IV

De la intemeiere de catre regele Teres, de la Sitalkes continuand cu fiul sau si marind, puterea odrysilor in Artiskos a crescut mult peste celelalte triburi tracice la jumatatea secolului V i.e.n. si i s-au supus pe durata unei generatii pana la Nistru (Kara-su) la Dunare. Acum de asemenea cete de calareti geti apar in suita regelui care in alianta cu atenienii a avut ambitii asupra domniei macedoniene. O armata tracica s-a ravarsat asupra macedonenilor si s-a desfasurat pana la marginea Tesaliei. Oriume deja intre 410 si 405 vedem puterea odrysilor decazand.

La scurta vreme dupa aceea statul macedonean urma sa se ridice la statura istorica pe care o stim. Pentru a cucerii orasele tracice ale lui Chersonesus la care aspira, Filip II s-a intalnit cu regele odrysilor Keysobleptes pentru a discuta achizitia. Filip apare in acel razboi in alianta cu getii; el a ascultat de sfaturile regelui Cothelas si a confirmat alianta cu acesta insurandu-se cu fica lui Medopa. In acele timpuri puterea getica incorpora pamanturile krobizilor si orasele Tomi si Odessos. Fara a lua in considerare acea alianta regele Filip a atacat de asemenea Odessos – cum s-ar spune pentru a umple camara razboiului – insa getii reusesc sa mentina pacea si sa rentoarca Odesos sub protectia lor. Regele Filip avea motive bune sa si-i tina de confederati utili si sa nu-i faca dusmani mai ales ca doar geti se gaseau in trecatorile Haemus-ului si il aveau ca aliat si pe regele scitilor Ateas cu care Filip era in razboi. Dar campania din 339 i.e.n a decurs bine, regele trac de 90 de ani a cazut in lupte impreuna cu tanarul sau imperiu, iar macedoneni au capturat multe cornute, singura bogatie a poporului invins. In peninsula pe toate fronturile armele i-a fost lui Filip de succes in ciuda oponentilor sai secreti sau cunoscuti iar zona montana i-a venit in ajutor pentru a tine barbarii padatori departe. In vecinatatea getilor au aparut Tribali in acele timpuri si cand regele macedonean a vrut sa recastige acele locuri a trebuit sa le castige cu forta. Dar nu s-a intamplat asa ca Filip era prea obosit; el a pierdut intregul teritoriu si s-a intors si ranit acasa.

Incepand cu aceste timpuri se vede ca geti care au trait numai la dreapta Dunari apar si la stanga ei. Mai mult s-ar putea ca ei sa se fi raspandit asa datorita vecinilor lor neconfortabili tribali si cu caderea imperiului scitilor la gurile Dunari si asta ar fi dat motive suficiente pentru cucerire. Putem privi la apartia getilor pe malurile Valahiei nu ca or reasezare cat mai ales o expansiune din arealul original.

Cand Alexandru cel Mare se pregatea de cucerirea imperiului persan, i s-a prezentat o problema care probabil i-a luat cativa ani in afara tarii sale si prin care ne intrebam ce s-a intamplat cu tracii pe care parintele sau i-a subjugat recent. Si acolo nu este dificil de vazut, ca pentru a-i castiga nu trebuie sa pierzi timp cu ei, si ca ferocele trupe phalanx nu trebuiesc tinute acasa, si ne folosire lor le permite tracilor sa rupa supusenea si sa caute a se razbuna pe macedoniei pentru umilintele trecute.

Dupa ce a strans hegemonia asupra Greciei, si-a asigurat dependenta trunchiului tracic printr-un control emfatic asupra lor. Si cand era la Amphipolis a ales sa ia calea Nestos-ului (Kara-su de azi) dupa care a atins Haemus-ul in zece zile. Opozitia care il astepta acolo a fost zadarnica, trupele de phalanx au pus la pamant tot si asa au descis portile spre ceea ce azi este Tatar-Bazargik, pasul de parauri a Mariza, si ai departe pe raul Isker care duce spre Sofia. Tribali care deja ii aveau pe macedoneni in arealul lor au fugit pe insula Peuke impreuna cu femeile si copii precum cu regele Syrmos, insula afandu-se la la trei

zile de mers pe Dunare1. Lupta de pe raul Lyginos2 nu le-a fost favorabila tribalilor. Si vasele de raboi venind prin stramtoarea Dardanele le-au usurat macedonenilor transportul in continuare. Pe Dunarea involburata ei pareau putini in corabii. Dar acolo Alexandru s-a decis sa atace pe malul stang acolo unde getii au luat pozitii sa ii apere pamanturile. Cu busteni ca un fel de vehicule de transport mici pe rau el si-a complectat arsenalui de razboi si a descins pe noapte sub acoperirea unor capite de fan. In zorii zilei urmatoare macedoneni au pornit la atac cu Alexandru in fruntea coloanei din dreapta. Getii erau total surprinsi de miscare. O cetate de lemne care se afla la trei sferturi de ora de mars din acel loc l-a servit ca prim loc de refugiu dar si aici fiind in pericol au scapat cu femeile si copii in stepe unde Alexandru nu i-ar mai fi urmarit. Dupa aceasta victorie atat ilirii cat si tribali au venit cu mesangeri la Alexandru pentru a-l asigurat de loialitatea lor. Trupele tracice si tribale au marit armata asiatica cu care el urma sa porneasca impotriva lui Darius.

Tracia a devenit complect parte a monarhiei macedonene de atunci inainte. Doar in cateva regiuni izolate montane s-a mai trait liber. Oricum arzatoarea dorinta de eliberare a mocnit peste tot in asteptarea unui moment oportun. Chiar un ofiter macedonean ca si Memnon s-a oferit odata sa conduca acea revolta. Apoi a fost Zopyrion (care a fost comandant in principal zonei de coasta grecesti) care desi sub loviturile scitilor a reusit sa infranga dorintele tracilor ce credeau in intoarcerea soartei pentru ei3. Din nou au fost odrisi care au condus suflarea si nici o armata macedoneana nu a mai fost sa reziste miscarii produse de regele Seuthes in 326.

Asta a reszistat pana dupa zilele lui Alexandru (323). Oricum, Lysimachos de la stapanea din Asia Minor si Tracia s-a pornit cu zel sa-i cucereasca pe traci. In timp ce el facea asta orasele pontice precum Kallatis pentru ca erau slabe pentru a ii rezista s-au aliat cu tracii si cu scitii. Inainte chiar ca armatele aliate sa apara, Odessos si Istros au cazut. Atunci au gasit scitii ca erau deja aparata. Pentru Calatis insa pe care Lysimachos urma sa o atace, ajutorul a venit la timp. Antigonos din Asia a avut in sarcina luarea cetatii. Cele doua armata au aparat la nord si la sud de Calatis pentru a impresura armata lui Lysimacos intre ele. In acelas timp Seuthes a venit si el in ajutorul armatei din sud. Lysimachos n-a ezitat sa infrunte acesta coalitii periculoasa. A atacat direct pe regele odrisilor care veneau direct din muntii Haemus pentru a impiedica coalizarea lui cu armata lui Lykon, si apoi s-a intors importiva armatei nordice care a ajuns in fata lui Pausanias la ‘gurile sfinte’ azi bratul George de pe Istru si le-a lovit acolo unde ele pareau sa astepte armatele din sud. Acuma si Calatisul era aproape pierdut. Cand foamea a crescut si sperantele de ajutor s-au pierdut mii de cetateni au fugit pe lac departe de oras. Multi si-au gasit refugiul la Eumelos printul kimmerian din Bosforus (309-304). Acest razboi trebuia ca a consumat puterea helenismului in vestul Pontic. Calatisul a cazut ceva mai traziu la Bizant pentru a-i oferi un punct de unde sa incerce o suprematie asupra Tomis-ului.

Auzim din nou despre geti dupa o oarecare acalmie dupa campaniile lui Alexandru. Dupa ce Lysimachos i-a supus din nou pe traci el s-a decis sa-i pedepseasca si pe geti pentru ca ei se asociasera cu scitii intr-o alianta anti-macedoneana precu si cu acei sciti carora Zopyrion l-a cauzat dezastrul. Nu in ultimul rand Dromichaites pe care grecii formal il chemau rege il invinsese pe fiul lui Diadochen si il tinea captiv. In van au incercat macedoneni sa il stramptoreze ca soarta razboiului a ramas tot cu el. In final Dromichaites l-a slobozit pe tanarul Agathokles numai dupa ce a luat in casatorie pe sora acestuia.

Lysimachos apare umilit si in acelas an porneste razboi impotriva lui Dromichaites. Si trece Dunarea tot prin acele locuri baltoase si salbatice prin care si Darius a incercat si a fost invins. Presati de foame si sete nimic altceva n-a mai ramas din ei decat prizonieri de razboi. Prizonierii s-ar putea sa nu fi fost tratati cu generozitate de geti si insusi pe Lysimachos poporul voia sa-l linseze. Dar Dromichaites s-a puratat mult mai nobil si intelept si l-a luat pe Lysimachos cu binele chiar servindu-l la masa sa, si pe cand macedoneii erau serviti cu cele mai bune bucate, regele getilor le-a pus intrebarea care dintre cele servite de traci sunt mai bune. Cele pentru geti sau cele pentru macedoneni. Si cum raspunsul era evident Dromichaites a prins ocazia de a spune clar pe tonul unui filozof cu scoala ca Lysimachos ravneste la proprietatile unui teritoriu sarac chiar fiind in posesea unui vieti indestulatoare. In orice caz pe langa aceste schimburi ca de la tata la fiu, Lysimachos a negociat cu Dromichaites si orasul Helis, si in ceea ce este mai esential regele get si-a contrazis socrul doar in legatura cu pretul corect pentru terenul cedat. Lysimachos se vede ca a cedat posesiunea vechii tari a getilor la sud de Dunare si astfel legatura cu orasele grecesti de coasta. Succesorii lui Lysimachos nu au contestata acea intelegere. Impotriva getilor din nordul adriaticii apar celtii care inca din timpurile lui Alexandru au subjugat pe panoni si saveni presandu-i si pe tribali ca mai apoi sa se napsteasca si pe greci. Si cand au pornit din nou ei s-au asezat in mijlocul tracilor chiar la sud de Haemus intr-o comunitate puternica de unde se dadeau la padaciuni intre toti vecinii. De atunci dateaza asezarile Remi (in forma tracica culta Rimesii) cu principala localitate Remesiana si Meldi care si-au prezervat numele pana in zilele noastre intr-o forma putin schimbata1.

Sub efectul acestor gali imparatia getilor din actuala Valahie se pare ca si-a pierdut complect controlul asupra sudului Dunarii. Cu toate ca si-a pastrat ceva influenta. Dintre traci datorita pradaciunilor suferite asupra regunilor lor, multi oameni dintre cei mai puternici a plecat in servicii militare straine. Dupa reazboaiele lui Alexandru in care grecii au suferit mari pierderi, in estul cucerit erau mari oportunitati ca niciodata inainte. Frustrarea data de plecarea tinerilor si de pradaciunile razboinice continui s-au raspandit cu repeziciune contribuind din plin la parasirea regiunii. Mercenarii cei noi pentru ca luau orice serviciu si-au castigat pe langa despotii locali un nume de loc de invidiiat. Daca getii de sud si-a gasit sfarsitul la mijlocul secolului al III i.e.n – fapt depre care stim destul de bine – imperiul de nord a ajuns curand in fata unui oponent fioros in bastarnii germanici care in miscarea lor au coborat de pe Nistru (Tyras) peste Carpati pana pe Tisa. Incepand cu secolul al II i.e.n getii n-au mai avut liniste si au fost mereu in razboi cu barbarii, pana cand poporul s-a saturat si a devenit el insusi unul razboinic. Regele Oroles ii pedepsea foarte strict pe cei care dezertau. Bastarni care s-au intins si in tinuturile getice pana la gurile Dunarii au pornit cu acordul lor si al regelui Perseus impotriva Dardanelelor in 175 i.e.n pentru a incepe un sir de invazii ostile peste muntii Haemus de catre populatii din nord de diferite etnii care au continuat pentru inca un mileniu dupa aceea.

In final, Roma care s-a preocupat de noile sale frontiere cu populatiile ilirice si tracice prin preluarea monarhiei macedonene a fost fortata sa intervina. Infrangerea lui G. Porcius Cato de catre traci le-a dat sperante totusi de revenire in 114 i.e,n. A fost apoi M.Drusus care peste 2 ani a aparut la Dunare incepand o epoca istorica care lega Roma de Dunarea de jos. Oricum in ciuda celor intamplate Roma a atatat mai mult decat a facut ordine asa incat Mithriadates a gasit in acest mare razboi cu ea un aliat in traci, dintre vechii luptatori, si prin ei un taram fertil de racolare din nordul Pontului a unor aliati geto-bastarno-sciti. Insa dupa anul 74 i.e.n Roma a luat in serios traba si campaniile lui C. Scribonus Curio, si M. Lucullus au pregatit stabilirea pe alurile Dunarii a carei tarmuri au primit numele de Moesia, unul care nu explica prea multe totusi. Dupa aceea Moesia s-a interpus intre Tracia si taramurile barbare din nord in care in acele timpuri doar dacii pareau sa atraga atentia; asa s-a intentionat sa se protejeze teritoriul in nord, prin izolarea tracilor si contopirea lor in imperiul Roman.