Capitolul 21

Niculae era în acest timp la sfat cu Isosică şi Plotoagă. Dar înainte de a se fi întâlnit cu aceştia în biroul lui Zdroncan, după convorbirea lui cu acel State şi după a doua convorbire cu primul-secretar al comitetului de partid raional părăsise clădirea şi o luase grăbit spre moară.

— Mă duc să vorbesc cu Fântână şi să mobilizăm toate forţele organizaţiei, îi spusese el lui Zdroncan înainte de a ieşi. De ce stă el deoparte şi nu ne ajută? Aşa că dacă mă caută cineva, sau e nevoie de ceva, sunt acolo, să trimiţi repede un om să mă cheme.

Fântână era la postul lui stând afară printre oameni şi căruţe, i se vedeau de departe părul şi barba albite de pospai, ai fi zis că era preotul satului care venise şi el să macine un sac ca oricare om.

De când începuse treierişul, începuse nu de mult după aceea şi moara să funcţioneze, ceea ce însemna că toţi aceştia de-aici îşi predaseră cotele şi că prezentaseră responsabilului chitanţa emisă de baza de recepţie. Căruţele umpleau curtea largă a morii şi erau ele însele pline cu saci. Cai graşi, bine îngrijiţi, cu piele strălucind şi cu picioarele înalte ca nişte copaci tineri plini de sevă stăteau deshămaţi în spatele căruţelor mâncând din şuşleţ iarbă verde sau trifoişte cosită. Oamenii însă nu arătau la fel ca vitele, erau desculţi, în cămăşi adesea rupte, neraşi, cu pălării scofâlcite pe cap, tăcuţi şi înnegriţi parcă nu numai de soare. Niculae trecu printre ei salutând, o singură dată toată curtea, şi responsabilul, văzându-l, se dezlipi de lângă o căruţă unde stăteau de vorbă cu cineva şi îl aşteptă cu barba în aer.

— Ia vino puţin să discutăm unele aspecte, zise Niculae uitându-se în jur şi căutând vizibil un loc unde s-ar fi putut duce, să nu fie auziţi de nimeni.

— Mergem în birou, zise Fântână şi o luară într-acolo şi apoi după câtva timp intrară în aşa-zisul birou.

— Ăştia sunt majoritatea chiaburi care macină, explică Fântână luând în braţe banca din spatele mesei şi punând-o de-a curmezişul micii încăperi de lemn să stea amândoi pe ea. Toţi au chitanţe de cotele predate, cu ăştia nu merge discuţie…

— Ia să-mi spui, zise Niculae, de ce nu ajuţi dumneata organizaţia acum pe timpul campaniei când e un moment greu şi te mulţumeşti să stai aici în loc să vii cu noi pe unde e nevoie?

Fântână îşi pironi privirea lui albastră în cea a tânărului şi o secundă se uitară astfel unul la altul, lipoveanul cu o strălucire cam nesigură, dar intensă în ochi, Niculae cu răceală şi duritate. Se vedea că, spre deosebire de el, care spusese direct tot ceea ce avea de spus, Fântână, care avea prea multe, nu putea să facă acelaşi lucru, deşi dorea din toate puterile, în cele din urmă, înghiţind de câteva ori, reuşi să-şi aducă aproape răspunsul, de prin depărtările de unde rătăcea oprit de atâtea obstacole şi zise:

— Nu pot să închid moara şi să viu eu să activez în locul lui Isosică, dacă nu ştie să se descurce! Altceva cum ştie? Când e vorba să se ducă la raion cum ştie? Şi să se ducă la direcţia morăritului cum ştie? Astea de ce ştie să le facă? Ştie să nu se bage unde nu vrea. Eu nu pot! Eu am ordin să macin, să predau statului uium, am un plan de îndeplinit, nici nopţile nu mă duc acasă să dorm, stau şi macin permanent…

— Nu-ţi cere nimeni să nu îndeplineşti planul, răspunse Niculae reţinând doar această parte a răspunsului celuilalt, dar înainte să fi început treieratul, toate aspectele astea negative din comună puteai să contribui şi dumneata, ca membru de partid, să le înlăturaţi. Atunci nu mergea moara, cât a durat secerişul n-a măcinat nimeni.

— Aveţi dreptate, zise Fântână bâlbâindu-se, aspectu ăsta cu neghina… de-astă-toamnă nu trebuia semănat, dar mi-aduc aminte că n-a vrut nimeni să-l dea la trior, cu toate că nici nu prea mai era timp… Eu eram secretarul organizaţiei şi rămăsesem în urmă cu însămânţările de toamnă. Cetăţeanul din sat, reluă el apoi, crede că cine ştie ce fac eu aicea cu uiumul şi cu cerealele şi se uită urât la mine ca şi când ar fi averea mea şi nu i-aşi da şi lui. Dar o să plec dracului într-o zi şi o să-mi văd de treabă, îmi văd de agricultură, nu-mi trebuie mie să mă înjure toată lumea şi până la urmă tot să mă scoată de aici, dar nu ca un om cinstit, ci ca hoţ! Ce-mi trebuie mie asta când eu am pământul meu, îmi iau caii de căpăstru şi… Auzi din ce pricină să ajung eu să nu mai dorm, că vine cineva într-o zi şi fără să am absolut nici o vină îmi încheie proces… Mai bine plec singur şi-o las dracului de moară să tragă de ea cine-o vrea. Fiindcă cetăţeanului să nu credeţi că îi pasă unde ajunge uiumul pe care îl dă el! Statului, dracului, din moment ce i-ai măcinat şi poate să se ducă cu făina acasă, puţin îi mai pasă! De ce i-ar mai păsa? Şi dacă i-ar păsa ce-ar putea să facă el? Poate el să vină aici peste mine să mă controleze? Păi îi dau cu chitanţele şi cu registrul în cap, nimic n-o să găsească!

Şi zicând acestea responsabilul morii trase iute sertarul, scoase un registru gros şi soios şi o varză nemaipomenită de alte hârtii, le răsfoi ca să fie şi mai răsfoite decât erau, nemaiînţelegându-se ce vroia el să demonstreze prin asta şi continuă:

— Nu mă bazez eu pe ce zice cetăţeanul din sat, că el tot nu mă crede, orice i-aşi spune, mă duc eu la raion, la sfatul popular, la direcţia morăritului şi îl caut pe tovarăşul director… E tot de prin satele astea ieşit, dar mai deştept, om cu ceva carte, nu mă compar eu cu el. Şi stau şi vorbesc cu tovarăşul director azi, şi îmi spune să vin să vorbesc cu el mâine, şi mâine îmi spune să vin să vorbesc poimâine, şi mă duc şi poimâine să vorbesc cu el, ce să mai vorbesc, că ce-avusesem de vorbit vorbisem din prima zi, adică eu vorbisem, că el mai mult aşa, îmi arătase dinţii dintr-o parte. Eu îi spun, tovarăşe director, uite aşa şi aşa, vă aduc asta şi aia la cunoştinţă, că dumneavoastră m-aţi numit. Şi se uită la mine: hî, da, te-am numit! Tovarăşe director, zic, şi îi spun iar, aşa mai pe larg, amănunţit cum devine cu activitatea morii din comuna Siliştea şi ce probleme sunt în perspectivă… Da, da, zice, hî, am înţeles! A trecut şi Isosică pe-aici! Când am auzit aşa am ieşit în stradă şi m-am şters pe ochi cu foaia cămăşii de la spate, uite aşa curgea sudoarea pe mine. Ce căutase Isosică la direcţia morăritului?

— Cine a fost înainte director la morărit? zise Niculae.

— Ouăbei, răspunse Fântână.

— Şi acum unde e Ouăbei?

— E la Ucecop, la Turnu, nu-l ştiţi?

— Nu. Ce face acolo?

— E şef!

— Ouăbei te-a recomandat?

— Da.

— Uite, acum n-avem timp de aspectele astea ale activităţii morăritului, zise Niculae, suntem în campanie, înţelegi ce vreau să spun?

— Înţeleg, răspunse Fântână docil, trasaţi-mi sarcina respectivă şi eu o execut.