2. La Casa Verde.

Primul lucru ce l-am făcut, a doua zi de dimineaţă, în 7 Septembrie, a fost sa ma reped la „Casa Verde”, pentru a cerceta daca s-a retras paza militara şi de aici. Într-adevăr, nu mai erau soldaţi. Una din primele masuri luate de Generalul Coroama, după renunţarea la Tron a Regelui, a fost sa ridice secvestrul de la sediile noastre din Capitala.

Mai întâi m-am îndreptat spre mausoleul Mota-Marin. Sicriele erau intacte şi la locul lor. Am rostit o scurta rugăciune, mulţumindu-i lui Dumnezeu ca zbirii regimului nu s-au atins de sfintele lor oseminte. Apoi m-am urcat pe trepte, la primul etaj, unde se aflau biroul Căpitanului şi sala de reuniuni. În birou descopăr un om mărunţel, stând la masa pe un scăunel. Îl întreb ce cauta aici.

— M-a trimis Profesorul Codreanu sa iau în primire Casa Verde.

L-am poftit sa plece acasă şi am dat clădirea în paza unor legionari care ma însoţeau.

Întorcându-mă în oraş, aflu cu surprindere şi amărăciune ca Profesorul Codreanu, fara sa mai aştepte întâlnirea cu mine, începuse sa facă numiri în diverse funcţii legionare. La muncitori îl numise pe un oarecare inginer Chelaru, care n-avea nici o legătură cu Corpul Muncitorilor Legionari şi nici cel putin nu se ştia despre el ca ar fi legionar. Era o figura necunoscuta în organizaţia din Capitala. În acelaşi mod arbitrar, fara sa se consulte cu nimeni, delegase şefi la conducerea studenţimii şi a altor unităţi legionare.

Nici nu a fost nevoie sa anulez măcar aceste numiri. Au căzut de la sine, caci erau inoperante. Elementele ce vroia sa le impună Profesorul Codreanu la comandamentele legionare erau străine de realitatea de baza. Nu era destul sa faci o numire, cum credea Profesorul Codreanu, pentru ca o unitate sa se puna în mars şi sa execute ordinele. Se mai cere ca persoanele alese sa conducă un corp legionar sa se bucure de un anumit prestigiu în sânul lui sau pe suprafaţa întregii mişcări. Sa fie expresia acelora a căror comanda i s-a încredinţat.

Ma durea sufletul gândindu-mă la actele Domnului Profesorului în acele clipe când, după răsturnarea Regelui, trebuia sa ne concentram toate puterile pentru a câştiga bătălia politica, valorizând la maximum momentul revoluţionar pe care-l trăia tara. Profesorul Codreanu era în afara de problema. Nu cunoştea nici structura mişcării şi nici nu înţelegea etapa istorica în care am intrat.

Pretenţia Profesorului Codreanu de a conduce mişcarea era absurda. Daca nu eram eu, putea sa o conducă oricare alt legionar, în afara de Profesorul Codreanu. În primul rând, pentru ca Profesorul Codreanu nu cunoştea ordinea interna a mişcării. Nu ocupase niciodată vreo funcţie în cadrul ei, nu i-a încredinţat Căpitanul niciodată vreun sector să-l organizeze, nu avea experienta omului de teren, care e mereu pus în acţiune şi reclama însuşiri speciale. În al doilea rând, Căpitanul exclusese atât principiul elecţiunii cât şi principiul eredităţii din procesul de formare al elitei legionare. El a optat pentru principiul selecţiei, adică cel mai vrednic trece înainte. Profesorul Codreanu cerea sa fie recunoscut Sef al Legiunii în virtutea faptului ca este tatăl Căpitanului, adică vroia sa puna în aplicare principiul eredităţii, pe care tocmai fiul sau îl declarase nepotrivit pentru a servi de criteriu la alegerea cadrelor de conducere la toate nivelele. S-a mai întâmplat apoi şi lucrul neplăcut ca biruinţa mişcării s-a realizat peste capul Profesorului, care era pe punctul sa torpileze întreaga acţiune de la 3 Septembrie prin proiectata lui audienta la Rege, de la care l-am oprit în ultimul moment şi cu mare greutate.

Profesorul nu şi-a înţeles chemarea după 6 Septembrie. Misiunea lui nu era în mişcare, făcându-mi mie greutăţi la reorganizarea ei, ci în afara mişcării, în câmpul politic, în dezbaterile care s-au deschis între noi şi Generalul Antonescu pentru proiectarea Legiunii în noul Stat. Aici, cu experienta lui de parlamentar, cu autoritatea lui, cu prestigiul ce i-l dădea jertfa fiului sau, ar fi fost de mare folos. Trebuia sa revină numai la relaţiile de intima colaborare cu mine, care au fost atât de binefăcătoare pentru mişcare, pentru a se închide acest incident şi a pasi cu forte unite în viitor. Revoluţia legionara trebuia dusa la bun sfârşit. Care ar fi fost rolul Profesorului Codreanu în noua perspectiva? Nu m-am gândit niciodată să-i fixez rangul în mişcare sau în Stat. Orice i s-ar fi oferit era prea putin pentru Profesorul Codreanu. El trebuia sa rămână ceea ce a fost întotdeauna: Profesorul Codreanu. şi în aceasta calitate sa vegheze la împlinirea testamentului Căpitanului. Fiecare cu rolul lui şi în perfecta armonie, aşa cum am avut fericirea sa lucrez cu el în vara anului 1940. Fara aceasta colaborare, nu am fi putut ajunge la rezultatul de la 6 Septembrie. Profesorul Codreanu a fost un factor decisiv al victoriei. Acum el îşi renega tocmai înţelepciunea cu ocrotise care ocrotise destinele Legiunii în perioada premergătoare, pentru a se azvârli cu toată vehementa temperamentului sau într-o direcţie dăunătoare mişcării, pretinzând o şefie care depăşea posibilităţile lui şi care şi aşa nu ar fi putut-o exercita niciodată, chiar daca nu as fi fost eu.