Scena XIII

Aceiași, MADAME VINTILĂ, MAIORUL

În cursul ultimelor replici, a intrat prin fund, ușa din stânga, madame Vintilă. A auzit țipete și a ieșit să vadă ce se întâmplă. Privește cu curiozitate grupul de pe terasă, întrebând din ochi, când pe unul, când pe celălalt, ce se petrece. Tot jocul destul de șters, pentru a nu distrage atenția spectatorului de la grupul principal.

MAIORUL (intră prin dreapta, cu racheta în mână, uimit de țipete, dă nas în nas cu Domnul): Ce e, domnule? Ce te-a apucat?

DOMNUL: Dumneata ești domnișoara Weber?

MAIORUL: Nu.

DOMNUL: Atunci, ce te-amesteci? (Continuă să țipe.) Weber! Weber!

Share on Twitter Share on Facebook