Scena XV

Aceiași, fără CUCOANA și DOMNUL, apoi un moment, DOMNUL.

Toți câți rămân în scenă se privesc ușurați. Din toate piepturile, un lung oftat de ușurare. Fiecare se așază pe unde poate. Ștefan, evident, pe șezlongul lui. Moment de tăcere, ca după o mare primejdie din care scapi teafăr.

DOMNUL (intră iar): Tot eu… (Toți sar brusc în picioare, împinși ca de un resort. Îl privesc cu răsuflarea tăiată.) Nu vă speriați. Nu rămân. Nu mai rămân nici dacă mă rugați. Nici dacă mă plătiți. Ne ducem la mare. Da’ voiam să fac o întrebare. Ultima. De la Ghiorghieni e tren la Constanta? 

MAIORUL: E, da’ e cam lung. O zi și jumătate. 

DOMNUL: O zi și jumătate. Care va să zică, azi avem joi, 12… Dacă plecăm diseară… (Vocea Cucoanei din culise: „Costache!”) Vin, soro, vin… (Iese din scenă.)