Capitolul XXXIV.

Încheierea cărţii acesteia şi cuvântul de iertare al scriitorului.

Aşadar, domnii mei, aţi ascultat partea întâia a grozavei povestiri despre stăpânul şi meşterul meu Pantagruel. Voi încheia aici această carte, căci au început să-mi fumege creierii, iar condicile din capul meu s-au încurcat puţin, din pricina brumei de pe struguri. Veţi putea citi urmarea acestor isprăvi, cu prilejul bâlciului din Francfurt. Veţi afla atunci, cum s-a însurat Panurge şi cum a fost încornorat în cea dintâi lună după nuntă; cum Pantagruel a găsit piatra filosofală şi în ce chip aceasta poate fi folosită; cum a trecut munţii Caspiei, a străbătut marea cea mare a Atlanticului, a biruit pe canibali şi a cuprins ostroavele Perlasului; cum a luat de soţie pe fata preotului Ioan, regele Indiei; cum a purtat război cu dracii şi a aprins cele cinci încăperi ale iadului, trecând prin foc şi sabie odaia neagră; cum a aruncat în flăcări pe Proserpina; cum a rupt patru dinţi şi un corn din şezutul lui Lucifer; cum a cercetat ţinuturile din lună, spre a vedea dacă luna e cu adevărat întreagă sau femeile poartă în cap trei pătrare din ea; şi o mie de alte întâmplări vesele, toate adevărate. Acestea sunt sfintele noastre Scripturi, pe franţuzeşte.

Noapte bună, domnilor, perdonnatemi şi treceţi peste greşelile mele, cum trec şi eu peste ale dumneavoastră.

Iar dacă îmi veţi spune: – „Meştere, te-ai cam stricat la cap, scriind asemenea năzbâtii şi glume prea uşoare”, vă voi răspunde că nici dumneavoastră nu dovediţi mai multă minte citindu-le şi înveselindu-vă cu ele. Dar, după cum dumneavoastră le citiţi ca să vă treceţi vremea, bine să ştiţi că tot astfel le-am scris şi eu. Iar dumneavoastră şi cu mine suntem mai vrednici de iertare decât acei călugări desfrânaţi şi întinaţi, la vorbe darnici şi în cuget făţarnici, mincinoşi, răpănoşi şi păcătoşi, care, ca şi alţii de teapa ior, îşi smolesc obrazul ca să înşele lumea mai bine. Ei vor să arate poporului că sunt milostivi şi cucernici, că postesc şi îşi înfrânează poftele trupului îndestulându-şi puţinătatea fiinţei lor firave, când, dimpotrivă, toţi se ospătează din belşug şi nu se dau înapoi să se înfrupte din toate felurile de carne. Et Curios simulant, şed bachanalia vivunt. [127]

Ca într-o carte scrisă cu slove mari şi cu chipuri, poţi să le citeşti poftele pe râtul lor trandafiriu, pe burta lor ţuguiată, cu miros de pucioasă!

Cât priveşte cititul cărţilor, le caută şi dumnealor pe-ale mele, dar nu pentru plăcerea de a-şi trece vremea, ci pentru a unelti şi a vă face rău dumneavoastră: răstălmăcind, ticluind, măsluind, minţind, dosind, drăcuind, bolborosind; adică: bârfind. Ei seamănă cu acei derbedei de prin bâlciuri, care răscolesc prin privăţi pe timpul cireşelor şi al vişinelor, adună sâmburii şi-i vând spiţerilor să facă din ei ulei de nalbă.

Feriţi-vă de ei; dispreţuiţi-i şi urâţi-i ca şi mine, ca să vă fie vouă bine. Iar dacă voiţi să intraţi în rândurile ucenicilor lui Pantagruel, să trăiţi în pace, sănătate şi bucurie, ospătaţi-vă bine şi nu vă încredeţi niciodată în oamenii care se uită prin gaura uşii.

SFÂRŞITUL HRONICULUI LUI PANTAGRUEL, REGELE DIPSOZILOR, ÎNFĂŢIŞAT ÎN FIREA SA ADEVĂRATĂ, DIMPREUNĂ CU ISPRĂVILE-I ÎNFRICOŞATE, CARTE ALCĂTUITĂ DE RĂPOSATUL ALCOFRIBAS, ABSTRĂGĂTOR DE CHINTESENŢĂ.