SCENA XIV

ACEIAȘI, DIRECTORUL

Intră Directorul prin dreapta. Patruzeci și cinci de ani. Încă tânăr și zvelt. Costum de vară, deschis, elegant. Nimic strigător, dar eleganța lui contrastează vizibil cu ținuta delăsată a celorlalți redactori.

POMPILIAN (continuând să scrie): Am onoarea să vă salut, domnule director!

DIRECTORUL (în trecere spre boxă, cu neatenție): Bună ziua, Pompilian. (Intră în boxă.) Ai ceva pentru mine, Ștefănescule?

ȘTEFĂNESCU: Azi nimic. Ieri erau niște hârtii. Le-am lăsat pe birou, la dumneata.

DIRECTORUL: N-am putut să trec ieri. 

ȘTEFĂNESCU: Știu.

DIRECTORUL: Dar. Am telefonat. S-a scos articolul cu ovăzul din pagina cincea?

ȘTEFĂNESCU: S-a scos.

DIRECTORUL: Uite ce e, Ștefănescu: de aici încolo, câteva zile, niciun cuvânt despre ovăz. Ovăz, grâu, porumb… Nimic. Nu există. Înțeles?

ȘTEFĂNESCU: Înțeles.

DIRECTORUL (zărește pe birou, într-un colț, fotografia fetei blonde și o ia în mână): Dar asta ce-i!

ȘTEFĂNESCU: Care?

DIRECTORUL: Fotografia asta. (O privește.) Nostimă fată!

ȘTEFĂNESCU: O nebună. Vrea să-i punem poza la gazetă.

DIRECTORUL (foarte liniștit rupe fotografia în patru și-o aruncă la coș): Și asta? (A luat în mână erata lăsată de Andronic și o parcurge cu privirea, citind câte un cuvânt.) Prophtasia… Marocardo… Oxyartes… Ce-i asta?

ȘTEFĂNESCU: Alt nebun… Vrea erată. Auzi dumneata: erată!

DIRECTORUL (cu același gest de mai sus, rupe hârtia, aruncând-o la coș): Cum stai cu gazeta?

ȘTEFĂNESCU: Prost. Peste un ceas trebuie să închei provincia, și n-am pân’ la ora asta mai nimic.

DIRECTORUL: Ai nevoie de-un articol?

ȘTEFĂNESCU: Mi-ar trebui un editorial.

DIRECTORUL: Editorial n-am timp. Îți fac o casetă pentru ultima pagină.

ȘTEFĂNESCU: Fie și casetă.

DIRECTORUL: Mă duc s-o scriu. (Iese din boxă și se îndreaptă spre ușa din fund a direcției, dar se oprește în treacăt la masa lui Pompilian, pe care îl întreabă cu neglijență:) Despre ce scrii, Pompilian?

POMPILIAN: Despre reforma bacalaureatului. Îi trag un frecuș lui Brănescu de la Instrucție, de-o să ne țină minte.

DIRECTORUL: Te dai la el?

POMPILIAN: Tare. Tare de tot.

DIRECTORUL: Asta nu se poate.

POMPILIAN: De ce, domnule director?

DIRECTORUL: Pentru că nu se poate.

POMPILIAN: Bine, dar dom’ Ștefănescu zicea adineauri… (Către Ștefănescu, ridicând vocea, ca să fie auzit din boxă:) Șefule!… Nu ziceai că Brănescu de la Instrucție…

ȘTEFĂNESCU: E la cuțite cu directorul.

DIRECTORUL: Ei, „la cuțite”! Exagerați și voi. Și pe urmă, trebuie să fim obiectivi. 

ȘTEFĂNESCU: Te-ai împăcat cu Brănescu?

DIRECTORUL: L-am văzut ieri într-o chestie.

ȘTEFĂNESCU: Ei, atunci, da. Să fim obiectivi. Schimbă macazul, Pompilian. 

POMPILIAN: Iar? Fir-ar al dracului de articol! M-apucă noaptea cu el.

DIRECTORUL: Vino la mine, în birou, să-l văd și eu (Prin ușa din fund, intră la direcție, lăsând ușa deschisă.)

POMPILIAN (îl urmează, citind începutul articolului): „Noua reformă a bacalaureatului este un eveniment nefericit pentru învățământul nostru secundar.” (Cu tocul șterge un cuvânt.) Este un eveniment fericit.