SCENA IV

BUCȘAN, AGOPIAN

BUCȘAN: Ei! Te-ai hotărât?

AGOPIAN: Nu știu. Mi-e frică.

BUCȘAN: Frică?

AGOPIAN: Da. E prea mult.

BUCȘAN: Vrei mai puțin?

AGOPIAN: Poate… poate ați fost rău informat. Tipografia, nu zic, e bună… e bunicică… în sfârșit… nu rea… Vedeți, eu vreau să spun adevărul. Ziceam că are două mașini plane. Are, ce-i dreptul, dar… 

BUCȘAN: Dar sunt vechi. Și linotipurile sunt defecte. Și rotativa modernă nu e modernă. Și toată instalația de litere e uzată.

AGOPIAN: Prin urmare… știți?

BUCȘAN: Tot.

AGOPIAN: Atunci?

BUCȘAN: Atunci, repet propunerea: patru milioane. Primești?

AGOPIAN: Nu mai înțeleg nimic.

BUCȘAN: Nici nu e nevoie. Primești?

AGOPIAN: Pot să nu primesc? Dumneavoastră în locul meu n-ați primi?

BUCȘAN: Ești un om rezonabil, Agopian. (Trage un sertar mic al biroului și scoate de acolo un carnet.) Îți semnez un cec sau vrei bani?

AGOPIAN (care încă nu crede): Chiar acuma?

BUCȘAN: Da!

AGOPIAN: Atunci, cec, că e mai ușor.

BUCȘAN: Bine. (Începe să scrie cecul și după o clipă se oprește.) Vei găsi dincolo, la secretariat, un contract provizoriu. Clauze simple. Îl semnezi, și asta e tot. (Continuă să scrie, dar după o clipă, din nou se întrerupe.) Da, să nu uit. Te duci; a tipografie și anunți că ai vândut-o. Iei mașina mea.

AGOPIAN: Nu e mai bine mâine dimineață?

BUCȘAN: Nu. Acum. Am nevoie de ateliere.

AGOPIAN: Bine. Cum doriți.

BUCȘAN: Vreau să fac transformări mari acolo. Tocmai de aceea pentru moment opresc orice lucrare. Închid atelierele.

AGOPIAN: Când?

BUCȘAN: Acum.

AGOPIAN: Vreți să spuneți… Vreți să spuneți că... 

BUCȘAN: Da, Agopian. Tipografa se închide imediat. 

AGOPIAN: În noaptea asta? 

BUCȘAN: În clipa asta.

AGOPIAN: Nu se poate.

BUCȘAN: De ce?

AGOPIAN: Fiindcă acum, noaptea, se tipărește „Deșteptarea”. „Deșteptarea” de mâine dimineață. Nu putem…

BUCȘAN (întrerupând): De ce nu putem?

AGOPIAN: Am un contract cu ei.

BUCȘAN: Pe care nu l-au respectat. În caz de neplată regulată, dumneata ți-ai rezervat dreptul să încetezi oricând imprimarea gazetei.

AGOPIAN: Asta așa e.

BUCȘAN: Atunci?

AGOPIAN: Totuși, o să mă dea în judecata. O să ceară despăgubiri.

BUCȘAN: Despăgubirile mă privesc pe mine. Am prevăzut în contract.

AGOPIAN: Ați prevăzut?

BUCȘAN: Da.

AGOPIAN: La toate vă gândiți...

BUCȘAN: Prin urmare, suntem înțeleși.

AGOPIAN: Eu tot zic s-o lăsăm pe mâine dimineață. Zău așa. Ce mi-e acum, ce mi-e mâine? Încă zece ore. Treacă de la noi. Ce ziceți?

BUCȘAN: Nu.

AGOPIAN: Explicați-mi și mie.

BUCȘAN (enervat): Eu când plătesc, nu explic Pentru ultima oară. Primești sau refuzi? Da sau nu?

AGOPIAN: Eu sunt un om de onoare. Am zis odată da, rămâne da.

BUCȘAN (termină de scris și semnat cecul): Într-adevăr, un om de onoare. (Apasă pe butonul soneriei.)