Tabel cronologic

1266 Se naşte Ioannes Duns Scotus. Locul naşterii nu se cunoaşte cu siguranţă, fiind disputat între Duns, comitatul Berwick şi Maxton, comitatul Roxburgh (Scoţia), comitate vecine, la graniţa cu Anglia.

1277 Este trimis de unchiul său, Elias Duns, la mănăstirea franciscană din Dumfries.

1281 Intră în ordinul franciscan.

1290 Tronul Scoţiei devine vacant ca urmare a morţii Margaretei, nepoata fostului rege Alexandru al III-lea. Începe o lungă perioadă de frământări determinate atât de problema succesiunii, cât şi a dependenţei faţă de coroana Angliei, perioadă ce se încheie abia în 1314, când, sub Robert I Bruce, Scoţia îşi câştigă independenţa1.

1. Probabil lui Duns Scotus nu i-au fost indiferente aceste frământări. Alexander Leslie Klieforth şi Robert John Munro, în The Scottish Invention of America, Democracy & Human Rights, Rowman & Littlefield Pub. Inc., 2004, susţin chiar că Scotus ar fi fost inspiratorul rebeliunii lui William Wallace prin doctrina „consimţământului celor guvernaţi". Este greu însă de susţinut acest lucru, deoarece ar fi trebuit ca ideile sale să fi fost cunoscute şi răspândite la o dată mult prea recentă, anterioară lui 1297.

TABEL CRONOLOGIC

1291 La 17 martie Duns Scotus este hirotonit preot de către episcopul de Lincoln, Oliver Sutton. Aceasta este prima dată sigură a biografiei scotiste, în funcţie de care i se calculează şi data naşterii. Vârsta minimă pentru a deveni preot era de 25 de ani, aşadar Scotus s-a născut anterior datei de 17 martie 1266. Ştiind că pe 23 decembrie 1290 acelaşi episcop de Lincoln a îndeplinit un act de hirotonire a mai multor preoţi, putem plasa naşterea lui Duns Scotus între 23 decembrie 1265 şi 17 martie 1266.

— 1296 Este posibil ca în această perioadă să fi studiat la Paris, deoarece, în 1302, comentează aici Sentinţele lui Petrus Lombardus, iar pentru a putea face aceasta, conform regulamentului universitar, se cereau nouă ani de studii teologice prealabile, dintre care membrii ordinelor medicante trebuiau să facă cel puţin patru la Paris. Ceilalţi cinci ani puteau să-i facă şi în alte centre ale ordinului lor. În aceşti ani i-a avut probabil ca maeştri pe Gonzalvus de Spania şi pe William of Ware.

— 1301 Sejur la Oxford. Probabil în ultimii doi ani ai prezenţei sale aici, 1300-l301, a făcut primul comentariu al său la Sentinţe, faimosul Opus Oxoniense.

— 1303 Se află la Paris unde expune al doilea comentariu la Sentinţe. Din acesta derivă diferitele Reportată Parisiensia.

1303 Duns Scotus, în disputa apărută între Filip al IV-lea cel Frumos şi papa Bonifaciu al VUI-lea pe tema taxării bunurilor bisericeşti, refuză să-şi dea acordul, cerut de către rege clerului şi membrilor

Universităţii, pentru convocarea unui conciliu împotriva papei. Ca urmare, este silit să părăsească Franţa, ceea ce şi face între 25 şi 28 iunie 1303.

Prin bula Nuper aci audientiam din 15 august 1303, Bonifaciu al VUI-lea suspendă dreptul universităţii de a acorda diplome în teologie şi drept canonic.

Papa moare la 13 octombrie, la scurt timp după gravele incidente de la Anagni. 1303-l304 Nu se ştie unde şi-a petrecut Duns Scotus exilul; probabil la Cambridge sau la Oxford.

1304 In aprilie, succesorul lui Bonifaciu, papa Benedict al Xl-lea, ridică interdicţia universitară, iar Filip permite reîntoarcerea celor ce studiau.

Într-o scrisoare datând din 18 noiembrie, Gonzalvus de Balboa, ales ministru general al ordinului franciscan, îl numeşte pe Scotus pentru a fi promovat ca următorul magister regens, profesor titular al catedrei de teologie a universităţii.

1305 începe să activeze ca magister regens după ce anterior primise titlul de doctor.

1307 Este trimis la Koln prin decizia lui Gonzalvus.

Plecarea din Paris în momentul de vârf al carierei este învăluită în mister, fiind avansate mai multe teorii: faptul că în interiorul ordinului franciscan exista o practică a trimiterii profesorilor cunoscuţi în diferite centre de studiu ale ordinului, opoziţia lui Scotus faţă de procesul pe care Filip al IV-lea se pregătea să îl intenteze Ordinului Cavalerilor Templieri, controversele suscitate de doctrina marianică pe care o profesa.

1308 Moare la Koln pe 8 noiembrie1. Pe mormântul său se găseşte epitaful:

Scoţia me genuit/Anglia me suscepit/Gallia me docuit/Colonia me tenet2.

1710 Episcopul de Nole constată oficial existenţa cultului imemorial al Preafericitului Ioannes Duns Scotus.

1993 La 20 martie are loc beatificarea solemnă, oficiată la Roma de către Papa Ioan Paul al II-lea.

Moartea sa a fost uneori îmbrăcată într-o aură legendară. Astfel, într-un manuscris păstrat la Basel, datat în jurul anului 1400, se afirmă că Scotus s-ar fi aflat într-o stare de extaz mistic şi, în mod eronat considerat decedat, ar fi fost îngropat de viu.

„Scoţia m-a născut/Anglia m-a primit/Franţa m-a Învăţat/Kolnul mă tine."