7. Strămutarea Generalului Coroama.

În mijlocul acestui torent de evenimente şi emoţii, o nota discordanta tulbura relaţiile dintre mine şi Antonescu.

Sunt chemat la Generalul Coroama, la casa lui din Strada Sfinţii Voevozi, pentru a-mi comunica o chestiune grava şi urgenta: i s-a ridicat Comanda Corpului II Armata din Capitala şi a fost strămutat la Iaşi, la Comanda Corpului IV Armata. Pentru care motiv?

— Generalul Antonescu m-a convocat la el şi m-a întrebat daca, la ordinele lui, sunt gata sa trag în oricine, comunişti şi chiar legionari, daca se va ivi vreun caz când trebuie folosita armata pentru restabilirea ordinii interne. I-am răspuns ca aşa cum m-am purtat în noaptea de 5-6 Septembrie, nu voi trage niciodată în tineretul tarii. Ca urmare a acestui refuz, am primit ordinul de transferare la Iaşi.

Se uita îndurerat la mine, acest om blând şi cuminte. În afara de ingratitudinea lui Antonescu, trebuia sa părăsească şi casa unde locuia de multi ani şi să-şi strice toate rosturile vieţii lui, la o vârsta înaintata. Nu se aştepta la aceasta lovitura tocmai din partea aceluia pe care-l sprijinise când Regele a făcut ultima încercare de a se salva.

— Domnule General, nu stiu nimic. Sunt uimit şi îndurerat de aceasta măsura prin nimic justificata. Ma duc imediat la Preşedinţie să-l întreb pe Antonescu.

În câteva minute am fost la Preşedinţie, caci Calea Sfinţii Voevozi e aproape de Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, unde se afla pe vremea aceea Conducătorul Statului. Am intrat la Antonescu şi l-am rugat să-mi explice motivul îndepărtării Generalului Coroama din Capitala.

— Domnule General, i-am spus lui Antonescu, ştiţi bine ca fara Generalul Coroama nici D-voastra şi nici eu nu eram unde suntem. Eu ma aşteptam ca D-voastra să-i răsplătiţi lealitatea şi patriotismul, oferindu-i un post de ministru. În loc de aceasta, luaţi de aici şi îl transferaţi la Iaşi, ca un om în care nu puteţi avea încredere, desi ar trebui sa se bucure de cea mai mare încredere din partea D-voastra.

Mi-a răspuns, vădit încurcat, ca mutarea Generalului Coroama la Iaşi se datorează unor motive pur militare. După eliminarea unor serii de generali care s-au făcut vinovaţi de crime şi abuzuri pe timpul lui Carol, trebuie sa reorganizeze Înaltul Comandament. În fruntea Corpului de Armata din Iaşi, are nevoie de un ofiţer încercat, pentru ca, în apropiere, pe Prut, este granita noastră cu Uniunea Sovietica.

Eu cunoşteam adevărul din gura Generalului Coroama şi m-am frământat câteva clipe ce atitudine sa iau. Putem brusca lucrurile, cerându-i lui Antonescu sa anuleze ordinul de plecare al Generalului Coroama la Iaşi daca vrea sa aibă colaborarea noastră, dar eram frânat de situaţia de moment a mişcării. Eu nu deţineam nici o funcţie în Stat şi nici o particula de putere. Puteam oare sa ma amestec în chestiuni de ordin militar, care erau de resortul exclusiv al Conducătorului? De alta parte, ar fi putut bănui ca între mine şi Coroama ar fi o înţelegere secreta ca mai târziu să-l răsturnăm şi pe el şi de aceea insist sa fie menţinut la comanda militara a Bucureştiului. Mi-era teama ca acest incident sa nu afecteze buna dispoziţie a Generalului fata de mişcare, tocmai când începuseră tratativele pentru formarea noului guvern.

Recunosc ca nu l-am aparat pe Generalul Coroama cum merita acest om nobil şi de caracter. Punctul de vedere politic a prevalat. Am pledat cu căldură cauza lui, dar fara sa fac din reintegrarea lui la Comanda Capitalei o condiţie sine qua non a colaborării noastre.

M-am înapoiat la Generalul Coroama şi i-am comunicat rezultatul negativ al intervenţiei mele. I-am explicat în ce stadiu se găsesc relaţiile noastre cu Antonescu şi l-am rugat sa accepte noua situaţie în interesul superior al tarii. Despărţirea a fost trista. Omul care a oprit armata sa facă o baie de sânge în Piaţa Palatului, în noaptea de 5-6 Septembrie, primise o cruda recompensa din partea aceluia care îi datora rangul şi puterea în Stat.