Divina mea bucătăreasă,

O unguroaică durdulie,

Avea un păr ca de mătasă

Și ochii plini de poesie.

Părea o drăgălașă zână

Din basme aevea întrupată;

Spre a-mi găti, cu alba-i mâna

Cea mai superbă marinată.

Indură-te, crudelă Roză!

Fii milostiva și cuminte;

Voiesc să uit a vieții proză

În sărutarea ta fierbinte.

Dar ea ne-ndurătoare, rece,

Mi-a zis: „La mine am bărbat

Nem larmă, altfel mine place

Eu spui lui Ianoș ce-ntâmplat”.

S-a dus infama făr-o vorbă

Dar mi-a lăsat ca amintire

În ziua aceea chiar în ciorbă...

O buclă blondă și subțire!