6. Asociaţia „Prietenii Legionarilor” se încadrează în Mişcare.

În 6 Noiembrie 1936, a luat fiinţă Asociaţia Prietenii Legionarilor. Iniţiativă nu a fost a Căpitanului, ci a venit din partea unor oameni din afara mişcării, care, impresionaţi de lupta tineretului, vroiau să-i dea o mâna de ajutor, fara a-şi descoperi identitatea. Acest grup s-a prezentat Căpitanului cu următoarea propunere: „Am luat iniţiativă de a stabili o legătură între cei care n-au devenit şi nu pot deveni legionari.

Sunt multi care au fost cu sufletul alături de aceasta mişcare, dar nu s-au putut încadra, fie ca au fost funcţionari de Stat, întreprinderi particulare, fie pentru ca au fost comercianţi sau industriaşi îngrămădiţi de multe greutăţi în meseriile lor, pentru ca sunt în aşa fel construiţi sufleteşte încât nu s-au putut integra complet în spiritualitatea severa a acestei mişcări.

Totuşi sunt o buna parte de Români din aceasta tara, care recunosc ca tinerilor acestora merita sa li se trimită o mâna de ajutor pe frontul pe care ei îngheaţă luptând pentru tara”.

„Aceste gânduri ne-au făcut sa ne orientam către un fel de asociaţie discreta de ajutorare a tineretului, denumita Prietenii Legionarilor.

Grupului de iniţiativă, Căpitanul ie-a dat următorul răspuns: „Primim cu multa bucurie propunerea D-voastra. Ea ne va fi de un real ajutor pentru biruinţa.

Aceasta propunere însa rezolva şi o alta problema.

În jurul nostru avem prieteni, indiferenţi şi duşmani. Am considera un dezastru, daca mâine, când goarna biruinţei va suna peste pământul românesc, cei ce au fost prietenii adevăraţi ai neamului, ar fi sa fie aruncaţi cu dispreţ în laturi, iar cei ce ne-au învrăjmăşit sau au stat indiferenţi până în preajma biruinţei, ar fi sa fie încărcaţi cu răsplăti nemeritate ca eroi de ultima ora. Acest tablou ne urmăreşte de multa vreme. Caci daca a doua zi după victorie s-ar întâmpla acest lucru, întreaga opera legionara s-ar sfărâma.

De aceea propunerea dv. este salvatoare: pe baza ei îi vom putea cunoaşte pe cei care ne-au fost prieteni în ceasuri aspre, pe cei ce-au stat indiferenţi la toate încercările acestui neam şi pe cei ce ne-au duşmănit, duşmănindu-i viitorul.

Nu urmărim răzbunare, ci simţim necesitatea de a crea un sentiment al răspunderii în mijlocul acestei naţii romaneşti.

Fiecare va trebui sa ştie ca pentru atitudinea sa va raspunde. Nu poate trai pe lume o naţie dispusa la toate părerile, la toate atitudinile, la toate schimbările şi la toate compromisurile”.

În urma acestui răspuns, s-a fixat, de acord cu Căpitanul, Statutul Asociaţiei Prietenii Legionarilor în următoarele puncte:

I. Prietenii Legionarilor îi ajuta pe legionari material şi moral, după puteri, lunar şi anual.

II. Ei sunt cu totul în afara organizaţiei legionare, ale carei legi de primire sunt cu mult mai severe.

III. Ei nu se cunosc între ei şi nu se întrunesc niciodată.

IV. Ei nu pot fi cunoscuţi nici de legionari.

V. Cea dintâi adunare a acestor oameni se va face în ziua Biruinţei. Atunci ei vor fi convocaţi nominal de Seful Legiunii, vor fi cunoscuţi de legionari şi sărbătoriţi de întreaga suflare.

VI. Poseda un număr de ordine şi o parola.

VII. Vor fi informaţi corect şi la timp asupra tuturor problemelor importante. În timpul guvernării noastre, solicitat de Comitetul de Conducere al Asociaţiei, am împlinit punctul V din Statut, care stabilea ca prima adunare a Prietenilor Legionarilor se va tine în ziua biruinţei. Atunci vor fi convocaţi, cunoscuţi de toţi legionarii şi sărbătoriţi de toată suflarea româneasca.

Actul de încadrare al Prietenilor Legionarilor în Legiune s-a săvârşit în ziua de 21 Octombrie 1940, în Amfiteatrul Facultăţii de Drept din Capitala. Din toate colturile tarii au descins atunci la Bucureşti aceşti anonimi, care desi neîncadraţi şi necunoscuţi de lumea legionara, au adus servicii nepreţuite mişcării, atât în prigoana cât şi în perioada de pregătire a victoriei de la 6 Septembrie. Convingerile lor intime, care ardeau „ca un sâmbure nestins de lumina şi dragoste în sufletul lor”, cum scria pe atunci ziarul Buna Vestire, acum şi le puteau da pe fata, fara teama de a fi traşi la răspundere de o stăpânire haina. În aceasta clipa, s-au desprins din anonimat şi au păşit în rând cu nesfârşitele coloane de cămăşi verzi, pentru a lucra umăr la umăr cu ei la refacerea României.

Din comitetul de şapte al persoanelor care conducea organizaţia, numai patru mai erau în viaţă. Profesorul Sumuleanu murise înainte de prigoana, iar Preotul Duminica-Ionescu şi Inginerul Eugen Ionica căzuseră victima valului de teroare carlista din noaptea de 21/22 Septembrie 1939. În dimineaţa zilei fixate pentru aceasta solemnitate, au luat loc pe estrada în jurul meu cei patru supravieţuitori: Doamna Zoe Sturdza, Doamna Beiu Palade, Grigore Coandă şi Profesorul Eugen Chirnoagă. În afara de aceştia au fost invitaţi sa prezideze actul Colonelul Stefan Zavoianu, Avocat Dr. Ratescu şi Profesorul Pantazi.

Mai întâi s-a oficiat o slujba de un sobor de preoţi, răspunsurile fiind date de corul studenţilor legionari. Cuvântarea festiva a fost ţinută de Profesorul Eugen Chirnoagă, care a explicat asistentei cum a luat naştere asociaţia, rostul ei în cursul prigoanei ultime. Reproducem în întregime discursul Profesorului Chirnoagă, pentru ca evoca mai bine ca oricare alt comentar ce-a însemnat Prietenii Legionarilor în viaţa Legiunii şi ce sacrificii a adus în groaznica încleştare cu regimul carlist: „Peste câteva zile se împlinesc patru ani de când drept răspuns la propunerea unui comitet de iniţiativă, Căpitanul a hotărât înfiinţarea Asociaţiei Prietenii Legionarilor.

Care era rostul acestei Asociaţii?

Sa dea putinţa acelora care prin vârsta lor, prin situaţia lor în organismul de Stat, potrivnic Mişcării Legionare, sau prin condiţia lor de viaţă nu putea să-şi manifeste făţiş sentimentele lor fata de Legiune şi sa activeze ca legionari încadraţi în cuiburi.

Cu acelaşi prilej, Căpitanul a stabilit criteriile după care cererile de înscriere în Asociaţie puteau fi primite sau respinse şi a pus bazele de funcţionare ale Asociaţiei.

Scrisoarea Căpitanului, adresata Comitetului la 6 Noiembrie 1936, a fost actul de naştere al Asociaţiei şi legea ei fundamentala.

Mai mult decât oricare altul dintre organele create de geniul Căpitanului pentru încadrarea mulţimilor româneşti în slujba ideii legionare, Prietenii Legionarilor, care nu figurau decât ca nişte simple numere, au reprezentat aportul maselor anonime la clădirea edificiului legionar.

Se cuvine sa punem într-o lumina deosebita rolul pe care femeile l-au avut în Asociaţia noastră. Bine reprezentate în Comitet prin doua doamne, prietenele legionarilor au fost cele mai bune propagandiste ale Asociaţiei, ducând cuvântul izbăvitor de la casa la casa, sfărâmând cu râvna stăruitoare de albine prejudecăţile bărbaţilor, sosind brat la brat cu dânşii sau luându-le adeseori locul când aceştia şovăiau să-şi ia răspunderea de a apărea chiar sub aceasta forma într-o organizaţie legionara.

Multi dintre prieteni au adus admirabile servicii mişcării în timpul prigoanei. Gratie faptului ca relaţiile lor cu Legiunea erau necunoscute Politiei şi Siguranţei, dar cunoscute căpeteniilor legionare, ei au putut fi folosiţi ca agenţi de legătura şi casele lor au servit ca locuri de întâlnire sau de adăpost pentru camarazii urmăriţi ca fiarele sălbatice.

Astăzi după biruinţa şi după înscăunarea regimului legionar, anonimii de ieri pot ieşi cu mândrie în lumina zilei, aducând prinosul lor de recunoştinţă şi de munca rodnica la picioarele României legionare.

Dar mai presus de toate sa ne aducem aminte de jertfa suprema a celor doi eroi ai credinţei legionare, foşti membri ai comitetului nostru, Părintele Duminica-Ionescu şi Inginerul Eugen Ionica, ostaşi neînfricaţi ai oastei mântuitoare. Numele lor sa fie slăvit de-a lungul veacurilor.

Adunaţi aici de pe tot cuprinsul tarii ne întoarcem către comandantul nostru, acela care a luat locul Căpitanului în greaua lupta de izbăvire a românismului şi-i spunem:

Camarade Comandant!

Prietenii de ieri scuturând într-o pornire vijelioasa valul anonimatului, păşesc mândri în soarele dimineţii şi înconjurându-te cu nemărginită încredere şi devotament ostăşesc sunt gata la datorie şi aşteaptă ordinele D-voastra.

Trăiască Legiunea şi Căpitanul!”

După intonarea imnului Sfânta Tinereţe Legionara, am spus eu câteva cuvinte, aducând omagiul Asociaţiei Prietenii Legionarilor pentru aportul ei la lupta comuna şi pentru suferinţele îndurate pentru cauza neamului. Prigoana sangvinara a Regelui Carol n-a cruţat nici Comitetul Asociaţiei, care a trebuit sa plătească un crâncen tribut în grozava încleştare cu regimul.

„Prieteni ai Legiunii, Ati venit din tot cuprinsul tarii româneşti ca sa împliniţi o porunca a Căpitanului. Prietenii legionarilor în ziua biruinţei vor fi recunoscuţi şi sărbătoriţi de întreaga suflare româneasca. Prin întemeierea acestei asociaţii, Căpitanul a arătat ca jertfa legionara, oricât de neînsemnata ar fi ea, e sfinţită prin puterea de dăruire a sufletului.

Prietenii Legionarilor nu au stat în rândurile dintâi în fata inamicului. Structura lor sufleteasca şi desigur greutăţile vieţii nu le-au îngăduit sa intre în rândurile luptătorilor, dar tot atât de adevărat este ca nu au lipsit de la marea chemare a Căpitanului, de la bătălia dintre cele doua lumi.

N-a fost uşor ca într-o vreme când eram huliţi şi batjocoriţi, alungaţi şi loviţi de acei care ne ucideau în numele patriotismului, sa dai o mâna de ajutor acestei mişcări, chiar în felul mai îndepărtat al prieteniei, atunci când regimul asasinilor pândea din toate părţile sa te umilească, sa te îndoctrineze cu trădarea Gărzii de Fier, ca să-ţi ia şi pâinea de la gura şi sa te doboare.

Căpitanul a spus sa fiţi sărbătoriţi de întreaga suflare româneasca. Sărbătorile legionare, oricât de strălucite ar fi ele, vor fi pentru totdeauna însa umbrite de tristeţea mormintelor legionare, pentru ca din rândurile noastre lipsesc cei ce ne-au fost mai scumpi şi mai dragi. Lipseşte Căpitanul, lipseşte cuibul Nicadorilor şi al Decemvirilor, lipsesc cohortele eroilor şi martirilor noştri.

Cu ce a greşit Mişcarea Legionara?

„Ce greşeli a făcut Mişcarea Legionara în fata neamului ca sa fie atât de cumplit lovita, sa fie atât de aspru pedepsita? Adevărata vinovăţie a Gărzii de Fier a fost prea marea ei iubire de neam. Era un climat politic care se crea treptat prin puterea de jertfa a legionarilor şi pe care nu-l puteau tolera trădătorii de tara, şi toţi care au trăit din exploatarea şi îngenuncherea poporului nostru.

Capetele cuminţi care ne-au asigurat de douăzeci de ani ca politica lor e cea mai înţeleaptă, iar noi nu suntem decât agitatori vânduţi străinilor, contra cărora orice mijloc de distrugere şi pedepsire este justificat, pentru ca aşa cer interesele superioare ale tarii, astăzi pot să-şi privească opera: sute de vieţi tinere sacrificate pentru ca legiunea ucisa sa nu le mai tulbure banchetul permanent al vieţii lor, sute de vieţi tinere sacrificate, pentru ca sa apere nu o tara, cum spuneau ei, fiindcă din trupul tarii curg şiroaie de sânge, ci o clica solidara prin jaf, corupţie şi vânzare de patrie”.

Încadrarea în Legiune „În numele Căpitanului, va mulţumesc vouă, prieteni ai Legiunii, pentru ajutorul ce ni l-aţi dat mişcării în vremuri grele pentru ea; ca recunoştinţa pentru jertfa voastră, Mişcarea Legionara va scuteşte pe toţi aceia care vreţi sa va încadraţi, de stagiul de pregătire de trei luni.

Calitatea voastră de prieteni ai Legiunii a încetat, de azi, dar puterea voastră de jertfa trebuie sa continue sub o alta forma în mijlocul Legiunii. Închegaţi într-un regim puternic, întemeiat pe dreptate şi omenie, stăpân pe voinţa şi destinul vostru, aveţi toată libertatea sa participaţi la munca de refacere a tarii şi sa deveniţi legionari”.

După încheierea festivităţii, noii încadraţi în mişcare, proveniţi din foştii prieteni ai legionarilor, au făcut un pelerinaj la locul unde au fost expuse trupurile martirizate ale celor noua legionari care l-au pedepsit pe Armand Călinescu.