Capitolul XLVIII.

Cum l-a împresurat Gargantua pe Picrocol şi i-a nimicit toată oastea.

Gargantua a luat sub porunca lui întreaga oaste. Tatăl său a rămas în cetate, îmbărbătând pe oşteni cu vorbe bune, el a făgăduit daruri bogate tuturor celor care vor fi săvârşit fapte de vitejie.

Ajungând la vadul Vedei, oastea a trecut pe malul dimpotrivă, în luntre şi pe poduri plutitoare, fără să mai facă popas. Ţinând seamă de aşezarea cetăţii, care era zidită pe-o înălţime priicioasă, Gargantua a hotărât să aştepte căderea nopţii. Dar Gimnast a spus:

— Măria ta, ştii cum sunt francezii; dacă vrei să faci o ispravă cu ei trebuie să-i iei repede. Atunci se dovedesc mai aprigi decât diavolii; dar dacă-i laşi pe tânjală, se moleşesc mai rău ca muierile. De aceea, eu aş zice să nu mai zăboveşti, ci, după ce oamenii îşi vor astâmpăra foamea şi vor mai răsufla puţin, să-i porneşti la luptă de îndată.

Gargantua a găsit sfatul bun şi şi-a rânduit oastea de-a lungul câmpului de bătălie, lăsând ajutoarele în partea dinspre deal. Călugărul a luat cu el şase cete de pedestraşi dimpreună cu două sute de lăncieri, şi cu multă băgare de seamă a trecut prin mlaştini, până mai sus de Puy, pe drumul Loudon-ului.

Între timp s-a dezlănţuit bătălia. Oamenii lui Picrocol nu ştiau ce să facă: să iasă din bârlog în întâmpinarea duşmanului? sau să stea cuibăriţi în cetate, aşteptând? Dar Picrocol, în fruntea câtorva pâlcuri de lăncieri, s-a repezit furios dincolo de ziduri, fiind primit ca la nuntă, cu o grindină de ghiulele, care se abăteau dinspre coasta unde Gargantua aşezase tunurile. Cei din cetate răspundeau cum puteau mai bine, dar fără nici un folos, căci împuşcăturile lor băteau prea sus şi nu ajungeau la ţintă. Vreo câţiva din ceata lui Picrocol, scăpând de sub bătaia puştilor, s-au aruncat valvârtej asupra alor noştri, dar s-au pomenit împresuraţi şi azvârliţi la pământ. Au încercat să dea înapoi, dar călugărul le-a tăiat calea, risipindu-i în neorânduială. Câţiva din oştenii lui Gargantua au pornit asupra lor să-i căsăpească, dar fratele Ioan i-a oprit de teamă să nu se resfire prea mult pe câmp în urmărirea fugarilor, iar cei din cetate să nu tabere asupra lor zărindu-i împrăştiaţi. Aşteptând o bucată de vreme şi văzând că duşmanul nu se mai arată, călugărul a trimis pe ducele Frontist la Gargantua, îndemnându-l să cuprindă coasta din stânga dealului, pentru a-l împiedica pe Picrocol să se întoarcă pe poarta cea mare în cetate. Ceea ce Gargantua a îndeplinit în grabă, trimiţând într-acolo patru companii din garda lui Sabast; dar nici n-au atins bine creasta şi s-au întâlnit faţă-n faţă cu Picrocol şi cu lăncierii care îl urmau în retragere. Oamenii lui Gargantua s-au aruncat asupra lor lovindu-i cu toată puterea; dar ghiulelele şi săgeţile zvârlite de pe ziduri le pricinuiau alor noştri pierderi grele. Văzând aceasta, Gargantua n-a mai zăbovit şi a pornit în ajutorul lor, bătând vârtos cu toate puştile acea parte a cetăţii şi silind întreaga oaste duşmană să se strângă în apărarea locului primejduit.

Iar călugărul, dându-şi seama că zidurile sub care se găsea rămăseseră fără pază şi fără apărare, s-a năpustit cu o mână de oameni asupra meterezelor şi le-a cuprins lesne; fiindcă orice oaste care izbeşte fără veste, mai multă spaimă stârneşte în rândurile duşmanului, decât aceea care nu se bizuie decât pe puterea ei. S-a ferit fratele Ioan să facă cel mai mic zgomot, până când toţi ai lui au ajuns pe creasta zidului; numai cei două sute de lăncieri au rămas în vale, pentru a face faţă oricărei împrejurări neaşteptate.

Înfiorând întreg văzduhul de strigăte, fără a mai întâlni vreo împotrivire, călugărul cu cei din ceata lui se năpustiră asupra străjerilor din poartă omorându-i pe toţi. Au deschis poarta şi au dat drumul în cetate celor două sute de lăncieri; apoi au pornit în goana mare către poarta de la răsărit, unde era învălmăşeala cea mare; izbind pe duşman din spate l-a dat peste cap.

Cei din cetate, văzându-se copleşiţi şi împresuraţi, de toate părţile, de ostaşii lui Gargantua, s-au dat prinşi în mâna călugărului, cerându-i îndurare. Fratele Ioan le-a poruncit să lepede armele, după care, gonindu-i din urmă, i-a grămădit şi i-a încuiat prin biserici, având grijă să strângă de peste tot crucile de lemn şi să pună pază la uşi, ca nu cumva vreunul să fugă.

Deschizând poarta de la răsărit, călugărul a ieşit afară din cetate în ajutorul lui Gargantua. Picrocol, crezând că sunt ai lui, a prins curaj şi şi-a mai strâns o dată rândurile, până ce Gargantua a strigat:

— Frate Ioane! Prietene! Bine-ai venit!

Atunci, dându-şi seama că e pierdut, Picrocol a luat-o la goană ca un desmetic, cu toată ceata după el. Gargantua i-a fugărit până aproape de Vaugaudry, tăind la ei şi ucigându-i. Apoi a poruncit trâmbiţaşilor să sune sfârşitul luptei.