I

Doamna Lepic:

N-ai pierdut nimic, Morcoveaţă?

Morcoveaţă:

Nu, mămico.

Doamna Lepic:

De ce te grăbeşti să spui nu, fără să te gândeşti? Cau-tă-te întâi prin buzunare.

Morcoveaţă: îşi întoarce buzunarele pe dos şi le priveşte cum atârnă ca nişte urechi de măgar…

Ah, da, mămico! Hai, dă-mi-l.

Doamna Lepic:

Ce să-ţi dau? Va să zică tot ai pierdut ceva? Eu te-am întrebat aşa, din întâmplare, şi uite că am ghicit. Ce-ai pierdut?

Morcoveaţă:

Nu ştiu.

Doamna Lepic:

Bagă de seamă! Eşti gata să tragi iar o minciună. Ai şi început să baţi câmpii. Nu te pripi. Ia zi, ce-ai pierdut? Nu cumva titirezul?

Morcoveaţă:

Da, sigur. Nici nu mă mai gândeam la el. Da, mămico, titirezul.

Doamna Lepic: „Da mămico.” Nu-i titirezul. Doar ţi l-am luat săptămâna trecută.

Morcoveaţă:

Atunci, briceagul.

Doamna Lepic:

Care briceag? Cine ţi-a dat ţie briceag?

Morcoveaţă:

Nimeni.

Doamna Lepic:

Ei, băiete, aşa n-o scoatem noi la capăt. S-ar zice că te bag în sperieţi. Suntem singuri şi uite că eu te iau cu binişorul. Un copil care ţine la mama lui n-are nimic de ascuns. Pun prinsoare c-ai pierdut bănuţul ăla de argint. De ştiut nu ştiu nimic, dar sunt sigură. Să nu tăgăduieşti. Se vede după nas.

Morcoveaţă:

Mămico, era bănuţul meu. Mi l-a dat naşu' duminică. Dacă l-am pierdut, aşa-mi trebuie. Nu-mi pare bine deloc, dar o să-mi treacă. Apoi, ce mare scofală un bănuţ acolo? Unul mai mult sau mai puţin!

Doamna Lepic:

Ia te uită ce-i merge gura! Şi eu sunt bună, stau să-l ascult. Va să zică puţin îţi pasă că naşu-tău, care îţi caută atâta în coarne, a trudit să-l câştige şi că o să se supere, aşa?

Morcoveaţă:

Lasă, mămico, o să zicem că l-am cheltuit ca să-mi fac şi eu un gust. Ce, trebuia să stau să-l păzesc toată viaţa?

Doamna Lepic:

Gura, pocitanie! Nu trebuia să pierzi bănuţul şi nici să-l cheltuieşti aşa, de capul tău. Nu-l mai ai, te priveşte; apucă-te şi caută-l, găseşte-l, scoate-l din fabrică, treaba ta. Hai, şterge-o, destul cu vorbăria.

Morcoveaţă:

Da, mămico.

Doamna Lepic:

Ia isprăveşte cu „da, mămico” ăsta şi nu mai face pe deşteptul: vai de tine de te-aud cumva lălăind, şuie-rând printre dinţi ori făcând-o pe surugiul fără nici o grijă! Cu d-astea nu se prinde la mine.