XXIX.

Ernestina e pe cale să se mărite. Doamna Lepic îi îngăduie să se plimbe cu logodnicul, sub supravegherea lui Morcoveaţă.

— Du-te înainte, spune Ernestina, şi zburdă! Morcoveaţă trece în faţă şi se căzneşte să zburde. Aleargă ca un ogar, iar când uită şi încetineşte pasul, îi aude, fără voie, sărutându-se pe furiş.

Tuşeşte.

Toată povestea asta îl scoate din sărite şi, la o vreme, îşi scoate deodată şapca, aşa cum face când trece prin faţa crucifixului din sat, o buşeşte de pământ, o calcă în picioare şi strigă:

— Pe mine n-o să mă iubească nimeni niciodată!

În clipa aceea, doamna Lepic, care aude totul, apare din spatele casei, cu un surâs înfricoşător pe buze. Şi Morcoveaţă, cu inima cât un purice, adaugă:

— Afară de mămica.

SFÂRŞIT