Scena XIV

PROFESORUL — UDREA

PROFESORUL

(Întorcându-se): Mona! (Abia acum își da seama că ea a plecat. Ii repetă din nou numele, cu glasul scăzut):

Mona (De afară se aude motorul mașinei, care pornește, pleacă, se depărtează. Profesorul, nemișcat, urmărește

sgomotul. Pe urmă merge fără grabă spre raftul cu cărți, scoate de acolo atlasul lui Van Merch, vine cu volumul

spre centrul scenei, îl deschide).

UDREA

(Intrând sgomotos): Marine! E de necrezut. E nemaipomenit! A semnat tot. Toată lista. Toți banii.

Ea a semnat. Ea cu mâna ei. Dar banii… el i-a dat. (Și instinctiv își dă seama că asta n’ar fi trebuit să

spună. Tace încurcat. Pe urmă cu stângăcie): Ascultă, Marine… mi-e greu să-ți spun… dar trebue.

Vezi… eu… ea… nu se mai întoarce.

PROFESORUL

Știu.

UDREA

De unde? De unde știi?

PROFESORUL

Pentrucă nici o stea, nu se întoarce niciodată din drumul ei.

UDREA

(După o nouă tăcere): Și acuma… acuma tu ce faci?

PROFESORUL

Am de lucru. Am mult de lucru… Udrea, nu te supăra… dar… te rog lasă-mă singur.

UDREA

Bine (Se depărtează spre ușe).

PROFESORUL

(Mergând spre masa lui de lucru): De aseară vreau să citesc cartea asta și n’am avut timp. (Udrea a ieșit. Profesorul se așează la masă, deschide atlasul, începe să citească, cu oarecare absență parcă, dar pe urmă din ce în ce mai atent, mai interesat. Notează cu febrilitate ceva pe hârtie, se uită cu lupa, notează din nou, e absorbit de lucru, în timp ce foarte încet se Iasă cortina).

CORTINA