III.

Alte semne particulare:

Mutra lui Morcoveaţă nu spune prea multe în folosul lui.

Morcoveaţă are nasul scobit ca un muşuroi.

Morcoveaţă are întotdeauna fărâmiţe de pâine prin urechi, oricât l-ai curăţa.

Morcoveaţă mănâncă zăpadă.

Morcoveaţă bălăbăneşte picioarele în mers şi umblă atât de şui, încât pare cocoşat.

Gâtul lui Morcoveaţă e albăstrui de jeg, de parcă ar purta zgardă.

În sfârşit, Morcoveaţă răspândeşte în jur un miros ciudat, care n-aduce defel a mosc.

Share on Twitter Share on Facebook