Scena IV

PROFESORUL — NECUNOSCUTA — UDREA

Ușa din dreapta se deschide. Apare Udrea. La sgomotul ușii, femeea se întoarce scurt spre noul

venit.

NECUNOSCUTA

(Agitat): Domnule! Ce bine ai făcut că ai venit. D-ta nu mă cunoști, dar eu te cunosc. D-ta ești d-l

Udrea. Intră. Intră te rog.

UDREA

(Încremenit): Doamnă!…

PROFESORUL

(Către femee, calm): Te-ai speriat! Îmi pare rău. (Lui Udrea, cu alt ton): Intră, Udrea.

UDREA

(Foarte jenat): De ce nu mi-ai spus, frate? De ce nu mi-ai spus că nu ești singur?

PROFESORUL

N’am avut când.

UDREA

(Spre Necunoscută, teribil de încurcat): Doamnă… vă rog să credeți… dacă aș fi știut… (Se împiedecă de

stropitoarea rămasă lângă ușă): Ce-o fi asta?

PROFESORUL

Stropitoarea. Stai s’o iau de-acolo, să n’o răstoarne cineva. (Ia stropitoarea și străbate scena spre ușa din

stânga, dar se mai întoarce odată spre Udrea, care e tot în prag): Intră, domnule, n’auzi? Avem nevoie de

tine.

NECUNOSCUTA

Da, avem nevoie.

UDREA

De mine?

(Profesorul a intrat cu stropitoarea în odaia din stânga. Necunoscuta profitând de faptul că a rămas o clipă

singură cu Udrea, se apropie de el).

NECUNOSCUTA

(Repede): Domnule Udrea!

UDREA

Vă rog. 

NECUNOSCUTA

D-ta ai văzut vreodată Ursa Mare!

UDREA

(După o secundă de tăcere, căci întrebarea e prea neașteptată): Am văzut-o.

NECUNOSCUTA

E pe cer?

UDREA

Dar unde să fie? Pe cer, firește.

NECUNOSCUTA

Și… e și un dragon? Un balaur?

UDREA

Este. Dar de ce mă întrebați pe mine? Întrebați-l pe el, că el știe mai bine. Tot el mi le-a arătat și

mie. E astronom.

NECUNOSCUTA

Astronom?… Știi ce spune? Că a găsit o stea.

UDREA

(Simplu): O fi găsit. De ce să nu găsească. Eu n’am scris o simfonie?

NECUNOSCUTA

Ai scris o simfonie?

PROFESORUL

(Intrând din stânga, pe ultima ei replica): Sigur. Ți-am spus că e compozitor.

UDREA

O simfonie în patru părți. Alegro, Andante, Scherzo…

PROFESORUL

Și iar Alegro. Hai, Udrea, să mergem.

UDREA

Unde?

PROFESORUL

La tine acasă. Dorm și eu la tine.

UDREA

De ce? 

PROFESORUL

Lasă că-ți spun eu pe drum.

UDREA

Și doamna?

PROFESORUL

Doamna rămâne aici.

UDREA

De ce?

PROFESORUL

Pentrucă n’are unde dormi în altă parte.

UDREA

Dar cine e Doamna?

PROFESORUL

Asta nu știu nici eu.

UDREA

Stai, frate, că m’am zăpăcit de tot. Avea dreptate scorpia. Aici se întâmplă lucruri mari.

PROFESORUL

Lasă. Vino. Iți explic eu. Noapte bună.

NECUNOSCUTA

Plecați? De ce plecați?

PROFESORUL

Pentrucă e târziu.

UDREA

Asta așa e. E târziu.

NECUNOSCUTA

Nu vreau să rămân singură. De ce vă grăbiți?

PROFESORUL

Pentrucă ți-e somn. Pentrucă trebue să dormi.

NECUNOSCUTA

Nu vreau să dorm. Domnule Udrea, vorbește-mi despre simfonia d-tale. E frumoasă?

UDREA 

Păi să spună el (gest cu capul spre Profesor).

NECUNOSCUTA

El o știe?

UDREA

I-am cântat-o.

NECUNOSCUTA

Cum?

UDREA

Din gură.

PROFESORUL

Să știi că dacă ti-o cântă si d-tale, nu mai dormim în noaptea asta. E lungă.

UDREA

V-am spus. Are patru părți. Alegro, Andante, Scherzo.

PROFESORUL

Și iar Alegro. Hai să mergem.

UDREA

Stai, domnule, nu vezi că doamna se interesează de muzică?

NECUNOSCUTA

Și nu s’a executat niciodată?

UDREA

Încă nu.

NECUNOSCUTA

De ce?

UDREA

Pentrucă îmi pune bețe în roate.

NECUNOSCUTA

Cine?

UDREA

Toată lumea. Autoritățile locale, direcția liceului… și d-ra Cucu.

PROFESORUL

Udrea! E târziu. 

UDREA

Lasă-mă frate. (Către Necunoscută): Să vedeți, doamnă. Eu voiam să cânt simfonia cu orchestra

liceului.

NECUNOSCUTA

Are orchestră?

UDREA

N’are, dar puteam s’o organizez, că la urma urmelor ce-mi trebue? Opt viori, două violoncele, o

violă, un contrabas. Se găsește. Alămuri și suflători, iau dela batalion, dela fanfară.

PROFESORUL

Dar nu ți le dă.

UDREA

Tocmai. Nu vrea să mi le dea. Dar să zicem că mi le dă. Tot n’am făcut nimic.

NECUNOSCUTA

De ce?

UDREA

Pentrucă n’am corn englezesc.

NECUNOSCUTA

Și fără… corn englezesc… nu se poate?

UDREA

Doamne ferește. Asta-i principalul. Și să vă spun de ce.

PROFESORUL

Lasă, Udrea. E târziu.

UDREA

Dă-mi pace, domnule! (Către Necunoscută): Până la scherzo, ar merge, cum ar merge, dar la

scherzo, fără corn englezesc sunt mort. Să vedeți. Intâiu intră alămurile (Gest de dirijor spre alămurile

din fund dreapta, ale unei imaginare orchestre): Pam - pam - pam - pam - pam – pam - pam… Pe urmă

viorile. (Dirijează cu amândouă mâinile viorile din imediata lui apropiere, într’o mișcare mai rapidă): Tu - du -

du - dum! Tu - du - du - dum! Tu -du - du - dum!… Și acuma intră cornul englezesc. (Gest spre

fund stânga): Ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti… (Scurt): Tim - tim!

NECUNOSCUTA

E foarte frumos.

UDREA

Nu-i așa? (Reîncepe execuția, de astădată fără explicații): Pam - pam - pam - pam - pam - pam - pam -

pam. Tu - du - du - dum, Tu - du - du - dum, Tu - du -du - dum! Ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti!

Tim tim! 

NECUNOSCUTA

(Admirativ): Partea asta dela urmă!…

UDREA

Nu-i așa!

PROFESORUL

(Sincer): E adevărat. E frumos.

UDREA

Ce folos! Dacă n’am corn englezesc.

NECUNOSCUTA

Nu se poate să pui altceva în loc? Alt instrument?

UDREA

In ruptul capului. Mai bine mă lipsesc. O mie de ani aștept — și fără corn englezesc nu cânt.

NECUNOSCUTA

Și nu se găsește de cumpărat?

UDREA

S’ar găsi la București, dar e scump. Vreo 30 de mii.

NECUNOSCUTA

30 de mii.

UDREA

Am pus eu ceva bani deoparte din leafa mea, vreo 4.500, dar până la 30 de mii mai e. Am scos și

o listă de „subscripție. Stați s’o vedeți.

PROFESORUL

(Jenat): Udrea!

UDREA

Lasă-mă, frate. Numai s’o vadă. (Scoate din buzunarul interior al hainei o hârtie, o despăturește și începe să

citească):

„Listă de subscripție pentru achiziționarea unui corn englezesc, în vederea executării în prima

audiție a simfoniei Nr. i în mi bemol major, a maestrului Radu Udrea”.

NECUNOSCUTA

Ai mulți subscriitori?

UDREA

Până acum unul singur. (Arătându-l pe Profesor): El. 

NECUNOSCUTA

D-ta?

PROFESORUL

(Stingherit): Da.

NECUNOSCUTA

(A luat lista de subscripție din mâna lui Udrea și o privește): Domnule Udrea, aș semna și eu… dar…

UDREA

(Luându-i-o repede înapoi): Vai de mine, coniță! Se poate? Cum vă închipuiți? Eu v’am arătat-o

numai așa.

PROFESORUL

(Dojenitor, către Udrea): Vezi? vezi?

UDREA

Pe unde n’am umblat? Cui n’am cerut? La Primărie, la Comitetul școlar, la Sfatul Negustoresc.

Am ajuns de râsul târgului. Zice lumea că sunt nebun.

NECUNOSCUTA

Și d-ta?

PROFESORUL

Da. Și el.

UDREA

Cum si eu?

PROFESORUL

Lasă că-ți explic eu. Hai să mergem. Mâine dimineață avem școală. Vrei să întârzii? Vrei să ai

de-aface cu d-ra Cucu?

UDREA

Nu. Asta nu.

PROFESORUL

Atunci? Hai să mergem. E târziu.

UDREA

(Către Necunoscută, scuzându-se oarecum): Adevărat. E foarte târziu. Noapte bună, doamnă.

NECUNOSCUTA

Mă lăsați?

UDREA 

De! Trebue.

NECUNOSCUTA

Bine.

PROFESORUL

(După ce și-a luat cartea de pe masă): Noapte bună, doamnă.

NECUNOSCUTA

Noapte bună… Iei cartea cu d-ta?

PROFESORUL

Da. Vreau s’o răsfoesc puțin înainte de mă culc,.. Noapte bună. (Udrea a ieșit, e și el gata să iasă).

NECUNOSCUTA

(Scoțând un țipăt): A!

PROFESORUL

(Întorcându-se din prag): Ce s’a întâmplat?

NECUNOSCUTA

Șoarecele.

UDREA

(Reintrând și el): Ce șoarece?

NECUNOSCUTA

L-am auzit. A mișcat.

PROFESORUL

(După ce a privit-o un timp în tăcere, se întoarce spre Udrea): Udrea, ia-o înainte. Vin și eu după tine.

Să-mi lași poarta deschisă, auzi?

UDREA

Bine, bine… (Mai mult pentru ei): Nu mai pricep nimic… Noapte bună. (Iese).