Scena XIV

ȘEFUL — PROFESORUL — NECUNOSCUTA

Câteva secunde de nemișcare. Se mai aude doar sgomotul trenului depărtându-se. Pe urmă rochia

albă se vede trecând pe peron prin fața ferestrei dela stânga spre dreapta. Cu o expresie de

oboseală, de tristețe, de disperare, femeia apare în prag.

NECUNOSCUTA

(Uitându-se buimăcită la cei doi bărbați și pe urmă fixându-l pe șef, fără violență): Canalie!

ȘEFUL

(Ridică din umeri): De! Doamnă.

NECUNOSCUTA

(Mai mult pentru ea): A plecat…

ȘEFUL

N-am ce face. Datoria. Regulamentul.

NECUNOSCUTA

(E sfârșită de oboseală, intră înăuntru, face câțiva pași, cade pe scaun): A plecat…

ȘEFUL

(Instruind afacerea): Numele dv. Doamnă.

NECUNOSCUTA

(Ridică spre el o privire nedumerită, absentă)

ȘEFUL

Trebue să încheiem procesul-verbal. Numele, domiciliul, vârsta, profesiunea.

NECUNOSCUTA

(Nu răspunde, n-a auzit, nu vede).

ȘEFUL

(După o pauză): Faceți rău că nu răspundeți. Eu proces-verbal trebue să închei. Mă obligă

regulamentul și dacă nu răspundeți, voiu fi silit să m-adresez poliției. (Cu intenție): Avem poliție

aici, măcar că suntem în câmp, cum ziceați adineaori.

PROFESORUL

(Se aproprie de ea mișcat): De ce nu răspundeți? Doamnă? Cum vă cheamă?

NECUNOSCUTA

Lasă-mă. Lăsați-mă. 

PROFESORUL

Cum vă cheamă? De unde veniți?

NECUNOSCUTA

Lăsați-mă’ți, spun. Sunt obosită.

PROFESORUL

Poate aveți un act. O legitimație.

NECUNOSCUTA

(Întinzându-i poșeta cu un gest de nesfârșită oboseală): Nu știu. Caută. Vezi și d-ta ce găsești.

PROFESORUL

(In poșeta, face un pas spre rampă, urmat de șef deschide caută, scoate unul câte unul diverse obiecte, pe care le dă

șefului să le țină): O sticluță cu parfum…

ȘEFUL

(Mirosind în aer): Miroase grozav.

PROFESORUL

O batistă… un ruj de buze… O tabacheră cu două țigări…

ȘEFUL

(Mirosind țigările): Țigări străine.

PROFESORUL

(A golit poșeta): Asta e tot.

ȘEFUL

Niciun act?

PROFESORUL

Niciunul.

ȘEFUL

Nicio hârtie?

PROFESORUL

Nimic.

ȘEFUL

(După un moment de reflecții): Eu îl anunț pe Dincă, comisarul. Aici nu e lucru curat.

PROFESORUL 

(Întorcându-se spre necunoscuta care a rămas pe scaun în aceeași stare de prostație): Doamnă, vă rog… In

propriul dv. interes, vă rog mult, faceți un efort… răspundeți… Aduceți-vă aminte… Cine

sunteți? De unde veniți? Unde vă duceți?

NECUNOSCUTA

(Ridică ochii spre el, îl privește absentă, se ridică în picioare): Mă duc… (Cu bruscă hotărîre pornește spre ușă):

Mi duc să mă omor. Mă arunc pe linie. (Iese repede, dispare, în întunerec).

PROFESORUL

(Turburat): Doamnă!

ȘEFUL

E nebună rău.

PROFESORUL

Se întâmplă o nenorocire. Trebue s’o salvăm.

ȘEFUL

Fii liniștit. Nu e niciun tren la ora asta.

PROFESORUL

(A ieșit pe peron): Doamnă! Doamnă! (Se întoarce) Nu știu unde e. E prea întunerec. N’o văd.

ȘEFUL

Nu te mai frământa dom’ Profesor. Nu-ți spun că nu i niciun tren? (Strigând din prag): Ichime!

Ichime! Vezi că e o femee pe linie.

VOCEA LUI ICHIM

(Din depărtare): Ferește linia, ferește linia.

ȘEFUL

(Adulmecând aerul): Și miroase, domnule, a parfum de mi-a umplut toată gara. Să vie nevastă-mea

acum, atâta-mi trebue… (Cu alt ton după o secundă): E din lumea mare. Te-ai uitat la ea.

PROFESORUL

(Cu emoție): E frumoasă.

ȘEFUL

Te-ai uitat ce rochie are? Brațele goale, gâtul gol, spatele gol. Pe jumătate desbrăcată.

PROFESORUL

E foarte frumoasă… (Plin de neliniște): Numai de nu s’ar omorî…

ȘEFUL

Deocamdată nu poate că n’are tren. Tii! Mare bucluc. Tocmai mie să mi se întâmple una ca asta.

Nu putea domle s’o dea jos la Câmpina sau la Breaza! 

PROFESORUL

Dumneata ești de vină. Trebuia s’o lași să plece.

ȘEFUL

Nu puteam domle Profesor. Se opune regulamentul. (Iritat): Și pe urmă, adică ce?... Pentru că

miroase a parfum, pentrucă vine dela Sinaia, pentrucă umblă desbrăcată și pentrucă joacă la

ruletă, să-și bată joc de calea ferată și de gara mea?

PROFESORUL Și dacă se omoară?

ȘEFUL

Bocluc mare. Anchetă, rapoarte. Mă dă la gazetă. După 23 de ani de carieră.

VOCEA LUI ICHIM

(Mai de aproape): Ferește linia.

ȘEFUL

(Ieșind repede în prag): Ai găsit-o Ichim!

VOCEA LUI ICHIM

Aicia-i dom’ Șef.

ȘEFUL

Ce face?

VOCEA LUI ICHIM

Stă pe linie Si trage din țigare.

PROFESORUL

(Iese repede îngrijorat): Doamnă!… (Dispare în întunerec).

ȘEFUL

(Din prag): Coniță!… Doamnă! Veniți aici la lumină. Degeaba stați pe linie. Până la 11,35 nu e

niciun iun să vă calce.

NECUNOSCUTA

(Se reîntoarce, urmată de profesor): Ce vreți cu mine? De ce m’ați chemat? De ce nu mă lăsați în pace.

PROFESORUL

Doamnă… noi vă vrem binele.

NECUNOSCUT

Am văzut.

PROFESORUL

Afară e răcoare, e umed, s’ar putea să răciți, sunteți îmbrăcată așa de… așa de subțire… 

NECUNOSCUTA

(Iși strânge umerii, înfiorată): Mi-e frig.

PROFESORUL

Vedeți.

ȘEFUL

Nu e mai bine aici? Aveți scaun, aveți lampă. Mai stăm de vorbă și ne trecem vremea.

NECUNOSCUTA

(Cu un gest de oboseală, de indiferență): La urma urmelor… (Se așează pe scaun).

ȘEFUL

Așa… (După o secundă): Prin urmare, pe dv. cum vă cheamă?

NECUNOSCUTA

(Repede): Iar începi?

PROFESORUL

Doamnă, înțelegeți… Vă implor să înțelegeți… dacă întrebăm, dacă insistăm, e pentrucă vrem să

vă venim într’ajutor.

NECUNOSCUTA

N’am nevoie.

PROFESORUL

Sunteți enervată. Înțeleg. Nu vreți să ne răspundeți. Și asta înțeleg. Uite: nu vă mai punem nicio

întrebare.

ȘEFUL

Zău, și procesul-verbal cum îl scriu?

PROFESORUL

(Scurt): Dă-l încolo de proces-verbal. (Către necunoscută): Nu vă mai punem nicio întrebare. Dar

îngăduiți-ne măcar să ghicim… Dv. probabil veniți dela Sinaia.

NECUNOSCUTA

Probabil.

PROFESORUL

Si probabil vă duceți la București

NECUNOSCUTA

Probabil.

PROFESORUL 

Ei bine, ori la București, ori la Sinaia, trebue să aveți pe cineva… o rudă, un prieten… cineva pe

care să-l anunțăm de situația în care vă aflați.

NECUNOSCUTA

(Ideea i se pare bună): Crezi?

PROFESORUL

Sigur. Dați-ne o adresă, un nume, o indicație.

NECUNOSCUTA

Crezi că s’ar putea?

ȘEFUL

De ce să nu se poată? Dăm o telegramă. Sau poate… (arătând telefonul din perete): Chemăm la

telefon.

NECUNOSCUTA

Telefon?

PROFESORUL

Evident.

NECUNOSCUTA

Bine… atunci,,. Atunci chemați Sinaia. La hotel Palace… sau… dacă nu e acolo… la Cazinou.

ȘEFUL

(Mergând spre telefon): De cine trebue să întreb?

NECUNOSCUTA

De… (S’a răsgândit brusc): Nu. Nu pot. Nu vreau. Mai bine mă omor. Mai bine mă arunc înaintea

trenului.

ȘEFUL

Nu v’am spus că nu e niciun tren până la 11,35?

NECUNOSCUTA

11,35? Bine. Aștept. Am să mă omor La 11,35.

PROFESORUL

Dar de ce să vă omorîți?

ȘEFUL

Si de ce tocmai aici? Nu e păcat? Sunt și eu un om cu familie, cu greutăți. Vreți să mă băgați în

bucluc. Anchetă, rapoarte.

PROFESORUL

(Cu elan, cu emoție); Doamnă!… 

ȘEFUL

Uite, sunt slujbaș sărac, dar vă dau eu din buzunarul meu un bilet până la Câmpina și acolo faceți

ce știți. Gară mare, linii multe.

PROFESORUL

Doamnă, treziți-vă, desmeticiți-vă. Alungați gândul i ca absurd, sunteți tânără, sunteți frumoasă.

NECUNOSCUTA

Serios? Ați observat?

PROFESORUL

Trebue să trăiți.

NECUNOSCUTA

(Uitându-se de jur-împrejur): Unde? Aici?

PROFESORUL

Veți pleca. Trebue să plecați

NECUNOSCUTA

Dacă trebue, de ce m’ați dat jos din tren.

ȘEFUL

Fiindcă n’aveați bilet.

PROFESORUL

Vă vom da noi bilet.

ȘEFUL

Care noi?

PROFESORUL

Eu.

ȘEFUL

Ai bani?

PROFESORUL

(Încurcat): Acuma nu. Dar mâine dimineață iau leafa.

NECUNOSCUTA

Mâine dimineață? Nu aștept până mâine dimineață. Aici în câmp.

ȘEFUL

(Jignit): Cum în câmp, Doamnă? Cum în câmp? Dați-mi voie? Sunteți într’un oraș. 

NECUNOSCUTA

Ce oraș?

ȘEFUL

Îmi pare rău. Comună urbană. Judecătorie, spital…

PROFESORUL

Liceu…

ȘEFUL

8.000 de locuitori.

PROFESORUL

(Cu puțină amărăciune): 8.245 la ultimul recensământ.

ȘEFUL

Și încă pe mine nu mă numărase, că eram la București după treburi în ziua aia.

NECUNOSCUTA

8.245 de locuitori. (Către Șef): Cu d-ta 8.246. (Gânditoare): Dacă rămân aici în noaptea asta vom fi

8.247. (După o clipă): E un hotel?

ȘEFUL

Se poate să nu fie? Hotelul Monopol, în centru.

NECUNOSCUTA

Dar n’am bani.

PROFESORUL

Asta n’ar fi nimic. II plătim mâine, dar n’aveți acte.

ȘEFUL

Adevărat. Și fără acte nu se poate. (Către Profesor): Ce-ar fi s’o ducem la spital? Zicem că a avut un

accident.

NECUNOSCUTA

La spital? Nu merg la spital.

ȘEFUL

Atunci la poliție.. Fără acte numai la poliție vă primește.

PROFESORUL

Nu-l ascultați, doamnă. Nu știe ce vorbește.

ȘEFUL 

N’oi fi știind, dar fără acte, unde vrei s’o ducem. (Necunoscutei): De ce n’oți fi vrând, zău așa, să

spuneți cum vă cheamă?

NECUNOSCUTA

Mă plictisești. Mai e mult până la 11,3 5? Ași vrea să se termine.

PROFESORUL

(Îngrijorat din nou): Doamnă…

NECUNOSCUTA

(Din nou exasperată): Mă plictisești, mă plictisiți. Mi-e frig, mi-e somn, mi-e foame.

ȘEFUL

Să vă dăm ceva de mâncare.

NECUNOSCUTA

(Cu desgust): Unde? Ce?

ȘEFUL

Mare lucru n’avem. Dar e niște rață pe varză, rămasă de la prânz. O minune! A călcat-o ieri

acceleratul.

MECUNOSCUTA

Nu mănânc rațe călcate de accelerat.

ȘEFUL

Ce are aface? E o minune. Numai că nu știu cum să facem, să nu ne vadă nevastă-mea, că-mi

aprind paie în cap, n’o cunoașteți pe nevastă-mea.

NECUNOSCUTA

(Agitată): Ce noapte! Ce coșmar. N’are să se mai termine niciodată? N’are să se mai facă niciodată

zi?

PROFESORUL

Ba da, doamnă. Dar trebue calm, răbdare.

NECUNOSCUTA

Nu pot, nu mai pot. Ași vrea să mor. Ași vrea să dorm. De ce nu m’ați lăsat afară pe linie… Era

așa de bine… (Lăsându-se să cadă pe un scaun): Eu mă culc aici. Stingeți lumina.

ȘEFUL

Vai de mine! Aicea nu se poate. Aicea vine nevastă-mea.

NECUNOSCUTA 

(Se ridică în picioare. E iar în culmea disperării.) Atunci unde, unde, unde? Aicea nu, pe linie nu, ce

vreți cu mine.

PROFESORUL

Doamnă… Nu știu dacă pot, nu știu dacă trebue… vedeți… eu am o locuință modestă… o

singură cameră… dacă vreți… dac’ați vrea… eu plec de acasă… și rămâneți acolo singură…

Peste noapte… Numai până se face ziuă… Eu mă duc să dorm la un coleg. (Către Șef, explicativ):

La Udrea, profesorul de muzică.

ȘEFUL

Bună idee.

PROFESORUL

Mâine dimineață totul va fi mai simplu. Vom găsi bani, veți pleca, dar până atunci vă odihniți.

ȘEFUL

Vă mai veniți în fire.

PROFESORUL

Și mâine dimineață…

ȘEFUL

Facem procesul-verbal.

PROFESORUL

(Scurt): Lasă procesul-verbal. (Către necunoscută): Vă rog să aveți încredere în mine. Vă rog să

primiți. Primiți?

NECUNOSCUTA

(După un moment de tăcere): E departe?

PROFESORUL

La zece minute, la un sfert de oră de aici.

NECUNOSCUTA

Bine. Să mergem. Mi-e somn.

PROFESORUL

(Arătându-i drumul spre ușă): Pe aici… pe aici. (Necunoscuta iese urmată de profesor. Se văd prin fereastră

trezind spre stânga).

ȘEFUL

(Rămas singur în scenă, observă pe birou cartea profesorului): Dom’ Profesor. (Iese în prag): Domnu

Miroiu!

PROFESORUL

(Întorcându-se): Ce e? Ce vrei? 

ȘEFUL

Ți-ai uitat cartea.

PROFESORUL

(Cu un fel de spaimă): Cartea! (O ia în mâini, o deschide în neștire): Și aveam de lucru în noaptea asta.

Aveam de cetit.

ȘEFUL

Patimă mare, dom’ Profesor. Patimă mare!… (Profesorul pleacă grăbit. Se vede prin fereastră trecând).

CORTINA