VI

Revoluția se începu. În timp de o săptămînă, din 2-7 noiembrie 1784 în 61 de sate din districtul Hunedoarei devastaseră și arseră 61 curți nobiliare. Sufletul lucrării era George Crișan. În 4 noiembrie se întruniseră toți 3 căpitani, Horia, Cloșca și Crișan cu oștirile lor la Păltiniș lîngă Blăjeni. În 5 noiembrie devastară în Cîmpeni tot ce fu străin. Buciumanii sub conducerea lui Ionuț Dandea luară clopotul bisericii catolice. În 9 noiembrie 1784, luară răsculații cocoșul de pe biserica ref. din Abrud și puseră crucea în locul lui.

Dar în 8 noiembrie arestară pe Horia în Bucium-Izbita în casele lui Macavei Băiașnu de unde, de nu-l scotea prietenul său Ionuț Dandea cu românii din Montări, Satu și Cerbu, vrăjmașii lui l-ar fi dus la Zlatna și l-ar fi dat pe mîna domnilor, care de bună-seamă nu-l lăsau cu zile.

Pe unde mergeau răsculații, tot cenușă și fum rămînea din curțile domnești; pe fete și muieri le sileau să-și lepede portul și legea și să se mărite după români țărani.

Groaza era mare în domni, ei căutau scăpare în cetatea Devei, în Sibiu și afară din țară. Numele lui Horia și a soților săi deveni mai înspăimîntător decît iadul înaintea domnilor, iar la popor era nume slăvit. În Horia vedea poporul pe mîntuitorul său, vedea pe acela care îndeplinește porunca împăratului, vedea pe acela care va face ca poporul să aibă numai un stăpîn sus în cer, pe Dumnezeu și unul jos pe pămînt, pe împăratul. Din acea pricină toți cei ce auzeau de numele lui Horia, alergau să se întîlnească cu el ori cu căpitani de ai lui și să intre în ceata lor.

Nobilimea încă se înarma, dar a da piept cu răsculații nu cuteza, își temea pielea.

În 12 noiembrie însă succese armatei împărătești a pune pe răsculați în liniște, încheind armistițiul de la Tibru, unde se zicea că jalbele țăranilor vor fi căutate și judecate, numai să fie pe pace. Poporul crezu, dar un glas ca de argint se auzi din mulțime:

— Acum vă făgăduiesc cerul și pămîntul, marea cu sarea, fiindcă văd că voi sînteți mai tari, iar după ce vă veți împrăștia voi și s-or întări ei, ale voastre vor fi numai furcile și spînzurătorile! Nu vă plecați nici la o pace! Țineți luptă dreaptă, să vedem care pe care? Sloboadă pe toți robii din temniță și pună și ei armele jos, atunci să le punem și noi, mai curînd ba, că știu eu cine sînt domnii între zmeii-n ei de domni!

Comandatul oștirii împărătești, la sfatul boierilor, dă poruncă să prindă pe cel ce amuță poporul să nu se pună pe pace. Dar cine a strigat? Nime nu știa, nime nu spunea. Atunci strigă locotenentul Lendvai a doua oară:

— Cine sumuță poporul? Să vină înainte să-și deie seamă!

Și atunci ieși din mulțime un flăcău de să-i tai fața cu un fir de păr, de frumos ce era și înaintă spre locotenent cu o furcă de fier în mînă, singura armă ce o avea, și cu glas pătrunzător zise:

— Eu am zis și zic poporului să nu vă creadă nimic, că minciuni ies peste buzele voastre; voi voiți ca să ne împrăștiem, ca voi să vă puteți întări și să dați năvală asupra satelor noastre și să ne înfundați prin temnițe și să ne spînzurați, cu vină și fără vină!

— Cine ești tu? întrebă Lendvai, mirat de atîta curaj.

— Cine să fiu? Sînt Salvina, logodnica lui Ionuț Dandea, care căzu azi-dimineață de pe cal, căci ai voștri îi pușcară calul, iar pe el îl făcură una cu pămîntul, după ce-l văzură jos sub cal.

Atunci un glonț dintr-un pistol fluieră pe lîngă fața Salvinei. Ea nu-și pierdu curajul. Ca fulgerul de repede aruncă furca cea de fier spre Lendvai și ea fugi prin mulțime, iar furca rămase înțepenită în brațul ofițerului...

Din acea minută nime n-a mai văzut pe Salvina. Dar multă vreme, și după încetarea revoluției, spuneau muntenii vorbele ei și adăugau:

— De ascultam noi de Salvina nu ajungeau lucrurile unde au ajuns, nu ne-ar fi putut supune nime, că tot Ardealul ar fi fost în flăcări în cîteva zile și tot poporul era una, iar domnii n-ar fi avut mai mult putere asupra noastră; așa, bine ne face! Am ascultat de domni, ne-am risipit și risipiți am rămas. Pe căpitani i-au prins, i-au omorît, iar pe ai noștri i-au batjocorit cum au putut mai urît! Mulți au pierit prin temnițe, mulți au fost trași pe roată și în țeapă și omorîți în deosebite chipuri, iar cei ce au rămas, e vai și amar de zilele noastre!

De atunci mulți moți din munții Abrudului, cînd au o fetiță îi pun numele Salvina, ca să fie ca Salvina popii, ca logodnica lui Ionuț Dandea, că pînă într-aceea nici o femeie n-a fost în munți cu numele Salvina.