Scena II
PROFESORUL - D-ra CUCU - UDREA
D-ra CUCU
(Intrând prin dreapta, e gata să se împiedece de stropitoarea rămasă lângă ușă): Ce e cu stropitoarea asta cu
apă aici?
PROFESORUL
(Încurcat, venind după ea): Vroiam… Voiam să mă spăl.
D-ra CUCU
(Severa): D-ta te speli noaptea?
PROFESORUL
Da… însfârșit… uneori…
UDREA
(45— 50 de ani, „boem” de provincie, fără exagerare caricaturală însă, intrând): Păcat că n’ai fost la cinematograf.
A fost frumos… frumos de tot. (Gata să povestească): Să vezi… El…
PROFESORUL
Lasă că-mi povestești mâine… Acum…
D-ra CUCU
(A înaintat în centrul încăperii, s’a oprit, miroase în aer): Dar ce e mirosul ăsta aici? (Adulmecă bănuitoare
aerul, trage pe nas): Miroase a ceva… a parfum.
PROFESORUL
Nu simt nimic.
D-ra CUCU
Cum nu simți? Miroase de te amețește.
PROFESORUL
Poate florile… Grădina… E fereastra deschisă.
D-ra CUCU
(Aplecându-se peste pervazul ferestrei, trage pe nas de câteva ori): Nu. In grădină nu miroase. Aici. (Face
câțiva pași prin odaie, intrigată).
PROFESORUL
D-ră Cucu… nu te supăra… e târziu… aș vrea să știu… cărui fapt datorez… înțelegi… la ora
asta…
D-ra CUCU
Să nu ne grăbim. S’o luăm încet. (Ia loc pe un scaun): Domnule Udrea, ai cuvântul. (Udrea ia și el loc.
Singur profesorul a rămas în picioare între ei, uitându-se dezolat, când spre unul, când spre celălalt, când cu mare
neliniște spre ușa din stânga).
UDREA
(Cam jenat): Să vezi. Eu am fost la cinematograf.
PROFESORUL
(Nervos): Udrea, te Rog… scurt. Repede.
UDREA
Ei!... Și acolo am întâlnit-o pe D-ra Cucu.
D-ra CUCU
(Isbucnind): Da! Pe mine. Fiindcă tot eu săraca trebue sa fac poliție și la gară și la grădina publică, si
la cinematograf. Șapte fete am prins în sală. (Numărându-le pe degete): Iliescu dintr’a cincea, Ulmu
dintr’a șasea, Tatovici dintr’a patra B…
PROFESORUL
(Întrerupând enumerarea): D-ră Cucu… Dă-mi voie… eu cred…
D-ra CUCU
Sigur. Pe d-ta nu te interesează ordinea și disciplina.
PROFESORUL
Ba da… dar nu la ora asta.
D-ra CUCU
Foarte rău. Școala nu doarme, domnule Profesor.
PROFESORUL
Nici noaptea?
D-ra CUCU
Nici! Școala veghează. Școala știe tot. Vede tot!
PROFESORUL
(Neliniștit): Ce vrei să spui?
D-ra CUCU
Las’că vezi d-ta îndată. (Lui Udrea autoritară): Dă-i înainte, domnule.
UDREA
Ei, și cum îți spusei, la cinematograf dau peste domnișoara Cucu.
PROFESORUL
Udrea, pentru Dumnezeu, mai repede.
D-ra CUCU
Dar de ce mai repede? D-ta trebue să înțelegi, domnule profesor, că dacă eu, eu, dacă pun în joc
numele meu, reputația mea… și intru în casa unui bărbat neînsurat noaptea?…
UDREA
(Paranteză): Tocmai de asta m’a luat cu dumneaei. Ca să nu vorbească lumea. Să nu se
compromită.
D-ra CUCU
(Continuând): Trebue să fie la mijloc o chestiune foarte gravă.
PROFESORUL
O chestiune gravă? Nu înțeleg nimic.
D-ra CUCU
Te faci că nu înțelegi. (Către Udrea): Vorbește, domnule.
PROFESORUL
Vorbește Udrea.
UDREA
Vorbesc, dar dacă nu mă lăsați. (Reluând firul): Cum vă spusei… la cinematograf…
D-ra CUCU
(Tăindu-l scurt): Lasă-mă pe mine. (Către Profesor, închizătoare): Domnule Miroiu! Să nu încerci să
negi că-i de prisos. (După o secundă, răspicat): E adevărat ce am aflat?
PROFESORUL
(Cu neliniște crescândă): Ce ai aflat?
D-ra CUCU
E adevărat ce mi-a spus Ispas, șeful gării?
PROFESORUL
Ce ți-a spus?
D-ra CUCU
E adevărat că d-ta… (subliniând): d-ta… ai plătit 22 de mii de lei o carte pe care ți-a adus-o astăzi
Pascu dela București?
PROFESORUL
(Care a fost torturat de acest interogator și a privit mereu, pe furiș, cu spaimă, spre ușa din stânga, se luminează
ușurat): Da.
D-ra CUCU
(Triumfătoare, către Udrea): Ei! Acuma vezi?
UDREA
N’am știut nimic. Nu mi-a spus nimic.
PROFESORUL
Nu ți-am spus, dar nu mi ai împrumutat tu 3.000 de lei?
UDREA
Ba da. (Către d-ra Cucu, explicativ): Din fondul serbării.
D-ra CUCU
(Teribilă): Din fondul serbării!
PROFESORUL
Mâine iau leafa. Ii dau înapoi.
D-ra CUCU
Și dacă-i dai înapoi?! Crezi că e deajuns? Crezi că asta e tot?
PROFESORUL
Nu văd ce ar mai fi.
D-ra CUCU
Nu vezi? (Sentențios): Domnule Miroiu, când cineva, un profesor! dă 22 de mii de lei pentru o
carte, asta nu e lucru curat.
PROFESORUL
De ce? Eu cu banii mei fac ce vreau.
D-ra CUCU
Banii d-tale? Care bani? Ce fel de bani? Că, slavă Domnului, te cunoaștem. La birt ai rămas dator
8oo de lei încă de pe luna trecută.
PROFESORUL
De unde știi?
D-ra CUCU
Mi-a spus M-me Luiza, că am fost pe la ea. La frizer te tunzi odată în două luni.
PROFESORUL
(Trecându-si mâna prin pâr): Chiar săptămâna trecută.
D-ra CUCU
Haine nu ți-ai mai făcut de când te-am apucat. De șase ani le porți tot pe astea.
PROFESORUL
(Uitându-se la hainele pe care le poartă): Sunt curate… sunt bune.
D-ra CUCU
Și știi ce-am auzit? (Veninoasă): Că-ți cârpești singur ciorapii.
PROFESORUL
(Rănit, îndurerat): Asta e o infamie!…
D-ra CUCU
Și cămășile!
PROFESORUL
O infamie! (Privind mai mult spre ușa din stânga): Nu trebue să credeți. Spune tu Udrea.
UDREA
Asta nu e adevărat, d-ră Cucu. Pantalonii poate și-i calcă singur… dar cămășile… și ciorapii.
D-ra CUCU
(Care nu ține seamă de protestări): Las’ că știu eu ce vorbesc. Și atunci, te întrebi, 22 de mii de lei pe o
carte, nu e o nebunie?
PROFESORUL
Poate că da, dar e nebunia mea și nu datorez nimănui nicio socoteală.
D-ra CUCU
Te înșeli, d-le Profesor. Școala trebue să știe, trebue să afle. Școala. Și orașul. Și eu.
PROFESORUL
Ei bine, ai aflat. Nu era nevoie să vii pentru asta în plină noapte…
UDREA
Așa i am spus și eu. Stai domnișoară Cucu. Ai răbdare până mâine dimineață.
D-ra CUCU
(Lui Udrea): Până mâine dimineață? Crezi d-ta că aș fi dormit până mâine dimineață? (Lui Miroiu):
Nu domnule Profesor. Misterul ăsta trebue să se lămurească imediat. Pe loc. (Cu altă voce): Unde e
cartea?
PROFESORUL
Ce carte ?
D-ra CUCU
Cartea! Cartea pe care ți-a adus-o Pascu. Unde e?
PROFESORUL
E aici. (Gest vag, care nu arată nimic).
D-ra CUCU
S’o văd.
PROFESORUL
De ce?
D-ra CUCU
Cum de ce? Ca s’o văd.
PROFESORUL
Nu se poate.
D-ra CUCU
Nu se poate?! Vrei să spui că… refuzi să mi-o dai? să mi-o arăți.
PROFESORUL
(Mai mult timid, decât provocator): Da. Refuz.
D-ra CUCU
Ai auzit, domnu Udrea?
UDREA
Am auzit.
D-ra CUCU
Domnule Miroiu. Poate nu-ți dai seama de gravitatea situației. Eu voiu aduce cazul în fața
conferinței profesorale… dar mai întâiu, ca un gest de colegialitate…
UDREA
De pură colegialitate…
D-ra CUCU
…Am vrut să stau de vorbă cu d-ta.
PROFESORUL
Nu era nevoie.
D-ra CUCU
Iți mai pun o singură întrebare. Ce e cartea asta? De cine e? De unde vine? Ce scrie în ea? Ce
gânduri ai cu ea? De ce ai cumpărat-o?
PROFESORUL
(Tace, ridică din umeri).
D-ra CUCU
Taci? Nu spui nimic?
PROFESORUL
(Gest cu mâinile, ca și cum ar spune: De! Ce să fac?).
D-ra CUCU
Domnule Udrea! In casa asta se petrec lucruri mari. (In agitația ei a ajuns .în fața ușii din stânga.
Profesorul speriat, îi barează drumul).
PROFESORUL
Domnișoară Cucu… Domnișoară Cucu…
D-ra CUCU
E ceva suspect aici.
PROFESORUL
(Același joc): Suspect! Cum suspect!
D-ra CUCU
De mult e tot orașul cu ochii pe d-ta și se întreabă ce tot faci, ce tot dregi de te închizi mereu
singur în casă, ziua și noaptea. Dar acum o să iasă la lumină.
PROFESORUL
Să iasă, domnișoară, să iasă… dar mâine dimineață… nu acum. E noapte, e târziu…
D-ra CUCU
Cu alte cuvinte mă dai afară.
PROFESORUL
Nu, domnișoară Cucu, nu… dar d-tale nu ți-e somn?
D-ra CUCU
Mie nu mi-e niciodată somn.
PROFESORUL
Totuși e târziu…
D-ra CUCU
Nu e niciodată prea târziu. Iți mai pun o singură întrebare…
PROFESORUL
(Întrerupând): N’o pune că nu răspund.
D-ra CUCU
Bine. Cum poftești. Numai să nu-ți pară rău. Vino, d-le Udrea. Să mergem. (Iese furtunos prin
dreapta. Udrea placid se ia după ea).
PROFESORUL
(Repede, tainic): Udrea! Rămâi. Am să-ți spun ceva.
UDREA
Nu pot. Trebue să conduc scorpia acasă.
PROFESORUL
Atunci întoarce-te. Am nevoie de tine.
UDREA
Bine. Mă întorc.
VOCEA D-rei CUCU
(De afară): Domnu Udrea!
UDREA
Viu! Viu! (Cu vocea scăzută): Mă întorc, da’ lasă-mi poarta deschisă, ca să nu mai bat.
PROFESORUL
Da, da.
VOCEA D-rei CUCU
Ce faci, domnule? Vii!
UDREA
Gata sunt. (Iese repede).
