37

Vâjâie crivățul... se clatină pământul... răsună buciumele... oamenii se izbesc cu oameni... zalele cu fierul... piepturile cu oțelul... vitejii cad morți în țărână... sângele desfundă pământul... leșuri plutesc pe râuri... pârjolul se învârtește în toate părțile. Strigările luptătorilor și clăncăirea paloșelor, încrucișându-se, răsună cu huiet... ce te-ai făcut, mare vizir?.. Unde-ți sunt voinicii, pașă cu trei tuiuri? Vântul împotrivirii sfărâmă zăbalele armăsarilor tăi... năvala se trase înapoi, spăimântată de piepturile goale ale vitejilor!..

Cine fuge colo în vale cu brâul descins... cu turbanul desfăcut... cu pala zdrobită?.. Sultanul cel fălos... Sultanul groaznicul ... Fugi... și erai împăratul împăraților... numele tău îngrozea mai mult decât o oștire... Pașii tremurau când te vedeau trecând... Unde sunt cetele cele numeroase, ca și țările tale, ostașii tăi, mai mulți la număr decât stelele cerului? Trăsnetul pică din mâinile tale... numele tău de nebiruit pieri... Fugi... și, în goana fugii, căpitanii tăi nu mai cunosc pe voinicul înfricoșător ce încura armăsarul înaintea bătăliei. Caută în urmă, vezi-ți comorile prădate... haremul pângărit... caii nechezând în câmpie fără călăreți... câte mume te vor blestema, o, sultane Fulgere... credincioșii prorocului zac neîngropați pe câmpuri... Dumnezeu s-a fost îndurat de lacrimile slugilor sale și a ridicat pe acela ce le-a așezat iarăși în volnicia și puterea de mai înainte.