E zece mai... Iluminații...

Ăst miez de noapte pare-amiazi.

Scînteie mii de constelații

Printre ghirlandele de brazi.

Orașele-s iluminate

În chip atîta de feeric,

Că, prin contrast, bietele sate

Zac și-n mai negru întuneric.

Au fost și-n satele sărace

Iluminații... N-ar mai fi !

Arzînd, bogatele conace

Schimbau și-acolo noapte-n zi.

Și totuși, nu ne-nvățăm minte !

Tot lux ! Tot fast ! Deșertăciuni

Ce fac dintr-un popor cuminte

Un vast ospiciu de nebuni.

O, stingeți lămpile acestea:

Îmi face rău lumina lor !

Căci ele mi-amintesc povestea

Cea tragică a satelor...

Privind mulțimea ce se strînge

Sub lampioane ce sclipesc,

În roșul razelor văd sînge

Nevinovat și românesc !