XII

Depărtarea românilor de apus, de unde era originea lor, îi aruncase nu numai în catolicismul răsăritean, dar și în slavonism, slavoneasca fiind limba politică, oficială și religioasă a Dunării.Cercările lui Racoți de a trage pe români la dogmele lui Calvin,într-o țintire politicească, îl îndeamnă a porunci tălmăcirea cărțilorbisericești din slavonește și a întemeia slujba bisericii în limbaromână, pentru a-și câștiga numeroasa poporație română din Ardeal și din comitaturile ungurești și a nu o lăsa nici catolicismuluirăsăritean, nici catolicismului roman, care, după cum este știut,nu îngăduie serbarea liturghiei în altă limbă decât în limba latinească. Unul din cele vechi titluri ale limbii românești este: „Psaltirea ce să zice: cântarea a fericitului proroc împărat David, cu cântărilelui Moisi, și cu suma și rânduiala la toți psalmii, izvodită cu maresocotință din izvod jidovesc pre limba românească, cu agiutorul luiDumnezeu și cu îndemnarea și poronca, dimpreună cu toată cheltuiala, a măriei-sale Gheorghe Racoci, craiul Ardealului i proce. Tipăritus-au întru a măriei-sale tipografie dintăi nouă; în Ardeal, în cetateaBelgradului."

Și mai departe: „Cinstitul și luminatul semn al măriei-sale craiul Ardealului, și al domnului părțitor Țării Ungurești, și a Șpanuluisecuiesc oștește i proce.” I. Corinth. „În soborul creștinilor mai voiesc a grăi cu înțeles 5 cuvinte, învățând pre alții, decât zece mii decuvinte în limbi străine.” Cuvintele aceste de seamănă a fi criticasistemelor limbistice de astăzi ale românilor sunt o lovire fățișă încontra bisericii latine. Predoslovia către măria-sa craiul Ardealuluiși predoslovia cătră cititori I. Corinth este un curs de istorie aschimbărilor politico-religioase ale vremii și o dovadă că limba scrisă a început cu tălmăcirile acestea. Pretutindene unde se află suflare românească limba slavonă părăsește altarele și oficialitatea;revoluția se face într-o clipeală și fără contestație pentru că era îninima neamului de a viețui din puterile totale ale lui, pentru că era în natura dreptei judecăți a românului și pentru că întemeia și maitare duhul neatârnării neamului și împrospăta antipatiile de semințieamorțite acum de mult, cu legături politice și religioase. Dartălmăcirile poruncite de Racoci cu scop politic ațâțau îndată luareaminte a staturilor române: luând din reformă ceea ce era dupăînțelesul și folosul neamului, limba vie și serbarea bisericii, bisericile din Țara Românească și din Moldova, mai cu seamă din Moldova, unde clerul avea mare nume de învățătură și de evlavie, opunla acele tălmăciri alte tălmăciri, compun cazanii și evanghelii comentate, anticalviniste și păstrează nejignită credința religioasă aPrincipaturilor ce era puterea lor, întărind prin influența lor șicredința îndoită a românilor de peste Carpați.

Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru români a da născare unității române în toatăîntregimea ei, a întări naționalitatea prințipaturilor cu inaugurarea desăvârșită a limbii și dezbârnarea iar desăvârșită a credințeice putea să le atârne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastrăde atuncea.

Precum tot din epoca reformei religioase pornește și întemeierea unor limbi apusene ca limbile franceză și germană, asemene și lanoi tradiția limbii pornește de la lupta lui Racoci și reacția Principaturilor în contra propovăduirii calviniste.

După titlurile istorice ale neamului ce nu le recuză nimene, după analele pozitive ale limbii, în zadar am mai cerca vreun temeișcoalelor moderne, care toate înlăturează și pomenirea chiar atradiției, ca oamenii cei noi ce își tăgăduiesc părinții, neștiitoarepoate aceste școli că analele noastre răspund la epoca cea mareeuropeană zisă Renașterea, adică epoca în care popoarele de toatevițele și-au găsit forma desăvârșită în limbi, în naturi, în pozițiapolitică și au plecat pe calea cea largă a științelor și a civilizației.

Am zis că școalele limbistice au cuibul lor în București și în Ardeal. Acele din București care au luat de organ Patria sunt școale de fantazie, ce umblă după teorii artistice, croind o limbă dramatică, da nu română, pe formele școalei ultraromantice franceze de la1830, școală cu părul lung, cu antiteza în cap și în picioare, cumanta pe un umăr, cu ghitara aninată de gât și cu spada în mână,școli de geniu necunoscut în ingrata românie, școli ce nu au nevoiede a ținea seamă de istorie, și cheamă tradiția o coterie . Adevărat că scrierile ce ies din aceste școli sunt netrebnice pentru mulțime;adevărat că propășirea ideilor se întinde la numărul fericiților ce lepot înțelege; adevărat că nu sunt de acele „ce spun cinci cuvinteînvățând pe alții, dar de acelea ce spun zece mii de cuvinte înlimbă străină"; adevărat că aceste școli au de scop a învăța și aconvinge pe cei învățați și convinși numai. Curioasă coterie estetradiția, de o pot înțelege și mulțimea, și învățatul, și școalelebucureștene.

Seama Ardealului în istoria nouă a limbii e mai grea. Ardealul, ce are tradiția calvinistă, Ardealul, care în veacul trecut s-a luptatcu acea tradiție în contra năduhului străin, purcede și el însă dinradicalism, și radicalism latin. Multă știință, multă erudiție suntîn Ardeal; prin urmare, logica istorică nu a putut fi neștiută șineînțeleasă ca în alte școli.