Capitolul XXVI.

Alergară multă vreme prin pădure, gonind cu atâta râvnă, încât pinii de pe marginea drumului păreau că fug speriaţi înapoi; treceau pe lângă cârciumi, colibe, păcurării şi câteodată pe lângă căruţe care se îndreptau câte una sau mai multe spre Pilwiszki. Din când în când prinţul Bogusław se apleca în şa, vrând parcă să încerce puterea potrivnicilor, dar atunci braţele i se răsuceau şi mai dureros în mâinile de fier ale oamenilor lui Kmicic, iar jupân Andrzej îl împungea din nou cu ţeava pistolului între spete şi alergau mai departe. Prinţului îi căzuse pălăria de pe cap, vântul îi răsfira buclele bălaie ale perucii, dar goniră înainte până când caii se umplură de spumă.

În cele din urmă, fură nevoiţi să încetinească goana, deoarece oamenii şi caii aveau nevoie de odihnă, iar stărostia de la Pilwiszki rămăsese atât de mult în urmă, încât nu mai era nici o primejdie de a fi urmăriţi. Un timp merseră la pas în tăcere, acoperiţi de aburii care ţâşneau din nările cailor.

Multă vreme prinţul nu mai scoase o vorbă; se străduia pesemne să se liniştească şi să-şi recapete sângele rece. Când izbuti să se stăpânească întrebă:

Unde mă duceţi?

Luminăţia ta ai să afli la capătul drumului! răspunse Kmicic.

Bogusław tăcu, dar după o clipă spuse iarăşi:

Cavalere, porunceşte neciopliţilor acestora să-mi dea drumul, pentru că o să-mi sucească braţele. Dacă le porunceşti, în loc să fie traşi în ţeapă, vor fi spânzuraţi.

Sunt şleahtici, nu ţărani! îl îndreptă Kmicic. Iar în privinţa pedepsei cu care luminăţia ta îi ameninţi, nu se ştie la cine va ajunge moartea mai întâi.

Voi ştiţi asupra cui aţi cutezat să ridicaţi mâna? întrebă prinţul, întorcându-se spre oşteni.

Ştim, răspunseră aceştia.

Un milion de draci! răbufni Bogusław. Nu porunceşti odată oamenilor acestora să slăbească strânsoarea?

Am să poruncesc să-ţi lege mâinile la spate, luminăţia ta, căci aşa va fi mai bine.

Nu se poate! … O să-mi sucească braţele de-a binelea!

Pe altul l-aş fi lăsat slobod, dacă mi-ar fi făgăduit că nu fuge, dar voi ştiţi să vă călcaţi cuvântul dat! zise Kmicic.

Eu îţi făgăduiesc altceva! răspunse prinţul. Nu numai că voi încerca să scap din mâinile tale oricând voi putea, dar voi da poruncă să te răjghine cu caii când ai să te afli în puterea mea!

Acum, ce-o da Dumnezeu! i-o întoarse Kmicic. Decât nişte făgăduieli mincinoase, mai bine o ameninţare sinceră! Lăsaţi-i mâinile şi duceţi-i calul de dârlogi, iar luminăţia ta uită-te aici! Ajunge să apăs pe trăgaci, ca să-ţi trimit un plumb în spinare şi, pe legea mea, n-am să greşesc ţinta, fiindcă nu dau greş niciodată. Stai liniştit pe cal şi să nu încerci să fugi!

Puţin îmi pasă, cavalere, de tine şi de pistolul tău… Prinţul îşi întinse braţele ca să şi le dezmorţească, iar oştenii apucară de amândouă părţile dârlogii calului şi merseră mai departe.

Bogusław spuse în curând:

Jupâne Kmicic, nu îndrăzneşti să mă priveşti în ochi, de te ascunzi în spatele meu?

Dimpotrivă! răspunse jupân Andrzej şi, îndemnându-şi calul, îl dădu pe Zawratyński la o parte şi, apucând dârlogul calului, i se uită drept în albul ochilor. Cum îţi place calul meu? Te-am minţit măcar cu o iotă?

Calul e bun! răspunse prinţul. Dacă vrei, ţi-l cumpăr.

Mulţumesc! Calul ăsta merită o soartă mai bună, decât să poarte un trădător la moarte.

Eşti un prost, jupâne Kmicic!

Pentru că m-am încrezut în Radziwiłł!

Iarăşi se aşternu tăcerea pe care o întrerupse tot prinţul.

Spune-mi, jupâne Kmicic, întrebă, nu-i aşa că nu eşti în toate minţile? Te-ai întrebat oare, om nebun, ce-ai făcut, pe cine ai răpit, asupra cui ai ridicat mâna? Nu ţi-a trăsnit prin cap că acum ar fi fost mai bine să nu te fi născut? Că nu numai în Polonia, dar şi în toată Europa n-ar fi cutezat nimeni să facă una ca asta?

Se vede că Europa e cam lipsită de curaj, luminăţia ta, fiindcă eu te-am răpit şi nici nu mă gândesc să-ţi dau drumul.

Nu se poate, am de-a face cu un nebun! strigă prinţul parcă numai pentru sine.

Luminăţia ta, răspunse jupân Andrzej. Împacă-te cu gândul că te afli în mâinile mele şi nu mai pierde timpul cu vorbele! Urmăritorii nu vor veni după noi, fiindcă oamenii luminăţiei tale cred că ai plecat de bunăvoie. Când oamenii mei te-au luat de subsuori, n-a văzut nimeni, pentru că ne ascundea praful, dar chiar dacă nu era praful, ne aflam prea departe, ca să ne mai poată zări rândaşii şi străjerii de la poartă. Vor aştepta vreo două ceasuri, al treilea se vor nelinişti, al patrulea şi al cincilea se vor speria de-a binelea şi abia în al şaselea ceas vor trimite oamenii să vadă ce s-a întâmplat. Până atunci noi vom ajunge dincolo de Mariampol.

Şi ce-i cu asta?

Asta vrea să însemne că nu ne vor urmări şi chiar dacă ar porni după noi, tot nu ne-ar ajunge, deoarece caii voştri sunt trudiţi de pe drum, iar ai noştri sunt odihniţi. Dacă totuşi, prin cine ştie ce minune, ne-ar ajunge, nici asta nu înseamnă nimic, pentru că, aşa cum mă vezi, îţi trimit un plumb în cap… lucru pe care am să-l fac, dacă nu voi avea încotro. Asta este! Radziwiłł are o curte, oaste, tunuri şi dragoni, iar Kmicic numai şase oameni şi, cu toate astea, Kmicic îl ţine de grumaz pe Radziwiłł.

Şi mai departe? întrebă prinţul.

Mai departe nu mai e nimic! O să mergem înainte, încotro voi pofti eu. Luminăţia ta, mulţumeşte-i lui Dumnezeu că eşti încă în viaţă, că dacă n-aş fi poruncit să-mi toarne azi-dimineaţă vreo zece găleţi de apă în cap, acum te-ai fi aflat pe lumea cealaltă, alias147 în iad, din două pricini: ca trădător şi calvin ce eşti.

Ai fi cutezat să mă omori?

Luminăţia ta, nu mă laud, dar n-o să găseşti prea uşor o faptă pe care n-aş cuteza s-o fac; cea mai bună dovadă o ai în starea de acum a luminăţiei tale.

Prinţul se uită mai atent la chipul cavalerului şi spuse:

Cavalere, diavolul ţi-a scris pe faţă că eşti în stare de orice şi ai dreptate că pilda cea mai bună e starea mea de acum… Îţi spun că ai izbutit chiar să mă uluieşti şi pe mine cu îndrăzneala domniei tale, iar asta nu-i prea uşor!

Mi-e totuna, luminăţia ta! Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că eşti încă viu şi basta!

Nu, jupâne cavaler! Mai întâi mulţumeşte-i domnia ta, fiindcă dacă un singur fir de păr s-ar clinti de pe capul meu, află că Radziwiłłii te-ar găsi şi în gaură ele şarpe. Dacă te gândeşti că acum a intrat dihonia între noi şi că cei de la Nieśwież şi Olyka nu te vor urmări, te înşeli amarnic. Sângele Radziwiłłilor trebuie să fie răzbunat, trebuie să se dea o pildă înfricoşătoare, altfel n-am mai putea trăi în Republica asta. N-ai să te poţi ascunde nici în afara hotarelor! Împăratul nemţilor te va izgoni, fiindcă eu sunt prinţ al imperiului, electorul de Brandenburg e unchiul meu, prinţul de Orania e cumnatul lui, regii Franţei şi dregătorii lor sunt prietenii mei. Unde ai să te ascunzi dar? … Turcii şi tătarii te-ar vinde, de-ar fi să te plătim cu jumătate din averea noastră. N-ai să găseşti nici un colţişor pe pământ, nici o pădure, nici un popor…

Mă mir numai, zise Kmicic, că luminăţia la te îngrijeşti dinainte de viaţa mea. Radziwiłł e cineva! … Ajunge însă o apăsare uşoară pe trăgaci…

Nu mă împotrivesc. S-a mai întâmplat de multe ori ca un mare om să piară de mâna unui neisprăvit. Pompei a fost ucis de un oştean de rând, regii Franţei au murit de mâna unor oameni de jos, dar să nu căutăm prea departe, marele meu părinte a păţit-o la fel… Te întreb doar, ce va urma?

Ce-mi pasă? N-am purtat niciodată grija zilei de mâine Dacă va trebui să mă iau la harţă cu toţi Radziwiłłii, numai Dumnezeu ştie care va ieşi deasupra. De multă vreme îmi atârnă sabia deasupra capului şi cu toate astea, cum închid ochii, adorm ca un copil. Şi pe urmă, dacă nu-mi va ajunge un Radziwiłł, îl voi răpi şi pe al doilea… şi pe al treilea…

Pe legea mea, cavalere, aşa-mi placi! … Pentru că ţi-o repet, în toată Europa numai tu eşti în stare să îndrăzneşti una ca asta. Habar n-are de ce-i va aduce ziua de mâine, nu-i pasă! Îmi plac oamenii cutezători, dar sunt tot mai puţini pe lume… Ia te uită. a răpit un Radziwiłł şi-l socoteşte robul lui… Unde-ai crescut, cavalere? De unde eşti?

Sunt stegarul de Orsza!

Jupâne stegar de Orsza, îmi pare rău că Radziwiłłii pierd un om ca domnia ta, deoarece cu asemenea slujitori poţi să înfăptuieşti o mulţime de lucruri. Dacă nu era vorba de mine… Hm, n-aş fi cruţat nimic, ca să te câştig de partea mea…

Prea târziu! spuse Kmicic.

Se înţelege! răspunse prinţul. Mult prea târziu! Îţi făgăduiesc însă că am să poruncesc să te împuşte, pentru că eşti vrednic să mori ca un oştean… Ce împieliţat! Auzi, să mă răpească din mijlocul oamenilor mei!

Kmicic nu nud zise nimic, iar prinţul căzu o vreme pe gânduri, apoi strigă:

În sfârşit, lua-te-ar dracii să te ia! Dacă-mi dai drumul numaidecât, n-am să mă răzbun! Să-mi dai numai cuvântul de cavaler că n-ai să sufli o vorbă despre cele întâmplate şi ai să le porunceşti oamenilor să facă la fel.

Nu e cu putinţă! se împotrivi Kmicic.

Vrei răscumpărare?

Nu vreau.

Atunci de ce dracu m-ai răpit? Nu mai pricep nimic!

Ar fi multe de spus! o să afli luminăţia ta mai târziu.

Şi pe drum ce-o să facem, dacă n-o să vorbim? Recunoaşte, cavalere, un singur lucru: m-ai răpit într-o clipă de nebunie şi deznădejde… şi acum nici domnia ta nu prea ştii ce să faci cu mine.

Asta-i treaba mea! răspunse Kmicic. Se va arăta în curând, dacă ştiu sau nu ce fac.

Nerăbdarea se răsfrânse pe chipul prinţului Bogusław.

Nu eşti din cale-afară de vorbăreţ, jupâne stegar de Orsza – zise, dar răspunde-mi fără ocolişuri la o singură întrebare: când ai plecat de la Kiejdany, voiai să vii la mine în Podlasie, ca să ridici mâna asupra mea, sau gândul ăsta ţi-a venit în cap mai târziu, în ultima clipă?

Am să-ţi răspund aşa cum a fost, luminăţia ta, că şi pe mine mă mănâncă limba să-ţi spun de ce v-am părăsit şi de ce n-am să mă întorc alături de luminăţiile voastre câte zile-oi avea. Prinţul voievod de Wilno m-a înşelat şi m-a făcut să jur înainte, cu mâna pe cruce, că n-am să-l părăsesc până la moarte…

Şi mult ţi-ai mai ţinut jurământul… N-am ce spune! …

Aşa este! strigă Kmicic cu putere. Dacă mi-am pierdut sufletul, dacă trebuie să fiu osândit, apoi asta e numai din pricina voastră… Dar mă las în seama lui Dumnezeu cel îndurător… şi mai bine să-mi pierd sufletul, mai bine să mă perpelesc veşnic în focul iadului, decât să păcătuiesc mai departe cu bună ştiinţă şi de bunăvoie, decât să mai slujesc, ştiind că slujesc păcatul şi trădarea. Dumnezeu să se milostivească de mine… Mai bine în iad! Mai bine de o sută de ori în iad… pentru că şi dacă aş fi rămas lângă voi, tot acolo aş fi ajuns. Nu mai am nimic de pierdut… Aşa cel puţin am să pot spune înaintea judecăţii lui Dumnezeu: „N-am ştiut pentru ce jur, iar când am înţeles că am jurat să-mi trădez ţara şi numele de polonez, atunci mi-am călcat jurământul! … Acum, judecă-mă, Doamne, cu dreptate!”

Treci la fapte! îl îndemnă liniştit prinţul Bogusław.

Dar jupân Andrzej răsufla greu, şi o vreme călări în tăcere, cu sprâncenele încruntate şi cu privirile în pământ, ca omul covârşit de nenorocire.

Treci la fapte! repetă prinţul Bogusław.

Kmicic parcă se trezi din somn, îşi scutură capul şi vorbi.

M-am încrezut în prinţul hatman, cum nu m-am încrezut nici în părintele meu. Îmi aduc aminte de ospăţul la care ne-a spus prima dată că s-a unit cu suedezii, ce-am mai pătimit atunci, prin ce chinuri am trecut, Dumnezeu să mi le pună la socoteală. Ceilalţi, oameni dintr-o bucată, i-au zvârlit buzduganele la picioare, păstrându-şi credinţa faţă de ţară, iar eu am rămas stană de piatră, cu buzduganul şi ruşinea alături, umilit şi cu durerea în inimă… pentru că mi s-a spus în faţă: „Trădătorule!” Şi cine mi-a spus-o? … Ehei… mai bine să nu-mi aduc aminte, ca să nu uit de mine, să nu-mi pierd minţile şi să-ţi trimit un plumb în cap… Voi, voi sunteţi trădătorii şi vânzătorii, din pricina voastră am ajuns aici!

Jupân Kmicic îi aruncă prinţului o privire cumplită şi ura din adâncul sufletului i se revărsă pe faţă, ca un balaur care iese din vizuină la lumina zilei, în timp ce Bogusław se uita liniştit şi fără teamă la el. În cele lin urmă, rosti:

Jupâne Kmicic, mi-ai stârnit interesul… Spune mai departe…

Kmicic dădu drumul la dârlogul calului pe care călărea prinţul şi îşi scoase căciula, vrând parcă să-şi râurească fierbinţeala capului.

În aceeaşi noapte, zise, m-am dus la prinţul hatman, că poruncise şi el să mă cheme. Mă gândeam: lepăd slujba, îmi calc jurământul, îl sugrum cu mâinile mele, arunc în aer Kiejdany cu pulbere şi pe urmă, întâmplă-se ce s-o întâmpla. Ştia şi el că sunt în stare de orice, mă cunoştea bine! Îl vedeam cum stă cu mâna în cutia cu pistoale. Nu-i nimic, mi-am zis, din două una, ori nu mă nimereşte, ori mă ucide! Dar el a început să mă dojenească, să mi se înfăţişeze ca izbăvitorul ţării, şi ştii, luminăţia ta, ce s-a întâmplat?

Tinerelul s-a lăsat convins! răspunse Bogusław.

I-am căzut la picioare, strigă Kmicic, văzând în el pe părintele şi mântuitorul Republicii, mi-am vândut sufletul şi trupul, pentru el, pentru cinstea lui m-aş fi aruncat cu capul în jos din turnul de la Kiejdany!

Am ghicit că aşa se va sfârşi! observă Bogusław.

Nu mai spun ce am pierdut slujindu-l, dar a avut foloase însemnate de pe urma mea: am ţinut sub ascultare steagul meu, care a rămas acolo, şi să dea Dumnezeu să fie spre pierzarea vânzătorului, iar pe cele care s-au răzvrătit, le-am tăiat în mare parte… Mi-am mânjit mâinile cu sângele de frate, gândind că această aspră necesitas e spre binele ţării. Nu o dată mă durea sufletul, când porunceam să împuşte oşteni de nădejde; nu o dată firea de şleahtic mi se răzvrătea împotriva lui, când îmi făgăduia ceva şi nu se ţinea de cuvânt. Dar mă gândeam că eu sunt prost, iar el înţelept şi ştie ce face. Abia acum, când am aflat din scrisori despre planurile de otrăvire, mi-a îngheţat măduva în oase! Ce va să zică asta! Asta-i război? Vreţi să otrăviţi nişte oşteni! Aşa se poartă un hatman? Aşa se poartă Radziwiłłii? Şi tocmai eu să duc asemenea scrisori? …

Nu te pricepi la politicale, cavalere, îl întrerupse Bogusław.

Să le ia dracu! Să-şi bată capul cu ele italienii cei vicleni, nu un şleahtic pe care Dumnezeu l-a dăruit cu un sânge mai vrednic ca al altora şi l-a îndatorat să nu-şi ruşineze numele, să lupte cu sabia, nu cu spiţeria!

Scrisorile acelea te-au speriat atât de mult, încât ai hotărât să te lepezi de noi?

Nu scrisorile! Le-aş fi dat călăului sau le-aş fi zvârlit în foc, fiindcă eu nu sunt omul potrivit pentru astfel de însărcinări, dar nu sunt de vină scrisorile! Dacă era aşa, nu mai făceam pe trimisul, dar nu mă lepădăm de cauza prinţului. Ştiu şi eu?! Aş fi plecat la dragoni, ori aş fi adunat altă ceată şi l-aş fi hărţuit iarăşi pe Chowański, cum făceam mai înainte. Dar mi-a venit deodată o bănuială în minte: dacă ei vor să otrăvească şi Republica întreagă ca pe oştenii aceia? … A dat Dumnezeu de n-am răbufnit, cu toate că îmi simţeam capul ca o ghiulea, m-am stăpânit şi am mai avut puterea să-mi spun: trage-l de limbă şi ai să afli tot adevărul, nu-ţi deschide inima, prefă-te un nemernic mai mare decât Radziwiłł i şi trage-l de limbă.

Pe cine? Pe mine?

Întocmai! Şi Dumnezeu m-a ajutat. Eu, un om mărginit am dus de nas un mare cârmuitor. Luminăţia ta, crezându-mă un tâlhar, nu mi-ai ascuns nici o tâlhărie, ai recunoscut totul, mi-ai spus totul limpede ca lumina zilei! Mi s-a făcut părul măciucă, dar am ascultat până la sfârşit! … A, trădătorilor! Diavolilor! Ucigaşi de mamă! … Cum de nu v-a trăsnit până acum? Cum de nu v-a înghiţit pământul până acum? … V-aţi înţeles cu Chmielnicki, cu suedezii, cu electorul, cu Rakoczi şi cu însuşi diavolul, ca să pierdeţi Republica? … Vreţi să vă croiţi mantii din ea? S-o vindeţi? S-o împărţiţi? S-o sfâşiaţi pe mama voastră ca nişte lupi? Asta e recunoştinţa voastră pentru toate binefacerile de care aţi avut parte, pentru dregătoriile, cinstea, rangurile, moşiile şi stărostiile pe care le-aţi căpătat, pentru asemenea avuţii pe care le râvnesc până şi regii străini? … Ce vă pasă vouă de chinurile şi lacrimile ei? Unde vă e conştiinţa? Unde vă e cinstea şi credinţa?! … Ce monstra148 v-a adus pe lume? …

Jupâne cavaler, îl întrerupse prinţul Bogusław cu răceală, sunt în mâna domniei tale şi poţi să mă ucizi, dar te rog un singur lucru, nu mă plictisi!

Tăcură amândoi.

Cu toate acestea, din vorbele lui Kmicic se vedea limpede că oşteanul izbutise să scoată tot adevărul de la prinţ şi că acesta făptuise un lucru necugetat, o mare greşeală, trădând cele mai tainice planuri ale lui şi ale hatmanului. Se simţea rănit în propria ambiţie şi nu binevoia să-şi ascundă ciuda.

Jupâne Kmicic, spuse, faptul că ţi-am dezvăluit tot adevărul nu se datoreşte numai minţii domniei tale. Am vorbit deschis, pentru că am crezut că prinţul voievod se pricepe mai bine la oameni şi-mi trimite un om vrednic de toată încrederea.

Prinţul voievod a trimis un om vrednic de încredere, răspunse Kmicic, pe care l-aţi pierdut. De acum înainte doar netrebnicii vor mai sluji pe Radziwiłłi!

Dacă felul în care m-ai răpit n-a fost vrednic de un tâlhar, să dea Dumnezeu să mi se lipească spada de mână în prima bătălie.

E vorba de un şiretlic pe care l-am învăţat într-o şcoală aspră. Luminăţia ta ai vrut să-l cunoşti pe Kmicic, iată-l! N-am să mă duc cu mâinile goale la milostivul Stăpân.

Şi gândeşti că Jan Kazimierz se va atinge măcar de un fir de păr din capul meu?

Asta e treaba judecăţii, nu a mea!

Deodată Kmicic îşi opri calul.

Stai! strigă. Unde-i scrisoarea prinţului voievod? E la luminăţia ta?

Chiar dacă ar fi la mine, tot nu ţi-aş da-o! răspunse prinţul. Scrisorile au rămas la Pilwiszki.

Căutaţi-l! tună Kmicic.

Oştenii îl apucară iarăşi pe prinţ de braţe, iar Soroka începu să-l cotrobăiască prin buzunare. După o clipă găsi scrisoarea.

Iată o dovadă împotriva voastră şi a uneltirilor voastre, zise jupân Andrzej, luându-i-o. Regele Poloniei va afla astfel tot ce plănuiţi, va afla şi cel suedez că, deşi acum îl slujiţi, prinţul voievod se gândeşte recedere în caz de suedezii se vor poticni. Vor fi date în vileag toate înşelăciunile şi vicleniile voastre. Şi mai am şi alte scrisori, către regele suedez, către Wittemberg, către Radziejowski… Sunteţi mari şi puternici, dar nu ştiu dacă nu veţi fi strâmtoraţi, când cei doi regi se vor gândi să vă răsplătească.

Ochii prinţului Bogusław se umplură de luciri ameninţătoare, dar îşi stăpâni în curând mânia şi rosti:

Bine, cavalere! De-acum, pe viaţă şi pe moarte! … O să ne mai întâlnim! … Poţi să ne sporeşti necazurile şi să ne faci mult rău, dar află de la mine că nimeni n-a mai cutezat să făptuiască asemenea nelegiuire în ţara asta, aşa cum ai făcut domnia ta, vai ţie!

Am şi eu sabie să mă apăr, iar pe ai mei am cu ce să-i răscumpăr! se burzului Kmicic.

Oho, mă ai şi pe mine ca ostatic! răspunse prinţul.

Şi, cu toată mânia, răsuflă uşurat; acum era limpede că viaţa nu-i era ameninţată de nici o primejdie, fiindcă Kmicic avea nevoie de el. Hotărî să întoarcă în folosul lui această împrejurare.

Porniră iarăşi în trap întins şi după un ceas de drum zăriră doi călăreţi care duceau de frâu patru cai de povară. Erau oamenii pe care Kmicic îi trimisese înainte la Pilwiszki.

Ce s-a întâmplat? îi întrebă Kmicic.

Înălţimea ta, caii sunt grozav de osteniţi, pentru că până aici nu i-am lăsat să se odihnească.

O să ne odihnim curând!

Se vede un acoperiş la cotitură, poate că e vreo crâşmă.

Vagmistrul să plece înainte să pregătească nutreţul. Cârciumă sau nu, trebuie să ne oprim…

La poruncă, jupâne polcovnic.

Soroka îndemnă calul înainte şi ceilalţi porniră încet în urma lui. Kmicic călărea într-o parte a prinţului, iar Lubieniec de cealaltă. Prinţul se liniştise cu totul şi nu-l mai apuca de vorbă pe jupân Andrzej. Părea istovit din pricina drumului sau a stării în care se afla; îşi lăsase capul pe piept şi ţinea ochii închişi. Cu toate acestea, arunca din când în când priviri piezişe spre Kmicic ori spre Lubieniec, care-i ţineau calul de dârlogi, socotindu-se parcă pe care dintre ei îl va doborî mai uşor, ca să scape.

Între timp, se apropiară de clădirea care se înălţa lângă drum, la marginea pădurii. Nu era o cârciumă, ci o fierărie şi rotărie, în acelaşi timp, la care se opreau trecătorii să-şi potcovească la repezeală caii şi să-şi dreagă carele. Între fierărie şi drum se întindea un medean neîngrădit, acoperit cu iarbă călcată în picioare; rămăşiţe de care şi roţi stricate zăceau risipite ici şi colo pe medean. Nu se mai vedea nimeni, doar calul lui Soroka era legat de un stâlp. Soroka vorbea cu fierarul tătar şi cu cele două ajutoare ale sale.

Nu vom avea un popas prea îndelungat, zise prinţul zâmbind. Aici nu sunt de niciunele.

Avem horilcă şi hrană rece la noi, îl linişti Kmicic.

Asta-i bine! Trebuie să ne refacem puterile.

În acest timp, veniră şi ceilalţi. Kmicic îşi înfipse pistolul la cingătoare, sări din şa şi, lăsând bahmetul în seama lui Soroka, apucă iarăşi de dârlogi calul prinţului, pe care nici Lubieniec nu-l lăsa din mână de partea cealaltă.

Luminăţia ta, binevoieşte şi descăleca! spuse jupân Andrzej.

Şi de ce, mă rog? O să mănânc şi o să beau în şa, zise prinţul, aplecându-se spre el.

Te poftesc să te dai jos! strigă Kmicic ameninţător.

Iar cu te poftesc în pământ! răcni prinţul cu glas înfricoşător şi, smulgând cu iuţeala fulgerului pistolul de la cingătoarea lui Kmicic, trase drept în faţa acestuia.

Isuse, Marie! strigă Kmicic.

În aceeaşi clipă, calul prinţului, împins cu pintenii, se încordă şi se ridică pe picioarele dinapoi, iar prinţul se răsuci ca un şarpe în şa spre Lubieniec şi îl izbi cu toată puterea braţului cu ţeava între ochi.

Lubieniec scoase un ţipăt cumplit şi căzu de pe cal.

Înainte ca ceilalţi să înţeleagă ce se petrece şi să-şi vină în fire, înainte ca strigătul de groază să le moară pe buze, Bogusław trecu printre ei ca o furtună, ieşi de pe medean la drum şi porni ca vijelia spre Pilwiszki.

Prindeţi-l! Loviţi-l! răsunară strigăte sălbatice.

Cei trei oşteni, care se aflau încă în şa, porniră în urmărirea lui; Soroka luă muscheta rezemată de perete şi începu să-l ochească pe fugar sau mai degrabă armăsarul lui.

Calul se întindea ca o căprioară şi fugea cu iuţeala săgeţii slobozite din arc. Împuşcătura bubui Soroka se repezii prin fum să vadă mai bine rezultatul, îşi duse mâna streaşină la ochi, privi o clipă şi strigă:

Nu l-am nimerit!

Bogusław dispăru la cotitură cu urmăritorii în urma lui.

Vagmistrul se întoarse atunci spre fierar şi ajutoarele sale, care înlemniseră de spaimă, şi strigă:

Apă!

Calfele fierarului se repeziră să scoată apă din fântână, iar Soroka îngenunche alături de jupân Andrzej care zăcea nemişcat. Faţa lui Kmicic era acoperită de pulbere arsă şi de sânge închegat; ţinea ochii închişi, sprinceana stângă, pleoapa şi mustaţa erau pârlite. Vagmistrul începu să-ii pipăie uşor capul cu degetele. Îl pipăi îndelung şi cu grijă, după care murmură:

Capul e nevătămat…

Dar Kmicic nu dădea nici un semn de viaţă şi sângele îi şiroia pe faţă. În acest timp, ajutoarele fierarului aduseră o găleată cu apă şi cârpe de şters. Soroka începu să spele cu aceeaşi încetineală faţa lui Kmicic. În cele din urmă, rana ieşi la iveală de sub pulberea şi sângele închegat. Plumbul îi, brăzdase adânc obrazul stâng şi-i smulsese vârful urechii. Soroka începu să cerceteze osul, vrând să vadă dacă nu era spart.

Se convinse curând că era întreg şi răsuflă uşurat. Tot atunci, Kmicic, sub înrâurirea apei reci şi a durerii, începu să dea semne de viaţă. Faţa începu să-i tremure şi pieptul i se umflă de aer.

Trăieşte! … Nu va păţi nimic! strigă Soroka cu bucurie.

Pe chipul hoţesc al vagmistrului se rostogoli o lacrimă. În acest timp, la cotitura drumului apăru Bilous, unul din cei trei oşteni care fugiseră după prinţ.

Ce s-a întâmplat? întrebă Soroka.

Oşteanul dădu din mână.

Nimic!

Ceilalţi se întorc repede?

Nu se mai întorc deloc.

Vagmistrul aşeză cu mâini tremurătoare capul lui Kmicic pe pragul fierăriei şi zvâcni în picioare.

Cum aşa?

Jupâne vagmistru, e dracu gol! Zawratyński l-a ajuns cel dintâi, pentru că avea calul cel mai bun şi pentru că prinţul l-a lăsat să-l ajungă. I-a smuls sabia din mână sub ochii noştri şi la străpuns cu vârful. Abia am apucat să strigăm. Witkowski era mai aproape şi i-a sărit în ajutor… L-a tăiat în faţa mea… ca şi când l-ar fi lovit trăsnetul! … Nici n-a mai suflat… Atunci nu mi-am mai aşteptat rândul… Jupâne vagmistru, e în stare să se întoarcă aici!

Nu mai avem de ce sta aici! strigă Soroka. La cai! începură îndată să lege un fel de targa între cai pentru Kmicic.

Doi oameni aşteptau cu muschetele la drum din porunca lui Soroka, de teamă să nu se întoarcă groaznicul bărbat.

Dar prinţul Bogusław, convins că Kmicic nu mai trăieşte, se întorcea liniştit la Pilwiszki.

Odată cu lăsarea întunericului, se întâlni cu ceata de raitieri trimişi de Paterson care era tare îngrijorat de lipsa îndelungată a prinţului.

Văzându-l pe prinţ, căpetenia se repezi spre el.

Luminăţia ta… Nu mai ştiam ce…

Nu-i nimic! îl întrerupse prinţul. Am plimbat calul tovărăşia cavalerului de la care l-am cumpărat.

Iar după un răstimp adăugă:

Şi l-am plătit cum se cuvine.

SFÂRŞIT

1 J. Krzyżanowski, Pasek şi Sienkiewicz, în vol. În cercul marilor realişti (W krgy wielkich realistow), Cracovia, 1962, p. 149 – 152.

2 J. Kleiner, „Potopul” de H. Sienkiewicz, în vol. Trilogia lui W. Sienkiewicz – studii, schiţe, polemici (Trylogia H. Sienkiewicza – studia, szkice, polemiki), Varşovia, 1962, p. 485.

3 S. Pigon, Pe drumurile şi cărările culturii populare. Schiţe (Na drogach i manowcach kultury ludowej. Szkice), Lwów, 1939, p. 24.

4 P. Chmielowski, H. Sienkiewicz în interpretare critică (H. Sienkiewicz w oświet leniu krytycznym), Lwów, 1901, p. 109.

5 H. Sienkiewicz, Prin foc şi sabie. Roman. Trad. de Al. Iacobescu, Bucureşti, 1940, 556 p.; H. Sienkiewicz, Potopul, Roman, trad. de Al. Iacobescu, Bucureşti, 1941, 557 p.; H. Sienkiewicz, Pan Wołodyjowski, Roman, Trad. de Al. Iacobescu, Bucureşti, 1942, 340 p.

6 Henryk Sienkiewicz, Potopul. Traducere, prefaţă şi note de Olga Zaicik, vol. I-V, col. „Biblioteca pentru toţi”, Bucureşti, 1969.

7 Unitate militară de 100-200 de oameni.

8 Jan al II-lea Kazimierz (1609 – 1672) – rege al Poloniei între 1648-1668, fiul lui Zygmunt al III-lea de Waza, frate cu Władysław a) IV-lea, căsătorit cu văduva acestuia, Maria Ludovica. În timpul domniei lui au loc răscoalele ţărăneşti din Ucraina şi războiul cu suedezii. Cu ajutorul Franţei, încearcă fără rezultat să introducă reforme care să întărească puterea monarhică. În 1665, Lubomirskj se ridică împotriva lui, în 1668 abdică şi pleacă în Franţa.

9 Colonel.

10 Iniţial slujbaş la odăile domnului, ulterior titlu onorific.

11 Iniţial purtător al spadei domnului, ulterior titlu onorific.

12 Ştefan Batory (1553-1586) – prinţ de Transilvania din 1571, rege al Poloniei din 1576; fiul lui Ştefan, voievod de Transilvania. A purtat războaie cu Rusia, 1579-1582, cucerind Letonia. Renunţă la drepturile juridice ale regelui, constituind tribunalul şleahtei din Polonia (1578) şi Lituania (1581). În 1578 înfiinţează Academia de la Wilno. S-a străduit să întărească puterea monarhică, luptând împotriva aristocraţiei şi a samavolniciei şleahtei.

13 Janusz Radziwiłł (1612-1655) – prinţ, voievod de Wilno din 1653, mare hatman de Lituania din 1654. A luptat biruitor cu ostile lui Chmielnicki în Lituania, apoi cu cele ruseşti (a învins la Szkłów în 1654). În timpul „potopului”, la 10 aug. 1655, a trădat Republica şi a încheiat alianţă cu Carol Gustav la Kiejdany, recunoscând protectoratul suedezilor asupra Lituaniei.

14 Mai-mare peste un ţinut, peste o stărostie.

15 Începând din secolul al XV-lea, forma de stat specifică Poloniei feudale este Republica (Rzeczypospolita), întemeiată pe stăpânirea şleahtei; în frunte se afla regele, care însă nu putea să la nici un fel de hotărâre fără aprobarea Seimului. La sfârşitul secolului al XVI-lea democraţia şleahtei este înlocuită practic de oligarhia aristocraţiei nobiliare, dar şleahticii îşi păstrează juridic drepturile prin existenţa privilegiului de liberum veto. Aşadar, termenul Republică defineşte mai mult principiul exercitării puterii decât forma de stat.

16 Comandant suprem al unei oştiri.

17 Regiment

18 Portdrapel într-o unitate militară; aici titlu onorific.

19 Wincenty Gosiewski (n. 1662) – vistiernic şi hatman de câmp al Lituaniei. În timpul „potopului” luptă alături de Jan Kazimierz; mai târziu va fi ucis de oştenii răsculaţi.

20 Adunarea (lat.).

21 Trimişi, cei care duceau veştile, olăcari.

22 Farmacie.

23 Căpitan, comandantul unei companii, al unei roate.

24 Oşteni din cavaleria uşoară.

25 Locotenent.

26 Flintă, puşcă.

27 Cal frumos, de rasă spaniolă, italiană sau turcească.

28 Stăpânul (lat.)

29 Vin de miere, hidromel.

30 Cal tătărăsc, mic şi rezistent.

31 Oşteni din cavaleria grea.

32 Soi de cai din stepele calmuce.

33 Căciulă.

34 Surghiuniţi (lat.).

35 Cavalerii.

36 Cetăţi biblice distruse de focul cerului pentru destrăbălarea locuitorilor.

37 Ajutoare (lat.)

38 Bucurie (lat.).

39 Funcţionar în orânduirea feudală care avea în grijă administraţia financiară şi vistieria ţării.

40 Un fel de baltage.

41 Butoiaş.

42 Provizii, alimente pentru armată.

43 Membrii sfatului administrativ în administraţia medievală

44 Sergent major.

45 Personaj biblic care şi-a ucis fratele.

46 Iwan Chowański (n. 1682) – iscusit comandat de oşti rus în războiul cu Republica din timpul domniei lui Jan Kazimierz. Încheiat prin tratatul de la Andruszów în 1667. Luptele de hărţuială conduse de Samuel Kmicic au avut loc după „potopul” suedez.

47 Bohdan Chmielnicki (cca. 1595-1657) – hatman al cazacilor, din 1649; conducătorul răscoalei de eliberare naţională a poporului ucrainean. În fruntea oştilor cazace, aliate cu tătarii, a înfrânt armatele Republicii la Apele Galbene (16 mai 1648), Korsuń (26 mai 1648) şi Piławce (23 septembrie 1648). După negocieri zadarnice cu regele Poloniei, Jan Kazimierz, asediază cetatea Zbaraż, fără a o cuceri. După lupta de la Zborów (15-16 august 1649) s-a încheiat pacea favorabilă cazacilor. Răscoala a izbucnit din nou în 1651 dar Chmielnicki a fost învins la Beresteczko (29- 30 iunie 1651). La începutul anului 1654, rupe legăturile cu Polonia, trecând ţinuturile ucrainene de pe malul stâng al Niprului în stăpânirea Rusiei.

48 Începutul calamităţilor regatului (lat.).

49 Pawel Sapieha (cca. 1600-1665) – voievod de Witebsk din 1646, mare hatman al Lituaniei din 1656. A luptat victorios cu Chmielnicki la Zborów (1649) şi la Beresteczko (1651). Unul dintre puţinii magnaţi care rămân alături de regele Jan Kazimierz în timpul „potopului”. Ulterior, se ceartă cu regele şi se retrage de la curte.

50 Ştefan Czarniecki (1599-1665) – voievod al Ruteniei din 1657, hatman de câmp al coroanei din 1655. Participă la războiul cu suedezii (1626-1629) şi la luptele cu Chmielnicki. A rămas alături de Jan Kazimierz, ducând un război de gherilă cu suedezii. E socotit erou al „potopului” – perioadă de la jumătatea secolului al XVII-lea, când Polonia, atacată din toate partite, iese totuşi biruitoare.

51 Zygmunt al III-lea de Waza (1566-1632) – rege al Poloniei din 1587. Neiubit de şleahtă pentru atitudinea ultracatolică, politica prohabsburgică şi războiul pentru tronul Suediei. Protector al artelor.

52 Soldaţi din garda pedestră.

53 Jeremi Wiśniowiecki (1612-1651) – prinţ şi voievod al Ruteniei din 1646. A înăbuşit în sânge răscoalele cazacilor şi ale ţăranilor ucraineni. În războiul cu Bohdan Chmielnicki a jucat un rol de scamă în timpul asedierii Zbarażului; a luat parte şi la bătălia de la Beresteczko.

54 Corect halt = stai (germ.)

55 Răpirea de fecioară (lat.).

56 Instrument muzical cu coarde; ucrainean.

57 Căpetenie de cazaci, hatman.

58 Cavalerist

59 În miezul lucrurilor (lat.).

60 Întârzierea e cu primejdie (lat.).

61 Fapte de ruşine (lat.).

62 Despre treburile publice (lat.).

63 Bogusław Radziwiłł (1620-1666) – prinţ, mare comis al Lituaniei din 1646. A luat parte la luptele împotriva lui B. Chmielnicki. În războiul cu suedezii trece de partea lui Carol Gustav, dar în 1657 este reabilitat şi va lupta împotriva năvălitorilor. Protector al calvinismului.

64 Personaj din antichitate renumit pentru credinţa lui faţă de Cresida

65 Prinţesa.

66 Secretar domnesc; aici titlu onorific.

67 Gustav Adolf (1594-1632) – rege al Suediei între 1611 – 1632.

68 Hieronim Radziejowski (1622-1666) – vicecancelar al coroanei din 1651. Exilat în 1652 pentru insultarea regelui Jan Kazimierz, fuge în Suedia. În timpul „potopului” însoţeşte pe năvălitorii suedezi ca sfătuitor politic. Deşi reabilitat de Seim în 1662, numele lui a devenit sinonim cu trădarea de ţară.

69 În ziua de 27 curent (lat.).

70 Să nu întârzie la chemarea patriei (lat.).

71 Carol Gustav (1622-1660) – palatin des Deux Ponts, după abdicarea reginei Cristina de Waza (1628-1689), fiica lui Gustav Adolf, în 1654, rege al Suediei.

72 Krzysztof Opaliński (1609-1656) – voievod de Poznań din 1637, scriitor. A fost unul din conducătorii opoziţiei magnaţilor împotriva lui Władysław al IV-lea şi a lui Jan Kazimierz. În 1655 supune suedezilor Wielkopolska. În Satirele lui (1650) a criticat lipsurile sociale.

73 Stăpân al unul castel – al pământurilor din jur; ulterior funcţie administrativă şi titlu.

74 Domnia absolută (lat.).

75 Prin foc şi sabie (lat.).

76 Lipseşte (lat.).

77 Joc de cuvinte; Grudziński poate fi tradus prin Bulgărescu.

78 Tun mic, folosit de obicei la serbări

79 Tun mic, primitiv.

80 Călărime în zale

81 Mari epopei nordice.

82 Unitate militară nu prea mare.

83 Jude – conducător al unui judeţ.

84 Mă opun (lat.).

85 Libertăţile.

86 Numărat – cântărit – împărţit

87 Obişnuinţa e a doua natură (lat.).

88 Împotriva năvălirii duşmanilor (lat.).

89 Obosit (lat.).

90 În împrejurări potrivnice (lat.).

91 Voturi (lat.).

92 Soldaţi mercenari

93 Soldaţi din garda unui principe; halebardieri.

94 Sala armelor.

95 Demnitar care avea în grijă camera domnitorului; ulterior un fel de maestru de ceremonii şi titlu onorific.

96 Adio, frate (fr.).

97 înscris, act de danie.

98 Apărătorul patriei (lat.).

99 Vrăjmaşilor (lat.).

100 Vot, voinţă (lat.).

101 Sală de arme, arsenal.

102 Cât poftesc (lat.).

103 Excelenţi

104 Maria Ludovica de Gonzague (1611-1667), prinţesă franceză, din 1645 regină a Poloniei, ca soţie a lui Władysław al IV-lea, apoi a lui Jan Kazimierz. Ambiţioasă şi energică, a sprijinit alianţa cu Franţa şi a vru să introducă alegerea vivende rege; candidatul ei în tron era prinţul d’Enghien.

105 Hanibal (147-183 î.e.n.) – general şi om de stat cartaginez. Declanşează al doilea război punic, îi bate pe romani la Trasimene (217 î.e.n.) şi la Cannes (216 î.e.n.); va fi învins la Zama (202 î.e.n.). Fuge apoi în Orient.

106 Scipio Africanus (235-183 î.e.n.) – ca proconsul, contribuie la cucerirea Spaniei în timpul celui de-al doilea război punic, învingându-l pe Hanibal la Zama (202 î.e.n.).

107 Piară duşmanii (lat.).

108 Zygmunt al II-lea August (1520-1572) – rege al Poloniei de jure din 1529, de facto din 1548, mare prinţ de Lituania din 1529. A evitat războaiele religioase în Polonia şi a investit eforturi pentru alipirea Lituaniei. În timpul domniei lui se alipeşte Letonia (1561). Protector al artelor; în timpul lui înfloresc cultura, ştiinţele şi artele Renaşterii poloneze.

109 Dregător care purta grija mesei domneşti. Ulterior, titlu onorific.

110 De trei, de patru ori fericiţi (lat.).

111 Scăparea (lat.).

112 Władysław Jagiello (1348-1434) – mare prinţ de Lituania între 1377-1401, rege al Poloniei din 1386. În 1387 creştinează Lituania, în 1101 dă Lituania lui Witold cu care va învinge pe cavalerii teutoni la Grünwald. Realizează unirea cu Lituania (1413). Acordă privilegii nobilimii, îngrădind astfel puterea regelui.

113 Eu care pe voi (lat.). Astfel ceartă Neptun Viaturile în Eneida, I.

114 Nu vom întemniţa pe nimeni (lat.).

115 Şarpe (lat.).

116 Una din două (lat.).

117 Mintea (lat.).

118 Tunică ostăşească.

119 Ura (lat.).

120 Nici Hercule, nu poate lupta cu mai mulţi (lat.).

121 Haină bărbătească îmblănită

122 Într-o treabă cu primejdie (lat.).

123 La iuţeală (lat.).

124 Temeinic (lat.).

125 Binele obştesc (lat.).

126 barieră

127 Aici, faima (lat.).

128 Unitate militară la tătari de câteva sute de oameni.

129 Începutul (lat.).

130 Secrete (lat.).

131 împrejurările extreme necesită mijloace extreme (lat.).

132 Toate trebuie încercate (lat.).

133 Erou din Iliada lui Homer.

134 Să ne întoarcem, să revenim (lat.).

135 Personal (lat.).

136 Jerzy Sebastian Lubomirski (1616-1667) – mare mareşal al coroanei din 1650; hatman de câmp al coroanei din 1657. S-a distins în luptele cu năvălitorii suedezi (1655-1669). Potrivnic politicii Mariei Ludovica, este condamnat de Seim şi începe războiul civil, învingând armata regelui Ia Matwy (1666).

137 Ţine minte (lat.).

138 Aici, limpede (lat.).

139 Iartă-mă! (fr.).

140 Din prietenie (lat.).

141 Care caută cearta (fr).

142 Aici, pe legea mea (fr.).

143 Aici, înaintare sau retragere (lat.).

145 Votul liber (lat.).

146 Soldat din garda unui stăpânitor.

147 Adică (lat.).

148 Monştri (lat.).