36

Pustiirea se întinde pe câmpii... codrii clocotesc de o fâșâire duioasă... pe coastele dealurilor se văd numai sate arse și turme de femei rătăcind cu pruncii la țâță... o, țara mea! unde sunt acum voinicii tăi cu inima vitează și cu brațul tare?.. N-aud ei răcnetul tău... vaietele femeilor... plânsorile copiilor... rugile fecioarelor?.. leii făcutu-s-au miei?.. Paloșele crunte ruginitu-s-au în mâinile războinicilor tăi?.. și femeile ziceau: „vai nouă... vai!.. bărbații ș-au prăpădit inima... moștenirea copiilor noștri o să cadă în prada vrăjmașilor... și copiii vor ajunge robii lor... și ei se vor purta cu dânșii, sărmăneii, ca stăpânul cel rău cu câinele său... și vom rămâne de râsul și de batjocura neamurilor...” și mumele ziceau la feciorii lor: „cel ce fuge dinaintea dușmanului este mișel... și mișeii nu sunt din sângele nostru... duceți-vă de muriți mai bine slobozi, decât să trăiți în robie și ocară".