Prolog – despre sfârşitul lui Ion-vodă cel Cumplit

În vremurile acelea de cumpănă şi de frământare, când ţara gemea şi multe inimi laşe băteau sub zale aurite, iar trădarea zdrobise, o dată cu marele Ion-Vodă cel Cumplit, şi nădejdea în zile mai bune, – câţiva viteji vârâseră în spaime pe duşmanii Moldovei, lăsând dâră de sânge în urmă şi umplând de faima isprăvii lor aceste ţinuturi.

Zece soli ai răzbunării cutezaseră să intre în ţară şi să înfrunte pe Petru-Vodă, păpuşa Stambulului, în însuşi scaunul domniei lui, străjuit de ieniceri. Erau vechi şi vrednici tovarăşi ai voievodului Ion.

Acest Ion-Voievod, în puţină vreme zguduise Răsăritul, ca o vijelie neaşteptată. Tronul luminăţiei sale Padi-şahului se clătinase. Pedestrimea creştină fusese dusă din biruinţă în biruinţă, împrăştiind oasele asupritorilor în vechi câmpuri de bătălie: la Jiliste, Bender, Brăila şi Cetatea Albă.

Ca o scânteie într-o mină de pulbere, glasul domnului aprinsese inimile noroadelor, făcând să izbucnească vrednicia veche. Vârtejul de flăcări crescuse, dus ca de o furtună: părea că nimic nu-l mai poate opri.

Dar se amestecase trădarea unora dintre ai săi şi vodă Ion se oprise.

Îi mai rămăseseră la sfârşit semeţului domn puţine oşti. însă bune. Cu acestea urma să se ţie ca un zimbru între codri şi smârcuri. Oştile lui Selim sultan cotropiseră Ţara de Jos, Ahmed Paşa, beglerbei al Rumeliei, şi Adel Ghirai, sultanul de la Crâm, împinseseră din două părţi valuri de câte o sută de mii de oşteni.

Sorţii trebuiau să se aleagă în scurt şi vodă îşi punea în ţărănimea lui bună nădejde. Tocmai atunci, o samă de boieri, cu pârcălabul Irimia Golia în frunte, au trecui de partea ismailitenilor. Pârcălabul Irimia era vechi prieten al domnului şi. după ce i-a dat sărutarea frăţiei, s-a dus cu soţii săi la necredincioşi, ca să-şi primească răsplata. Se zice c-ar fi primit treizeci de pungi, ca Iuda treizeci de arginţi.

Poate să fi pus Golia interesul şi viaţa lui mai presus decâl vrednicia credinţii şi mucenicia domnului său. A rămas asupra sa blăstămul ţârii.

Poate să fi fost pricina şi în jignirea pe care boierii o simţiseră când vodă, înaintea bătăliei de la Cahul, chemă în sfat de-a valma neamurile cu mişeii. Au stat mojicii la loc cu boierii.

I-ar fi şoptit atunci careva măriei sale:

— Scuteşte-ne, doamne, de aceşti ţărani cu mânile ciotoroase… Iar măria sa ar' fi răspuns: într-adevăr ciotoroase, dar bine mânuiesc suliţa şi coasa: şi dacă n-ar fi ei, nu ştiu dacă aţi fi domniile voastre.

După ce s-au ales unii de alţii, Ion-Vodă s-a văzut mai slăbit: dar i-a crescut îndârjirea. Cu sufletul amărât şi cu ochii crunţi şi-a ridicat paloşul în vânt: buciumele de cireş au prins a suna; vitejii săi au intrat în foc şi în măcel.

Cu mare străşnicie a pătruns măria sa n ordii. cit nimic nu-i putea sta în cale. Iar bulucurile sale de ţărani şi cazacii de la Nipru îl sprijineau, prăvălind şiruri după şiruri de necredincioşi. Răcnetele: ucide! ucide! şi bubuirile buciumelor înălţau la cer prelungă zvoană l. morţii. După asemenea iureşuri grăbite, mulţimile lui Ah med paşa au dat îndărăt.

Înainte de a sosi eălărimea crâmleană. oastea creştinilor, împuţinată, a răsuflat un răstimp împrejurul steagului domnesc, care fâlfâia în vânt. cu zimbrul înstelat pe el. Domnul a dat poruncă buciumaşilor să sune pe cei risipiţi. Apoi a hotărât retragerea spre Roşcani.

Acolo au venit la măria sa căpitanii săi credincioşi şi l-au rugat:

— Du-te, doamne, scapă-ţi viaţa şi lasă-ne pe noi. Ostaşi ca noi se mai găsesc; voievod ca măria ta, ba.

Vodă s-a aşezat la pământ în mijlocul lor şi a zis:

— Cu voi am să mor, fraţilor. Cadă capul meu, unde vor cădea capetele voastre.

Împrejur s-au bulucit ordiile. legând împresurare de pretutindeni. Şase zile şi şase nopţi a stat oştirea creştinilor fără pită şi mai ales fără apă. Nu şase zile şi şase nopţi, ci şase veacuri crude. Oamenii îşi întindeau, noaptea, cămăşile pe iarbă, ca să se moaie de rouă, saşi poată umezi buzele arse.

Au încercat ieşiri din împresurare, dar ostile împărăţiei au ţinut bine. La sfârşit vodă s-a milostivit cătră ai săi şi s-a înduplecat la făgăduinţile beglerbeiului. S-a închinat, şi Ahmed paşa s-a legat cu jurământ să-l ducă viu la împărăţie. Dar în cortul paşei, alt frate întru Hristos, un levantin cu numele Cigala, i-a dat lovitura cea din urmă, cu jungherul. După care Ahmed beglerbei s-a bucurat că poate supune trupul mort al viteazului la altă osândă; a poruncit să fie legat leşul cu patru odgoane şi patru cămile să tragă în patru părţi, sfârtecându-l.

Sfetnicii de taină ai măriei sale. fraţii săi Nicoară şi Alexandru, bătrânul Gânj, Swierczevvski, Pokotilo, au scăpat din măcelul de la Roşcani. După doi ani de război, ţara a rămas pustiită; norodul şi-a plecat iar grumazul sub piciorul păgânului; bătea un vânt de desperare de la Moldova spre taberele zaporojenilor de la Nipru, unde tovarăşii lui Ion-Vodă aflaseră sălaş.

Petru-Vodă Şchiopul, matca fără ac'domnea peste o Moldovă a ruinilor şi a mormintelor, fără să simtă că sub linişte se pregătesc răzvrătiri şi răzbunări.

Prin tragedia de la lacul Cahul, printre umbrele vitejilor, s-a strecurat şi năluca firavă a ibovnicei lui Ion-Vodă, Măria Săsoaica. Alături de soţul său în zile bune şi în zile negre, purtând lingă ea rod domnesc, a aşteptat o clipă să vadă cum se alege soarta domnului, în tabăra beglerbeiului. Apoi s-a hotărât să intre după el, în ordine, ca să poată să-i adune cel puţin oasele prin odihna veşnică. S-a dus şi nu s-a mai ştiut nimic de ea; a trecut prin pâcla de sânge ca o umbră de basme, cu pruncul la sân.

Fraţii domnului şi prietenii lor, scăpaţi de la Roşcani, au încercat, înainte de a trece Nistrul, să descopere pe domniţa Măria cu copilul. Când ostile paginilor se desfăceau după biruinţă, unele înaintând spre miazănoapte, altele retrăgându-se peste Dunăre, vitejii aceştia au căutat prilej, iscodind sau lovind, să găsească ce le trebuia. Negăsind pe domniţă, au căutat pe Irimia Golia. Negăsind nici pe acesta, au amânat socotelile şi şi-au apărat capetele, pentru timpuri mai prielnice.

Nicoară Potcoavă, poreclit în Zaporojă „Creţul” a fost primit cu deosebită dragoste de acei oameni liberi din pustie, care se chemau cazaci. Dintre ei, de la pragurile Niprului. de multe ori sabia lui a fulgerat până la Crâm şi în ţinuturile Împărăţiei. Numele lui a rămas în cântecele bandurarilor – şi le plăcea războinicilor să-i asculte isprăvile murmurate în preajma focurilor de tabără, la priveghi iu ri.

Noroadele din Moldova primeau asemenea veşti de departe şi aşteptau să le vie din răsărit acest „chemat”, frate cu Ion-Vodă cel Cumplit. N sfaturile pământenilor se înfiripa tot mai desluşit imaginea lui Nicoară; aşteptările erau legate de nădejdi mari: pe pământul încă ud de sânge;il strămoşilor se ridica iar un vânt de vrednicie; aşa a fost soarta acestui neam, să nu aibă linişte până la izbăvirea lui.

Fraţii şi tovarăşii lor aveau într-adevăr în ei hotâ-rârea de a se întoarce în Moldova. Mai întâi socoteau că trebuie să găsească pe Irimia Golia. După aceea înţelegeau că, lângă dorinţa norodului, se alcătuiau şi uneltirile ur.ora din boierii pământeni, ca să pregătească lui Nicoară domnia Moldovei. Ţopa, boier de neam vechi, fost pârcălab de Roman, şi Kopycki, fost căpitan al lui Ion-Vodă. făcuseră legământ să întroneze pe Potcoavă. Se alcătuiau sfaturi, se strângeau bani: umblau soli ascunşi dintr-o graniţă în alta la poloni şi în Ucraina: vremea trecea.

Înainte de a se strânge banii şi de a se năimi oastea trebuitoare, Nicoară. oblicind că Irimia vânzătorul ar fi fiind la Iaşi, n-a mai pregetat. A socotit că a venit ceasul acestei socoteli, şi. cu puţini tovarăşi, a trecut Nistrul, şi cu mare repeziciune a pălit la Iaşi, după rânduiala călăreţilor pustiei. Acolo. într-o noapte, straja palatului domnesc a fost tăiată şi Petru-Vodă Şchiopul a scăpat cu fuga, numai printr-o minune. Au fost călcate în pripă casele boierilor. Pe Irimia Golia nu l-au găsit.

Bulucul de oşteni turci venind din cetăţuia Galatei în sprijinul domniei, a fost iarăşi încăierare cruntă şi vitejii, respinşi, au căutat scăpare în altă parte decât drumul Nistrului, ca să li se piardă urma.