22. Pentru Neam şi Legiune.

Cum am explicat în articolul precedent, nu se poate trage o linie despărţitoare între biruinţa de la 6 Septembrie şi întâmplările care au urmat şi care şi-au găsit expresia finala în actul de la 14 Septembrie. Ca sa fim mai precişi, din seara de 3 Septembrie, când legionarii au intrat în acţiune, şi până în 14 Septembrie, am trecut prin zguduirile aceleiaşi batalii, care şi-a găsit apoteoza în proclamarea Statului Naţional-Legionar.

Nu putem încheia aceasta parte din lucrare, fara a face bilanţul acestei perioade scurte, dar de mare intensitate istorica din viaţa neamului nostru, stabilind ce foloase a tras din prăbuşirea vechiului regim şi inaugurarea erei legionare.

Pe plan intern naţiunea şi-a dobândit încrederea în propriile ei forte, putându-se reculege, după amarul pierderilor teritoriale, şi a înfrunta pregătită sufleteşte furtunile ce vor veni: războiul din răsărit şi apoi invazia comunista. Toată rezistenta naţiunii, de atunci şi până astăzi, îşi trage puterea din izvorul limpede al acestei biruinţe. Naţiunea, descătuşată din lanţurile tiraniei carliste, şi-a luat un avânt formidabil, ale cărui ecouri spirituale nu s-au stins nici până astăzi, menţinând treaza speranţa în învierea patriei noastre.

Pe plan intern, România, aflata în primejdie sa fie trasa în lotul bolşevic, prin politica pro-sovietica a Regelui Carol, a fost salvata în ultimul moment şi readusa cu fata spre Europa, pe atunci reprezentata de Puterile Axei.

În sfârşit, prin biruinţa legionara, am eliminat vâscul care înăbuşea funcţiile naturale ale Coroanei, pe Elena Lupescu şi camarila ei iudeo-comunista, şi am deschis drumul pentru ca Regele Mihai sa poată domni în spiritul marilor sai înaintaşi, Regele Carol I şi Regele Ferdinand.

Dar Legiunea ce-a câştigat prin schimbarea de regim din România? Ce binefaceri s-au revărsat asupra organizaţiei noastre?

Mai întâi s-au spulberat planurile duşmanilor de a nimici mişcarea legionara. Sub tirania carlista, nu numai Căpitanul a fost ucis, dar şi cadrele noastre principa1e au fost lichidate, în speranţa ca, după aceste lovituri, mişcarea nu se va mai ridica niciodată. Masele legionare, înspăimântate de aceste vărsări de sânge, nu mai cutezau sa se angajeze în noi acţiuni, iar poporul suferea în tăcere, fara să-şi, fi pierdut nădejdea într-o răzbunare a fărădelegilor. Prin biruinţa de la 6 Septembrie, nu numai ca i-am recuperat pe mai toţi legionarii care se risipiseră în decursul prigoanei carliste, dar s-au creat şi condiţii psihologice obiective pentru a face noi recrutări din masele largi ale poporului. Rândurile noastre s-au îngroşat în lunile următoare luând aspect de avalanşă. Când am fost expulzaţi de la putere, în Ianuarie 1941, aveam o jumătate de milion de legionari încadraţi, ceea ce i-a dat mişcării o noua vigoare, asigurându-i supravieţuirea.

Nu numai baza bio-psihica a mişcării a fost salvata prin biruinţa de la 6 Septembrie, ci şi unitatea ei. E un lucru îndeobşte cunoscut în istorie ca după dispariţia sefului unei grupări politice, se nasc lupte interne între diverşi pretendenţi la conducere; neînţelegeri care pot provoca chiar dezmembrarea ei. Cu atât mai grava se prezenta criza în mişcare, după moartea unui sef de talia lui Corneliu Codreanu, care fusese şi întemeietorul şi mai ales când ştim ca elita disponibila, din care se putea selecta succesorul, avusese aceeaşi soarta tragica prin biruinţa de la 6 Septembrie, s-a realizat şi aceasta a doua mare minune, refacerea unităţii legionare sub o noua conducere. Trebuia sa se întâmple aceasta Bastilie româneasca, cu făgăduinţa unui nou început românesc, pentru ca toţi legionarii, de la mic la mare, sa se recunoască în noua conducere. Dizidenta în germene, cultivata de Papanace la Berlin, a fost resorbita, iar dizidenta efectiva a grupului Noveanu, a fost eliminata şi izolata, prin prăbuşirea sistemului de care şi-au legat membrii ei soarta.

Cu ordinea interna reconstituita fulgerător, mişcarea şi-a făcut intrarea în istorie. Fara de răsturnarea Regelui Carol şi a complementului ei, Statul Naţional-Legionar, mişcarea legionara ar fi dăinuit încă multi ani, dar sub forme nostalgice, a unei amintiri duioase, care s-ar fi perpetuat în cântece de jale. Visul de mărire al românismului, înroşit cu sângele unei generaţii, ar fi fost din nou zădărnicit de duşmanii neamului. Doina ar fi luat locul istoriei. Statul Naţional-Legionar a fost realitate de scurta durata, dar o realitate de mare forţă creatoare, pe care nici un istoric conştient nu o poate trece sub tăcere.

Mai trebuie adăugat, tot la activul acestei biruinţe, faptul ca mişcarea s-a eliberat de enorma răspundere istorica de a fi participat la ciopârtirea tarii în vara anului 1940. Mişcarea legionara n-a fost prezenta nici în guvernul Tătărăscu, care s-a supus ultimatumului rusesc şi a predat Sovietelor fara lupta Basarabia, Bucovina de Nord şi teritoriul Herţa şi s-a retras la vreme şi din guvernul Gigurtu, care a acceptat dictatul de la Viena. Prezenta celor trei miniştri legionari în acest guvern, Noveanu, Bidianu şi Budişteanu, s-a redus la o acţiune particulara a lor, fiind dezaprobaţi de majoritatea mişcării. Prin sângele vărsat de legionari la 3 Septembrie şi prin răsturnarea Regelui Carol, s-a pus capăt oricărei interpretări răuvoitoare, dovedindu-se, în mărturia tarii întregi, ca mişcarea legionara n-a aprobat politica externa a Regelui Carol şi nu are nimic de-a face cu guvernele care au patronat pierderile teritoriale din aceasta perioada. Gratie biruinţei de la 6 Septembrie, mişcarea legionara se putea prezenta cu mâinile curate în fata istoriei, neputându-i-se imputa nici cea mai uşoară culpa în gravele evenimente din vara anului 1940, care au sfâşiat icoana României Mari.