Capitolul XLVIII

Cum ne-am despărţit de Bacbuc şi de sfânta Butelcă

— Să plătim acum ce-am băut, a spus fratele Ioan.

— Grija aceasta să vă lipsească, a răspuns Bacbuc. Plata noastră e să vă ştim mulţumiţi. În cercul lumii noastre, al cărui punct de mijloc e oriunde, plăcerea cea mai mare e de a da, nu de a primi; ne socotim fericiţi, nu când apucăm de la alţii (cum e deprinderea lumii voastre), ci când dăruim altora cât mai mult. Vă rugăm numai atât, să scrieţi în această carte numele vostru şi ţara de unde veniţi.

A deschis înaintea noastră o condică mare şi frumoasă, în care cuvintele noastre vorbite s-au înşirat prin mijlocirea uneia din preotesele lui Bacbuc, ca şi cum ar fi fost scrise cu un stilet de aur; dar ceea ce rămăsese scris nu se vedea.

Bacbuc ne-a umplut trei vase din acea apă vrăjită şi ne-a spus:

— Mergeţi cu bine, iubiţi prieteni, sub paza sferei gânditoare pe care o numim Dumnezeu, şi care e în tot locul şi pretutindeni. Întorcându-vă în lumea voastră, să puneţi mărturie despre comorile şi minunile pe care le-aţi întâlnit sub pământ. Ceres (cea preamărită în lumea întreagă, fiindcă a învăţat pe oameni să semene grâul, dezvăţându-i de a mânca ghindă) n-a jelit degeaba când fiica i-a fost răpită şi dusă în ţinuturile noastre subpământene – ştia zeiţa că va găsi aici bunuri pe care nici ea, maică-sa, nu i le dăruise pământului! Voi ce-aţi făcut cu puterea de-a smulge fulgerul din cer şi cu focul născocit odinioară de Prometeu? Nepricepuţi aţi fost şi le-aţi pierdut; au coborât în pământ şi sunt în folosinţa noastră. Zadarnic vă miraţi, văzând cum ard câteodată oraşele aprinse de fulgerele şi de focul care vouă vi se pare că se revarsă din văzduh. Voi nu ştiţi de unde vine această urgie care vă înspăimântă, dar pe care noi o găsim prielnică şi trebuitoare.

Filosofii voştri se plâng că toate cele ce se pot şti au fost cunoscute mai demult de cei vechi, iar lor nimic nu le-a mai rămas de aflat. Greşesc! Tot ce se întâmplă în cer – şi pe care voi le numiţi fenomene – tot ce v-arată pământul şi tot ceea ce mările şi râurile cuprind nu se poate asemăna cu ceea ce se mai află încă ascuns în pământ.

De aceea stăpânul din adâncul pământului e numit în fel şi chip de neamurile lumii. Când filosofii voştri se vor trudi şi îşi vor da silinţa să caute adevărul cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic (căruia egiptenii în limba lor îi spuneau Abscons, adică cel ascuns, şi astfel numindu-l îl rugau să li se dezvăluiască) – cunoaşterea lor va spori, iar ei vor fi călăuziţi de inima lor bună. Căci filosofii cei vechi, pentru a străbate mai repede calea înţelegerii celor sfinte şi spre a culege mai uşor roadele înţelepciunii, socoteau că sunt de trebuinţă două lucruri: ajutorul lui Dumnezeu şi tovărăşia oamenilor.

Iată pentru ce, în căile pe care le-a cercetat, filosoful Zoroastru şi-a luat ca însoţitor pe Arimasp; Esculap, pe Mercur; Orfeu, pe Muzeu; Pitagora, pe Agleofem. Războinicii şi regii, la fel: Hercule, în cele mai grele încercări ale sale l-a avut alături pe Tezeu; Ulise, pe Diomed; Enea, pe Achate, Voi aţi făcut la fel, luând drept călăuză pe strălucitul vostru însoţitor, Felinarul. Mergeţi cu bine, Dumnezeu să vă aibă în paza lui!

Încheind aceste cuvinte, ne-a încredinţat scrisori întărite cu peceţi şi, după mulţumirile aduse atotputernicului, ne-a însoţit până la poarta templului.

Am străbătut apoi un ţinut plin de încântătoare frumuseţi, mai blând decât Tempe din Tesalia; mai sănătos decât acea parte a Egiptului care priveşte spre Libia; mai verde decât Thermishria; mai mănos decât valea apărată de crivăţ a muntelui Taurus sau decât ostrovul Hiperboreu din Marea Iudaică; tot atât de înflorit, de senin şi de râzător ca ţara Tourraine-i.

Astfel am ajuns la ţărmul unde aşteptau corăbiile noastre.

SFÂRŞITUL CĂRŢII A CINCEA DESPRE FAPTELE ŞI PILDELE VITEJEŞTI ALE VREDNICULUI PANTAGRUEL

[1] Cum commento – cu tâlcuri (lat.)

[2] De facultaHbus naturahbus şi De usu partium corporis kumani – şi Despre funcţiile părţilor trupului omenesc (lat.), lucrări în care celebrul med (131-201) îşi expune teoria celor 4 temperamente.

— Despre însuşirile fireşti „ic şi anatomist Galenus

[3] Poetul latin Quintus Horatius Flaccus (Horaţiu).

[4] Aici se bea (lat.). Literele „etrusce” subliniază cripticismul inscripţiei.

[5] Aulus Gellius, gramatic şi critic latin (sec. II e.n.), autorul lucrării Noctes atticae.

[6] Despre hrană, (lat.).

[7] Coşuleţul (lat.), comedie prelucrată după Menandru, [8] Despre ziua naşterii (lat.).

[9] De natura animalium – Despre firea animalelor (lat.).

[10] Matri longa decern tulerunt fastidia menses – Zece luni i-au adus mamei îndelungi greţuri (lat.) (Virgiliu, Bucolice, IV, 61).

[11] Lipsa presupune obiceiul (lat.).

[12] Precum un mire (lat.). Joc de cuvinte între sponsus – spongia: (mire-burete) [13] Ca ţarina fără apă (lat.).

[14] Noroc, frate! (în lb. bască).

[15] Natura are oroare de vid (lat.).

[16] Beusse (Beuxe) – sat în regiunea Deviniere, vestită prin podgoriile sale. Bibarois – toponimic fictiv, derivat din bibere – a bea (lat.).

[17] Proverbiorum liber – Cartea proverbelor (lat.) (Vechiul Testament).

[18] Omul prost crede orice vorbă (lat.) (Prov. XIV, 15).

[19] Prima epistola către Corintieni (lat.) (Noul Testament). ' Dragostea toate le crede (lat.) (Corint. XIII, 7).

[20] În cartea Despre nestemate (lat.).

[21] în Cartea ultimi (lat.). Ambele referiri sunt fictive.

[22] Giuvaergii vestiţi.

[23] Orus Apollo (Horapollo) – gramatic grec (sec. IV -III î.e.n.), autor al unei lucrări despre hieroglife.

[24] Polifil – personaj al cărţii Visul dragostelor, scrisă de veneţianul Franciscus Columna (1449 – 1527).

[25] E vorba de pamfletul italianului L. Valla (1406 – 1457), Ad candidum decembrem, îndreptat împotriva lucrării jurisconsultului Bartolius (1314 – 1357), De insignis e armiis.

[26] Despre jertfa şi magie (] at.), lucrare a filosofului mistic neoplatonician Proclus Diadochus [27] Liber XII, De method modena; liber V, De locis afjectis, lib. 11, De symptomaton causis – Cartea a Xll-a Despre metoda de a lecui; Cartea a V-a, Despre locurile bolnave; Cartea a 11-a, Despre cauzele simptomelor (lat).

[28] „Despre modurile de cugetare nu era ştiinţă” (lat.).

[29] E vorba de un almanah popular.

[30] Ce-i asta? (lat.).

[31] Cum să te porţi la masă (lat.).

[32] Despre cele patru virtuţi cardinale (lat.).

[33] Dormi liniştit (lat.).

[34] Pronunţaţi: Bos (n. trad.).

[35] Exclamaţii scâlciate, pe tonul limbii latine, germane etc.

[36] în întregime şi pe larg (lat.).

[37] Pentru: bona dies – bună ziua (lat.), rostit repede.

[38] Şi bărbatul înţelept n-o va urî pre dânsa (lat.).

[39] Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (Luca, XX, 25). Ăsta e tâlcul (lat.).

[40] Bon vino, greşit, pentru: bonum vinum (lat.) – vin bun.

[41] Pe Dumnezeu, daţi-ne nouă clopotele noastre (lat.).

[42] Orice clopot bun de clopoţit clopoţitor în clopotniţă, clopoţit în chip clopotarnic, face să clopoţească pe clopotarii buni de clopoţit. Parisul are clopote. Aşadar nimic (lat.).

[43] Al treilea [mod] al primei [figuri] (lat.).

[44] Darii – Termen mnemotehnic scolastic desemnând una din figurile silogismului (lat.).

[45] în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (lat.).

[46] Care-i viu şi împărăteşte în veacul veacului, amin (lat.).

[47] După modul şi figura (silogismului) (lat.).

[48] Precum substanţa poartă accidentul (lat.).

[49] Tot ce se naşte piere (lat.).

[50] De prisos vă este vouă să vă treziţi înaintea zorilor (lat.) (Psalmi 127,2).

[51] Unitate de măsură: 33 cm.

[52] De re rustica – Despre viaţa la ţară (lat.), lucrare a lui M. Porcius Calo, zis cel Bătrân (239 – 149 î e.n.).

[53] Thomas Becket, episcop de Canterbury, apărător al privilegiilor ecleziastice, asasinat (1170) din ordinul lui Henric al II-lea.

[54] Mărturisesc! Indurare! în mâinile (tale, Doamne, îmi pun sufletul) (lat.).

[55] Sfinte Dumnezeule! (Grec).

[56] De vrăjmaşul cel viclean izbăveşte-ne, Doamne! (lat.).

[57] Supliment du supliment la Cronici (lat.).

[58] Când se ridicară oamenii împotriva noastră, poate că ne mâncau de vii (lat.).

[59] Când s-a învolburat mânia lor împotriva noastră, poate că apa ne-ar fi înghiţit (lat.).

[60] Sufletul nostru răzbi prin puhoi (lat.).

[61] Poate că sufletul nostru ar fi străbătut potopul de nesuferit (lat.).

[62] Sufletul nostru s-a smuls, precum pasărea din laţul vânătorilor (lat.).

[63] Laţul a fost rupt (lat.).

[64] Şi noi fost-am izbăviţi (lat.).

[65] în statutele ordinului (lat.).

[66] Dete rădăcina lui Jesse (lat.).

[67] Cei mai de seamă monahi nu sunt şi cei mai de seamă înţelepţi (lat.).

[68] Izgonesc din stupuri roiul leneşilor trântori (lat.)(Virgiliu, Georg. IV, 168) [69] De ce? De aia (lat.).

[70] După forma nasului se cunoaşte cât de tare „ad te levavi” (lat.). – înţeles obscen.

[71] Rugăciunea scurtă ajunge la ceruri, băutura lungă usucă paharele (lat.).

[72] Veniţi să bem în loc de: venii! adoremus – veniţi să ne Închinăm (lat.) [73] Despre cei neputincioşi şi fermecaţi (lat.), capitol al unei lucrări privind drepturile şi îndatoririle papilor.

[74] Călugărul în mănăstire/Nu preţuieşte nici două ouă; Dar când e afară/Preţuieşte chiar treizeci (lat.).

[75] La timpul şi locul potrivit (lat.).

[76] Mica localitate. Saint-Genou – Sfântul-Genunchi, în lb.fr.

[77] Bucăgroasă şi Babarada – Personaje fictive ale altor romane cavalereşti. Montevielle, de fapt Mandeville, cunoscut autor al unor istorisiri de călătorie.

[78] Cei ce făptuiesc şi cred (lat.).

[79] Vechii gali (ai căror preoţi erau druizii) „măsoară toate răstimpurile nu cu numărul zilelor, ci cu al nopţilor; zilele de naştere, începutul lunilor şi al anilor le socotesc astfel încât ziua să înceapă cu noaptea” (Cezar, Gal. VI, 18).

[80] Pântece atotputernic, în loc de: Patrem omnipotentem – Tată atotputernic (lat.)- (Crezul).

[81] Să nu-ţi aduci aminte (lat.), gluma se bazează pe rostirea identică, în limba franceză, a cuvântului ne din acest citat biblic şi a lui nez – nas, din cognomenul Naso al poetului latin.

[82] Masoreţi – comentatori ebraici ai Bibliei.

[83] Icaromenip, lucrare a scriitorului grec Lucian din Samosate (125 – 19o e.n.).

[84] Nicolas din Lyon, franciscan italian din sec. al XlV-lea, comentator al Bibliei, ironizează pe comentatorii ebraici, potrivit cărora Og regele Basanului, ar fi fost un adevărat uriaş.

[85] Deoparte, stingher (lat.).

[86] Sena.

[87] Despre arhitecturi, Despre îndeletnicirea clăditului; Despre meşteşuguri (lat.).

[88] Bibliografie fantezistă, în care numeroase cuvinte din titlurile „latineşti” sunt de fapt cuvinte franţuzeşti (respectiv romaneşti) cărora li s-a dat, în scop burlesc, aspectul latin.

[89] Cuvinte într-o limbă inexistentă.

[90] Vezi bine, doamne, că nici cimpoiul, bunăoară, nu răsună dacă n-are burta plină; tot asemenea nici eu nu-ţi pot depăna istoria mea, dacă tulburatu-mi pântece nu-şi dobândeşte o temeinică îndestulare; căci am început a cugeta că mâinile şi măselele şi-au pierdut slujba lor firească şi sunt pe cale de a pieri cu totul (italiană diformată.) [91] Dacă eşti, doamne, tot atât de tare la minte pe cât eşti de voinic la trup, va să te milostiveşti de mine, căci firea ne-a plăsmuit deopotrivă, dar norocul a crescut pe unii şi pe alţii i-a scăzut. Şi totuşi virtutea e adesea nesocotită şi oamenii virtuoşi dispreţuiţi, căci nimeni nu este cu adevărat bun înainte de ceasul cel de pe urma, idem).

[92] La toate relele trebuie, doamne, să fie şi un leac; să trăieşti cum se cade, iată anevoinţa. Cât m-am rugat de domnia-ta! Fă să fie rânduială în cuvântarea noastră; şi va fi, de bună seamă, dacă vei spune să vină ce trebuie ca să mă saturi. Pe urmă, întreabă-mă tot ce vei voi. Şi nu vei greşi dacă vei cheltui, cu ajutorul lui Dumnezeu, îndoit (bască, idem).

[93] Cuvinte într-o limbă inexistentă.

[94] Nu mă rostesc, doamne, în grai necreştinesc; şi totuşi, chiar dacă n-aş spune un singur cuvânt, zdrenţele cu care mă acopăr ar fi singure în stare să-ţi dezvăluie ce doresc. Fii atât de milosârdnic şi dă-mi ceva de mâncare (olandeză, diformată).

[95] Sunt, doamne, ostenit de atâta vorbă; rog aşadar pe cuvioşia-ta să ia în seamă poruncile Sfintei Evanghelii, care vor îndupleca pe cuvioşia-ta la o faptă în cuget curat; şi dacă acestea nu vor fi volnice să îndemne pe cuvioşia-ta la milă, o rog să ia în seamă mila firească, aceea care, sunt încredinţat, fără greşeală, o va mişca; şi după asta nu mai zic nimic (spaniolă, idem).

[96] Chiar dacă, precum copiii şi dobitoacele, n-aş grăi, în nici o limbă, doamne, şi încă straiele şi slăbiciunea trupului meu ar arăta limpede ce-mi lipseşte: de mâncare şi de băut; milostiveşte-te aşadar şi spune să-mi dea cu ce să-mi ogoiesc lătratul stomacului, tot astfel precum aşezi un blid cu ciorbă dinaintea câinelui Cerber. Astfel vei vieţui îndelung şi fericit (daneză, idem).

[97] Pacea fie cu tine, doamne! Dacă voieşti a face un bine slugii tale, dă-mi de îndată o coajă de pâine, căci scris este: „Cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu împrumută” (ebr.).

[98] De ce, prea bunule stăpân, nu-mi dai o bucată de pâine? Mă vezi pierind mişeleşte de foame, şi n-ai nici o milă de mine, şi mă întrebi o sumedenie de lucruri fără nici o noima. Şi totuşi, prietenii înţelepciunii se învoiesc cu toţii să creadă că orice cuvântare sau cuvânt sunt de prisos când faptele sar în ochi. Cuvintele nu sunt de trebuinţă decât acolo unde faptele pe care le cercetăm nu se arată cu limpezime (elină, cu pronunţare modernă).

[99] Alt limbaj închipuit.

[100] De mai multe ori te-am rugat, pe cele sfinte, pe zei şi pe zeiţe, să-mi alini, dacă ai un pic de milă, sărăcia, dar strigătele şi jelaniile mele nu mi-au ajutat la nimic. Lăsaţi-mă dar, lăsaţi-mă, ameni fără milă, să mă duc unde mă cheamă ursita, şi nu mă mai osteniţi cu întrebările voastre deşarte, ci vă aduceţi aminte de vorba veche, care zice că pântecele flămând urechi n-are (lat.).

[101] Accursius, Baldius etc. – principalii glosatori ai dreptului roman, care îl aduseseră în starea de neclaritate de unde se străduiau să-l scoată oamenii Renaşterii.

[102] Primele cuvinte ale unor rugăciuni catolice (lat.).

[103] Cine cade cuminte nu merge de pe pod – parodiere a proverbului: Non de ponte cădit iui cum sapientia vădit: cine merge cuminte nu cade de pe pod (lat.).

[104] De drept şi de fapt (lat.).

[105] Aşadar ce decide legea pentru minori? (lat.).

[106] Printr-un oracol vorbit (lat.).

[107] într-un glas (lat.).

[108] De acum, precum de atunci (lat.).

[109] Gallus, Frater etc. – numele sub care sunt cunoscute în dreptul roman legile respective, pare-se cele mai greu de interpretat.

[110] Sfinte Dumnezeule, sfinte fără de moarte! (grec.) [111] Şi de undi le luaţi? (în jargon franco-latin).

[112] Răşini extrase din unele plante ombelifere de origină persană, al căror miros este foarte neplăcut.

[113] Extras din glandele de lângă organele genito-urinare ale castorului, la fel de urât mirositor.

[114] Mergeţi, slujba s-a sfârşit (lat.).

[115] Grates vobis (lat.) – vă mulţumesc; la aceasta se adaugă o terminaţie fantezistă: io-mi-nes – domnilor [116] După vechea limbă ebraică, unde viitorul indicativului are aceeaşi formă cu imperativul.

[117] Despre numere şi semne (lat.).

[118] Despre cele ce nu se pot spune (lat.).

[119] Despre semne (grec).

[120] Despre cele ce nu se pot spune (grec).

[121] Despre cele despre care nu trebuie vorbit (grec).

[122] Iată aci mai mult decât Solomon (lat.) (Mat. XII, 42; Luc. XI, 31).

[123] Nu-i ucenicul mai presus de meşter (lat.).

[124] Zopir, persan care, tăindu-şi singur nasul şi urechile, s-a dat drept dezertor, pentru a iscodi pe babilonienii asediaţi de Darius.

[125] Sinon, grec care, de asemenea, s-a dat drept dezertor în tabăra troiană (Virg. En., cartea a Ii-a).

[126] Sorbonei – e vorba de lacus Serbonis (Strabo 1, XVI), astfel diformat cu intenţii satirice la adresa celebrei universităţi.

[127] Şi zic ca sunt Curii (Curius Dir. latus, tipul romanului plin de o aspră cumpătare), dar trăiesc în dezmăţ (lat.) (Juv, II, 3).

[128] Crania – colini şi promontoriu în Corint.

[129] Lăcaşul muzelor.

[130] Căldăruşa – celebra comedie a lui Plaut, Aulularia (Act. III, Scena IV) care a servit de model Avarului lui Moliere.

[131] Gryphon – în realitate Gryphus, pe care Ausonius pretinde ca l-a găsit întâmplător într-o bibliotecă veche, aşa cum cocoşul lui Euolis a descoperit comoara.

[132] Consummatum est – Săvârşitu-s-au!

[133] Apollonios din Thyane, filosof neopitagorician din Asia Mică (sec. I) [134] Enyo – la vechii greci, divinitate care patrona prădarea oraşelor cucerite.

[135] Jean Bourgeois (m. 1494) celebru predicator franciscan, supranumit „Cordelierul cu ochelari”.

[136] Deucalion, în mitologia greacă, fiul lui Prometeu şi soţul Pyrrhei. Singuri supravieţuitori ai potopului cu care Zeus voise să prăpădească lumea, au repopulat pământul aruncând peste cap bolovani: cei aruncaţi de Deucalion s-au făcut bărbaţi, iar cei aruncaţi de Pyrrha, femei.

[137] Titlu făcând parte din „Bibliografia” din cartea II, cap. VII. „Citatul” într-o „latinească” la fel de fantezistă, poate fi lesne înţeles de cititorul de limba romană.

[138] Vai de cel singur! (lat.) (Eccl., IV, 10).

[139] Potrivit unei legende izvorâte din fabulistica „papesei Ioana”, jeţul de porfir pe care se aşază papa după încoronare ar fi astfel construit încât cei de faţă să se poată încredinţa de bărbăţia noului ales. 1 Vergiliu, En., III, 30.

[140] L. uit. C. de leg etc. Trimiteri la diverse titluri, cărţi şi capitole din dreptul canonic şi din comentatorii dreptului roman.

[141] Tălmaci de vise şi care scrie despre vise (grec).

[142] Înţelepciune (grec).

[143] Minte (lat.).

[144] Amen, amen, fiat – Amin, amin, facă-se (lat.). Fiatur nemaifiind un cuvânt latinesc, autorul adaugă: ad dijferentiam papae – „spre deosebire de papă”, care fireşte n-ar fi comis o asemenea eroare.

[145] Figură de retorică, constând în schimbarea ordinii normale a ideilor prin înlocuirea termenilor.

[146] Palintochia în sensul de „recuperare de interese, de doblndă” (grec).

[147] Palingenetă – renaştere (grec).

[148] Al katim – sacrul.

[149] La începutul Reformei, un ceasornic construit de hughenotul Clavel ar fi fost ars pe rug în virtutea unei sentinţe a Inchiziţiei.

[150] Slavă ţie, stea a mării (lat.).

[151] Psalmul care începe cu miserere şi se sfârşeşte cu vitulos era cântat de călugări în timp ce se flagelau [152] Îngeraş – monedă cu chipul arhanghelului Mihail.

[153] Care se amestecă în toate.

[154] Creşteţi. Noi care trăim, ne înmulţim (lat.).

[155] Când va veni să judece (lat,).

[156] Insolubilia – lucrare a filosofului scolastic cardinalul Pierre d'Ailly (1350 – 1420).

[157] Corpo di gallina (it.) – eufemism pentru interjecţia „cordieul” (fr.) (pe trupul Domnului).

[158] Nufărul.

[159] Caprifoiul.

[160] Despre aer, apă şi locuri (lat.).

[161] Despre reproducere (lat.).

[162] Excrementele şi urina sunt gustarea dintâi a medicului. /Ia de aiurea paiele, şi din astea grăunţele (lat.).

[163] Pentru noi sunt doar nişte semne, pentru voi sunt bune de mâncat (lat.).

[164] Despre pântecele care începe să crească (lat.) (Digeste, XXV, 4).

[165] Tribut-Triboulet, bufonul lui Ludovic al Xll-lea şi apoi al lui Francisc I.

[166] Tribuletinalele, vezi p. 152, nota 164.

[167] Norocul judecăţii (lat.).

[168] Schimbându-se forma, se schimbă substanţa (lat.).

[169] A fost un mare practician (lat.).

[170] Strecoară din când în când şi câte o bucurie printre grijile tale (lat.).

[171] Totul ascultă de bani (lat.).

[172] Vorbind hotărâtor (lat.).

[173] Oricine rabdă lesne ceea ce rabdă de bunăvoie (lat.).

[174] Ceea ce fac leacurile la boli, fac judecăţile la afaceri (lat.).

[175] Un număr deplin de ani hrănise o fecioară coaptă acum pentru patul nupţial (lat).

[176] Axiome de drept (lat.).

[177] Adesea fiul îi seamănă tatălui (lat.).

[178] În pronunţare franceză: maniiducat – cine nu munceşte, nu vede un ducat, pentru: qui non aborat, non manducet – cine nu munceşte să nu mănânce (lat.). (Tkes. II. 3, 10).

[179] Cuvântul le e dat tuturora, înţelepciunea minţii nu.

[180] Trebuie (lat.).

[181] Mai dulce e roadă dobândită cu strădanii mari (lat.).

[182] Pentru: deficienta pecunia, dejicit omne ~- când lipsesc banii, lipseşte totul (lat.).

[183] Voi urî dacă voi putea dacă nu, voi iubi fără să vreau (lat.). (Ov. Am, III, XX, 35).

[184] Un noroc mai bun să urmeze unui slab început (lat.) [185] Cum vor fi hainele, aşa şi inima (lat.).

[186] Mai plăcut e să dai, decât să primeşti (lat.).

[187] Primeşte, ia, apucă sunt cuvinte plăcute papei (lat.).

[188] Roma roade mâinile (care dau) şi urăşte pe cele ce nu le poate roade. Pe cei ce dau pe cei ce nu dau îi dispreţuieşte şi îi urăşte (lat.).

[189] Mai bune-s ouăle de azi, decât găinile de mâine (lat.).

[190] Asupra faptului (lat.).

[191] Câteodată mai aţipeşte şi bunul Homer (lat.) (Hor., Ars. poet, 359).

[192] Banii sunt un al doilea sânge, sunt viaţa omului şi cel mai bun chezaş la nevoie (lat.).

[193] „Mititeilor, boilor, vedea-v-aş la pământ morţi de băutură! Am pierdut la joc douăzeci şi două de văcuţe (bani de argint) şi au început să mă mănânce ghearele, palmele şi pumnii. E vreunul dintre voi gata să se măsoare în luptă dreaptă cu mine?” [194] Gasconul se laudă că se luptă cu oricare, dar mai bine se pricepe să fure; femeie dragă, fii cu ochii în patru şi păzeşte-ţi lucrurile din casă.” [195] Banii pierduţi se plâng cu lacrimi adevărate (lat.). (Juv., XIII, 134.) [196] „Sfinte Arnoalde! care eşti tu ăla de nu mă laşi să dorm? Ţi-ai băut minţile, mă? Sfinte Seerr, tata gasconilor, ce bine aţipisem şi derbedeul ăsta m-a trezit din somn.” [197] „Ei, păcătosule, eu sunt odihnit şi am să te tai bucăţi! Du-te de te culcă şi tu oleacă, iar după aceea ne-om bate.” [198] Oprindu-se şi odihnindu-se, cugetul se înţelepţeşte (lat.).

[199] După descrierea ei, iarba lui Pantagruel e cânepa.

[200] Adică frânghierii.

[201] Una din cele trei Parce, ursitoarea care curmă firul vieţii.

[202] Cleric sau învăţăcel (lat.).

[203] Astfel (lat.).

[204] Adevărat (lat.).

[205] A mea este răzbunarea (lat.) (Paul Ai Rom. XII, 19).

[206] Da jurandi [veniam] – dă-mi voie să jur (lat.).

[207] Fericiţi cei neprihăniţi pe drum (lat.).

[208] Ăsta e de prin partea locului, născut din neam de milogi, ăsta-i unul de duce firimituri într-o traistă veche (lat.).

[209] Hotelul Vauvert, părăsit sub Ludovic al IX-lea, era loc de adăpost pentru bandele de răufăcători.

[210] Sunt vinovat, Doamne! (lat.) [211] Mărturisesc (lat.).

[212] În mâinile Domnului (lat.).

[213] Fericit bărbatul care n-a plecat (lat.) [214] Grozavă furtună l-a bântuit pe Montaigu (lat.) (vezi mai sus, cartea I, cap. XXXVII).

[215] Împotriva uneltirilor duşmanilor (lat.).

[216] După ce-a trecut primejdia, le dai sfinţilor cu tifla (it. dialect.).

[217] Parasang – măsură de lungime la vechii perşi, echivalentă cu 30 de stadii, adică cea 5160 m.

[218] Ce hotărâre judecătorească? (lat.).

[219] Muşchii pântecelui.

[220] Membrana stomacului şi ficatului.

[221] Calviniştii (n. trad.).

[222] Se numea taur trâmbiţaşul care, suflând în corn, dădea semnalul de luptă.

[223] Cuvânt ebraic, desemnând o anume parte a trupului.

[224] Cuvânt ebraic, care înseamnă: vânt.

[225] Poreclă dată de Rabelais protestanţilor.

[226] Poreclă dată de Rabelais catolicilor, „maniaci adepţi ai papei”.

[227] Iacă smochina!

[228] Cunoaşte-te pe tine însuţi (grec).

[229] Tu eşti (grec).

[230] „Şesimea” – a şasea carte a canoanelor, adăugată de papa Bonifaciu al Vll-lea.

[231] Cartea a cincea a canoanelor, decretată de papa Clement al V-lea.

[232] Aluzie la Puits Herbault, care îl atacase în scris pe Rabelais.

[233] Titluri în latină a unor decrete şi hotărâri papale.

[234] Întregul dreptului canonic (lat.).

[235] Personaj fricos dintr-un monolog satiric atribuit lui Francois Villon. Vezi şi mai sus, cartea a II-a, cap. XXX.

[236] După Biblie, al cincilea judecător al evreilor, care a învins pe madianiţi.

[237] Popoare din vechime, menţionate de Pliniu (VII, 2) şi, respectiv, Herodot (V, 27).

[238] Stomacul (lat.).

[239] Trupul, mâinile şi picioarele.

[240] Ventriloci [241] Robii pântecului, [242] Prezicători din piept [243] De asemenea (lat.).

[244] Locuitorii cetăţii Metena din Peloponez: astăzi Modona.

[245] În ebraică, legat de cuvântul care înseamnă „ipocrizie”.

[246] Consiliul de la Trenţe.

[247] În limba ebraică ganabin – pungaş.

[248] Cetatea oamenilor răi (grec).

[249] De la Roma, până aici, n-am avut unde să-mi fac nevoile. Fie-ţi milă, ia furca ia mână şi sperie-mă (it.).

[250] Numai cu atât, n-ai făcut nimic. Ia-o mai voiniceşte! (it.).

[251] Dată în Chambry (latinizat).

[252] Iţi mulţumesc, frumosul meu domn, mi-ai cruţat cheltuiala unui clistir (it).

[253] Semnătură considerată ca fiind o anagrama a lui Jean Turquet, obscur poet din acea vreme.

[254] Piei, Satană! (lat.). (Imprecaţie magică.) [255] Aripa e rea, târtiţa îndoielnică, gâtul e bun dacă-i scoţi pielea (lat.).

[256] Margareta de Navaria.

[257] Pictor roman, despre care pomeneşte şi Pliniu.

[258] Paracliser, paznic.

[259] Antitus de Cressoniere, un erou ridicol al anecdotelor vremii.

[260] Personaje mitologice, prefăcute de zei în plante sau păsări.

[261] Păsări cu o groaznică diaree (Virg. f., VIII, 214).

[262] Călugări purtând glugile numite bardocucullus.

[263] Aluzie la ordinul Jartierei: „Honni soit qui maly pense”.

[264] Ordinul arhanghelului Mihail.

[265] Ordinul Lânii de aur.

[266] Nu râvnă, ci milostenie! (lat.).

[267] Un sufragant şi trei protonoiari.

[268] Şase-şase.

[269] Iec.

[270] O seceră, în loc de tradiţionala spada. Atributele simbolizează aici Justiţia hrăpăreaţă şi venala.

[271] Verres (C. Licinius) (sec. II î.e.n.) – militar roman cu funcţiuni administrative, de tristă memorie: delapidator de importante bunuri publice ori particulare, implicat în procese celebre.

[272] Promontorii stâncoase pe coastele Asiei Mici, pomenite frecvent în literatura antică, cum sunt pomenite Scila şi Caribda.

[273] Adept al filosofului englez Duns Scot (1274-l308).

[274] Neştiutori de carte (elină).

[275] Burduf (elină).

[276] Radietur etc – încasări, etc (lat.), termeni din vocabularul profesional al podgorenilor şi al contabililor.

[277] Socotitori.

[278] Revizuit, judecat din nou (lat.).

[279] Numele unui zeu oriental, cu atributele lui Mercur.

[280] Elixir.

[281] Plantă din familia cruciferelor.

[282] Geber – (Abu Mussah Jafar al Sofi) (si. sec. VIII – Snc. sec. IX) – alchimist arab.

[283] Metheotehnie – ştiinţă zadarnica (elina).

[284] Enthelahia – desăvârşire (elină).

[285] Enitlahia – stăruinţă (elină).

[286] E vorba de legenda biblică din Cartea judecătorilor (XII, 6).

[287] Bucătari (ebr.).

[288] Sărăcia.

[289] Popor din nord. Probabil aluzie la faptul că, primind Reforma, nu mai ţineau postul catolic.

[290] Plantă închipuită, reaprinzând o dragoste stinsă.

[291] Luminare majus şi Luminare apothecarium (lat.) – celebre farmacopei, apărute la sfârşitul sec. a1 XVI lea.

[292] Friză împodobită cu reprezentări de animale.

[293] Destinul îl poartă pe cel ce i se supune, pe cel ce-i stă împotrivă îl Urăşte (lat.).

[294] Nemăturată (din elină).

[295] Diferite nume de bacante.

[296] Strigătul bacantelor în cinstea lui Bachus [297] Rachiu.