XIII

Această contradicție vederată a tradiției cu fapta învățaților ce leapădă tradiția, ascunzând-o, sub pretext de baștină latină, ne-aadus a cerceta dacă nu cumva vro idee mai departe nu stă ascunsăîn sistemele latinești ce înfloresc în Ardeal cu cuvânt de românie?Ardealul nu este ca Principatele o întregime de credință; și școalelelatine, școala de la Blaj, e școala românilor uniți. Nu doară căcredem că căpeteniile ar putea vrodată falsifica dreapta judecată aromânului, încât, ca sf. Petru, să se lepede de românie, dar ideea religioasă fiind o putere asupra popoarelor, am văzut cu oarecareîngrijire și îndoială latinirea neobosită și sistematică ce vine dinaceste școale, cu atâta mai mult că catolicismul român este foarteîndrăzneț la prozelitism. Pentru românii țărani, primejdie nu încape;deși toleranța religioasă a fost un act pururea cunoscut în faptă, denu în drit, de guvernele țărilor, unitatea credinței nu s-a clătit, șieste de adeverit că nu se va clăti vrodată; dar propovăduirea catolicismului ce se face, ajutată de latinirea limbii, ar tăia în douăunitatea morală ce leagă deosebitele familii românești, acea unitate care ne-a mângâiat veacuri și a făcut puterea sufletului nostru.Statornicia Principaturilor în patimile istorice a produs roduriledorite; mântuirea a sosit astăzi! dar, osebiți de vițele vii ale neamului prin hotare politice, ardelenii, de vor aluneca pe calea propagandei, se osândesc a pieri, slăbind totodată mijloacele neamuluide a se ridica la poziția la care îi cheamă astăzi prefacerile politiceale lumii. Zile de frăție ca a Blajului din 15 mai 1848 se ridicărareori în istoria unui popor împărțit în credința sa. Spuie căpeteniilea uniților și a neuniților cu câtă muncă sufletească au putut pe treizile impune tăcere pizmelor religioase?

Biografia latinitorilor, începând de la Petru Maior și de la restauratori, ar putea să ne puie pe urmele unei propagande, de carenu credem să fie bucuroși românii și ne va modera în iutele prefaceri limbistce întemeiate pe limba latină.

Pentru a scăpa România de panslavismul ce o cotropea în minutul unde venea panslavismului, pe nourii nordului, ajutorul înarmat, înavuțit și năvălitor al moscalilor, se ridica limba scrisă ceizgonea slavonismul și din biserică; acea limbă scoasă din aplecărileîntregului neam, în ziua primejdiei întărită de cronicari, s-a luptatpână astăzi și a făcut singură unitatea și tradiția românească. Depotopul slavonismului ne-a scăpat reforma; de Calvin ne-a scăpatconștiința românului, care a luat limba fără a-și da credința; depotopul latinirii, ce și cine a scăpa românia?