseamnă că truda mea întru cunoaşterea vieţii şi operei lui V. Voiculescu n-a fost/nu este în zahar.

        În intervalul de cinci ani, care s-a scurs de la prima ediţie şi până azi, când o trimit la tipar pe a doua, nu s-au petrecut fapte spectaculoase în voiculescologie, care să impună o refacere din temelii a monografiei. E adevărat, au apărut unele studii şi chiar cărţi consacrate scriitorului, însă ele nu schimbă cu nimic coordonatele pe care am structurat şi elaborat volumul din 2003, aşa încât, în linii mari n-am operat modificări importante faţă de prima ediţie.

        Între contribuţiile survenite între timp se cuvine menţionată apariţia cărţii Despre V. Voiculescu în scrisori, avându-l ca destinar şi totodată ca editor pe Alex. Oproescu, la fel de împătimit cercetător al biografiei voiculesciene ca şi noi. Tipărit de Editura Omega din Buzău, într-un tiraj de numai 250 de exemplare, volumul cuprinde unele informaţii de real folos pentru viitorii voiculescologi. L-a avut şi autorul cărţii de faţă în vedere, preluând de acolo date utile şi valoroase.

        Gândită într-o structură unitară, Viaţa lui V. Voiculescu (chiar şi aşa, tributară unui anume stil şi unui anume unghi de vedere, cum au sesizat câţiva comentatori) credem că propune lectorilor şi istoriei literare un portret de scriitor realizat în tuşe exacte, cât mai apropiate de realitate – de realitatea impusă de documentaţia avută la dispoziţie.

        Fireşte că autorul prezentei monografii nu se împăunează cu aprecierile primite la prima ediţie (între alţii Ion Rotaru găsea cartea „excepţional documentată şi deosebit de frumos scrisă”), dar nici nu este dezamăgit de criticile „dure” la adresa ei (într-o cronică din revista România literară Ion Simuţ considera că „biografismul lui Florentin Popescu e prea descriptiv, liric şi participativ” şi că „Naraţiunea biografică obiectivă, fluentă şi documentarismul neustru, dar sugestiv şi revelator, pare destul de greu de atins”).

        Oricum şi din orice unghi ar fi privită cartea avem orgoliul să credem că ea deschide larg o fereastră pentru cunoaşterea vieţii şi operei lui V. Voiculescu. Şi – de ce nu?

        — Un argument în plus pentru înţelegerea unui teritoriu literar original şi valoros, cu care scriitorul a îmbogăţit cultura noastră naţională.

        20 Brumărel, 2008

        Autorul.