Cuvântul înainte al scriitorului

Prealuminaţi şi preadestoinici luptători, cavaleri, gentilomi şi aşa mai departe, care bucuros vă dedaţi plăcutelor şi cuviincioaselor îndeletniciri de tot felul, văzut-aţi, citit-aţi şi învăţat-aţi pe de rost frumoasele şi bogatele cronici despre grozavul uriaş Gargantua; şi ca nişte buni creştini ce vă aflaţi, crezut-aţi în ele aidoma ca-n cuvântul Bibliei şi-al Sfintelor Scripturi. Petrecându-vă timpul vostru de răgaz cu cinstitele jupâniţe şi jupânese, multe din întâmplările însemnate în acea carte le-aţi povestit, de câte ori altceva mai bun n-aveaţi a le spune; lucru pentru care vrednici sunteţi de laudă şi de neistovită amintire.

Gândul meu a fost că fiecare dintre dumneavoastră, lăsând la o parte orice trebi, să nu-şi mai bată capul cu ele, ci uitând necazurile, să folosească fără altă grijă sau împiedicare toate ceasurile din zi cu cititul acelor pagini până va ajunge a le şti pe dinafară în aşa fel, că dacă meşteşugul tiparului s-ar pierde, sau toate câte au fost scrise s-ar irosi, să poată a o da drept învăţătură copiilor şi moştenire celor ce vor veni după el, trecând-o astfel din mână în mână, ca pe-o ştiinţă de taină; căci din cuprinsul ei mai mult folos vor culege, decât îşi închipuiesc toţi acei lăudăroşi, înfoiaţi şi scorţoşi, care nu pricep dintr-o glumă nici cât moş-Greblă din Institutele lui Justinian.

Cunoscut-am sumedenie de mari şi puternici seniori, aflaţi la vânătoare de fiare sau la pândă de raţe, care văzând că sălbătăciunea s-a pierdut în hăţiş sau eretele nu s-a ridicat destul de grabnic să apuce prada, se mâniau foarte, după cum lesne vă puteţi închipui, şi nu le trecea supărarea decât citind din carte faptele fără de seamăn ale sus-amintitului Gargantua.

Mai ştiu pe alţii (şi vă poftesc să credeţi că nu-s basme) mai ştiu pe alţii, care suferind cumplit de măsele, după ce au cheltuit fără folos o avere întreagă cu felcerii, s-au tămăduit înfăşurând într-o cârpă curată acele cronici, şi punându-le fierbinţi pe partea dureroasă, cu oblojeală de muştar şi puţin praf de rugăciune.

Ce să vă mai spun despre bieţii bolnavi de sfrinţie ori de podagră? De câte ori nu i-am privit în ceasul lor din urmă, unşi cu sfântul mir şi parcă umflaţi cu ţeava? Faţa lor strălucea ca broasca uşii; făceau spume la gură ca nişte vieri prinşi în capcană şi încolţiţi de copoi, iar dinţii le clănţăneau asemeni clapelor de orgă când încep să cânte. Ce puteau să mai aştepte, sărmanii? Altă mângâiere n-aveau în clipa aceea, decât să asculte câteva citiri din cartea mai sus-pomenită. Am auzit pe mulţi jurându-se, cu un picior în groapă, că simţeau tot atâta uşurare, ca o femeie în durerile facerii când îi citeşti din viaţa sfintei Margareta, îndrăzneşte cineva să spună, că e un lucru de nimic? Pun rămăşag pe-o burtă de vin că nu-mi veţi putea numi altă carte, în orice limbă ar fi scrisă şi despre orice ştiinţă ar vorbi, care să aibă aceleaşi însuşiri şi să dovedească aceeaşi putere. Nu, cinstite feţe, nu! E fără asemănare, una singură şi neîntrecută! O spun sus şi tare: puteţi să mă ardeţi pe rug, că nu-mi iau înapoi vorba. Iar cei care altfel spun, sunt nişte coţcari, potlogari, înşelători, amăgitori, măsluitori, şi nimic altceva. E drept, că s-au mai tipărit vreo câteva cărţi de mare preţ, înzestrate cu anumite însuşiri tainice, cum ar fi Bucăgroasă, Orlando-furiosul, Robert Diavolul, Fierabras, Vilhelm-fără-frică, Huon Bordelezul, Montevielle şi Babarada [77], dar nu se pot asemăna cu aceea despre care am amintit. Oamenii au ajuns să se încredinţeze singuri despre folosul şi rodnicia acestor cronici garganteşti, iar tipografii au vândut în răstimp de două luni mai multe din ele decât se vor cere cele patru Evanghelii, de azi în nouă ani.

Dorind, aşadar, preaplecata dumneavoastră slugă, să vă sporesc din parte-mi clipele de plăcut răgaz, vă dăruiesc aci-de-faţă o altă carte, plămădită din acelaşi aluat, poate mai cumpănită şi mai vrednică de crezare decât cealaltă. Şi să nu ziceţi (de nu vreţi să cădeţi dinadins în greşală) că aş vorbi despre scrisul meu precum evreii despre Legea lor. Eu sunt născut într-o altă zodie.

Nu mi s-a întâmplat nici să mint, nici să încerc a vă încredinţa despre lucruri neîntemeiate. Agentes et consentientes [78] Cine nu are cugetul curat, nu are nimic. Cum spune în Apocalips, sfântul Ioan Evanghelistul: Quod vidimus testamur. (Mărturisesc ce-am văzut!).

Vă voi povesti, aşadar, grozavele fapte şi marile isprăvi ale acelui Pantagruel, căruia i-am fost slujitor de când am ieşit din pruncie şi până în zilele noastre, când m-am întors la coada vacii, să văd câte rude mi-au mai rămas în viaţă. Şi ca să pun capăt acestui cuvânt-premergător, zic: Blestemat să fiu şi o mie de diavoli să mi se bage în suflet şi în oase, în pipotă şi în rărunchi, de voi rosti un singur neadevăr de-a lungul acestei povestiri; iar pe voi aşijderea, focul sfântului Anton să vă ardă, ducă-se pe pustii să vă apuce, buba neagră să vă roadă, damblaua să vă lovească, un coş în şezut să vă iasă (subţire ca firul de păr şi iute ca argintul-viu), în genune de foc şi pucioasă, ca Sodoma şi Gomora să vă prăbuşiţi, de veţi pune la îndoială cele scrise în paginile care urmează.

DIZEN.

SCRIS DE CURÂND ÎN CINSTEA DUHULUI VESEL AL SCRIITORULUI CĂRŢII ACESTEIA.

Cinci sute de dizene şi rondeluri, Şi alte stihuri, cel puţin o mie, Încondeiate în alese feluri, Marot şi Saint-Gelais de-ar sta să scrie, Plătiţi şi răsplătiţi cu dărnicie, Încununaţi de zânele-Oreade.

Şi celelalte Nimfe şi Driade, N-ar prididi, nici ei, nici Saint-Alais, Să preamărească-n ode şi-n balade.

Pe micul şi-nvăţatul Rabelais.