1. Țara în picioare.

Rar s-a trăit în istoria neamului nostru un moment de exaltare colectiva atât de impunător ca acea manifestare de entuziasm a maselor populare după alungarea Regelui Carol din tara. Nu se poate compara ca intensitate de sentiment national decât cu iureşul de bucurie din provinciile alipite, când s-a săvârşit Unirea din 1918.

Țara întreaga s-a ridicat în picioare, de la un capăt la altul al ei, ca să-şi exprime uşurarea ce-o schimbase de la Palat, ca o binecuvântare a Cerului.

Cortegiile populare, cu mii şi mii de oameni, defilau în toate oraşele mari şi mici ale tarii, repetându-se zi de zi. În afara de Bucureşti, la Constanta, Craiova, Galaţi, Iaşi, Rădăuţi, Timişoara, Arad, Sibiu, Alba Iulia, Deva, Braşov, Turnu Severin, Ploieşti, acelaşi spectacol de neuitat a unor coloane nesfârşite de popor din toate straturile sociale, care sărbătoreau victoria contra unui regim odios, cu cântece şi drapele. Ritmul eroic al melodiilor legionare, interzise de doi ani, străbătea întreaga tara, topind şi ultimele rezistente. A fost mai mult decât un act de adeziune al poporului la revoluţia legionara: o irupţie a energiei naţionale. Sufletul neamului, încătuşat până atunci de forţele de opresiune, s-a dezlănţuit ca un uragan. Lumea cânta, striga, se îmbrăţişă cu privirile iluminate de o mare credinţă. Acea mistica naţională, de care vorbeşte Căpitanul, acum se pusese în mars, pentru a afirma drepturile poporului nostru. Evident, au existat şi răuvoitori, din tagma celor înfrânţi, care au dat un alt tâlc acestor manifestaţii. „Dar de ce se bucura legionarii şi scot atâta lume pe străzi? Oare nu e mai degrabă motiv sa plângem pentru pierderea Ardealului şi sa ne răzvrătim contra puterilor care ne-au impus dictatul de la Viena?”

— Nu, domnilor, legionarii sunt şi ei îndureraţi de pierderea Ardealului şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca sa apere pământul tarii. Legionarii, şi cu ei întreg poporul, îşi striga bucuria pe străzi pentru ca au scăpat de regimul responsabil de aceste pierderi teritoriale. În timp ce D-voastra, care acuma azvârliţi aceste comentarii viclene, ce-aţi făcut în timp ce noi muream pe baricade în lupta cu tiranul? Unde ati fost? Fie împărtăşindu-vă din banchetul oferit de camarila fie tăcând chitic şi aşteptând deznodământul dramei. În timp ce Căpitanul era strangulat şi sute de legionari ucişi şi azvârliţi în pieţele publice, s-a auzit un protest din gura voastră, fara sa va daţi seama ca aceste crime erau preludiul dezmembrării României Mari. Nu va grăbiţi sa acuzaţi Puterile Axei de dictatul de la Viena, când voi ati făcut tot ce v-a stat în putinţă ca sa provocaţi aceste puteri, până ce ati împins România în tabăra duşmanilor lor. Cum vroiaţi sa trateze Roma şi Berlinul o tara amestecata în nenumărate încercări şi comploturi contra securităţii lor şi în serviciul Moscovei?

O alta caracteristica impresionanta a marilor manifestaţii populare care s-au desfăşurat în toată tara după 6 Septembrie a fost ordinea perfecta. Nu s-a tras nici o palma unui evreu, nu li s-au spart geamurile, nu li s-au jefuit prăvăliile şi n-a fost ucis nimeni dintre ei. şi aceasta, fara ca legionarii sa fi avut ordine anume de la mine sau alte căpetenii. Legionarii mari şi mici, au dat un strălucit examen de maturitate civica şi politica.

De obicei, când o revoluţie triumfa, se produc tulburări grave, în primele zile, în primele săptămâni. Se revarsa sânge. Partida biruitoare se răzbuna pe vechii conducători, pentru suferinţele îndurate. Noi am fi avut mii de motive ca sa procedam tot atât de drastic contra asupritorilor noştri. Nu numai Căpitanul, dar aproape toată elita legionara a fost masacrata sub dictatura evreo-carlista. Dar nu s-a atins nimeni de nici un fir din capul conducerii evreieşti şi nici ale demnitarilor slugarnici, care au executat ordinele Palatului.

Ce exemplu de nobleţe morala! şi nu a câtorva, ci a sute de mii de oameni, care se abţin în corpore de la orice act de violenta contra fioroşilor calai ai erei carliste. Ce superba declaraţie de respect a drepturilor omului şi de încredere în justiţie, care îi va trage la răspundere pe cei vinovaţi şi îi va pedepsi! Calea legala, care noua ne-a fost refuzata permanent sub toate regimurile, acum o ţineam deschisa şi ofeream ocrotirea ei celor mai mari încalcatori ai legii.

Generalul Antonescu s-a bucurat chiar de la început de marele avantaj de a avea în spatele lui un popor disciplinat, hotărât să-l urmeze în sarcina grea ce şi-a asumat-o, de a crea un nou Stat. El n-a avut nevoie sa recurgă la forţa pentru a obliga valurile revoluţionare sa revină în matca ordonata a Statului. Sudura dintre naţiunea biruitoare şi noua conducere a Statului s-a realizat spontan şi imediat, prin mijlocirea mişcării legionare, care a înţeles ca suprema ei datorie în acel moment era normalizarea situaţiei.

S-au mai întrebat multi, la 6 Septembrie, de unde au răsărit acele mii şi mii de cămăşi verzi, după teroarea regimului Carol-Calinescu, când mişcarea părea distrusa şi doar câţiva incorigibili se mai agitau în clandestinitate. Cine erau aceşti tineri care defilau în pas marţial, ca şi cum coasa morţii nu i-ar fi secerat pe cei mai buni camarazi ai lor?

Erau vechii legionari care scăpaseră cu viaţa din masacrele erei carliste, dar erau sutele de mii votanţi din 1937 ai partidului „Totul pentru Tara”, care au dispărut de la suprafaţa vieţii publice, înfricoşaţi de teroare. Pe urmele vitejilor de la 3 Septembrie, au prins din nou curaj şi au venit sa îngroaşe rândurile micilor detaşamente cu care am început revoluţia. Dar fenomenul legionar depăşise şi acest cadru, al foştilor prieteni şi votanţi ai mişcării, pentru a cuprinde straturi şi mai largi din popor. Legionari anonimi, necunoscuţi, ieşiţi din tainele neamului, ca un fel de generaţie politica spontanee, s-au alăturat celor mai vechi, formând împreuna cu ei o masa legionara impunătoare. În aceşti doi ani de prigoana, Legiunea se refugiase în adâncurile conştiinţei naţionale şi luase proporţii de mit, o forţă imponderabila, pe care nici o arma nu mai putea sa o învingă. Când s-au rupt zăgazurile, s-a produs o explozie a mitului, antrenând după sine zeci de mii şi sute de mii de oameni pe drumul Legiunii.