21. Greceanu, Ministru de Externe.

Alarmat şi mâhnit de plecarea lui Sturdza din guvern, m-am dus imediat la General pentru a-i cere explicaţii.

— Domnule General, aflu ca Sturdza nu mai este ministru. Aveam dreptul sa fiu întrebat şi eu înainte de a se fi luat o astfel de măsură, pentru ca ştiţi prea bine ca Ministerul de Externe aparţine grupului de ministere atribuit mişcării prin acordul ce l-am stabilit la constituirea guvernului.

Cu nişte priviri piezişe care nu prevedeau nimic bun, Generalul nu-mi da alta explicaţie decât aceasta:

— Domnule Sima, nu ma pot înţelege cu el şi asta e totul. Fara îndoiala ca Externele aparţin mişcării, dar am mai convenit ca daca vreunul din echipa D-voastra nu corespunde, poate fi înlocuit.

— Este adevărat ceea ce-mi spuneţi, dar înainte de a face aceasta schimbare, era de datoria D-voastra sa ma întrebaţi şi pe mine. Unde ajungem daca procedaţi astfel, ignorând înţelegerea noastră de baza? Va rog să-mi comunicaţi motivele pentru care va lipsiţi de serviciile lui Sturdza.

— Domnule Sima, n-am nimic de adăugat mai mult decât ca nu ma pot înţelege cu el.

Din aceasta vorba nu l-am mai putut scoate, cu toate insistentele mele. aşa a trecut o jumătate de ori de discuţii sterile.

— Bine, îi spun, daca vreţi cu orice preţ sa va despărţiţi de Sturdza, atunci va propun să-l numiţi în locul lui pe Constantin Greceanu, Ministrul nostru de la Berlin. E un om cu care stiu ca va înţelegeţi perfect. Nu am auzit decât vorbe de lauda despre el din partea D-voastra.

A jucat un rol mare în biruinţa de la 6 Septembrie, un motiv în plus să-i fim recunoscători. Vorbeşte limba germana, sotia lui este de origine germana, iar în cursul şederii lui la Berlin, a făcut o excelenta impresie atât lui Hitler cât şi în cercurile Ministerului de Externe.

Generalul s-a tulburat când i-am cerut numirea lui Greceanu. Nu pentru ca Greceanu nu ar fi corespuns acestui post şi nu s-ar fi bucurat de aprecierea lui, ci pentru ca avea alte intenţii cu Externele: să-l sustragă de la mişcare şi să-l retina pentru sine.

— Da, e o idee, sa ma mai gândesc.

— Domnule General, trebuie sa va decideţi acum. Lumea se întreabă, e neliniştită în urma acestei demisii. Criza trebuie rezolvata repede în interesul guvernării noastre. Văzând ca nu da nici un răspuns, ochii umblându-i încoace şi încolo pentru a scăpa privirilor mele, am trecut la atac cu o alta soluţie, ştiind ca îi va conveni şi mai putin.

— Domnule General, daca nu va convine Greceanu, va rog să-mi treceţi mie Ministerul de Externe. D-voastra aveţi Armata. Nimic mai firesc sa am şi eu un minister care sa corespunda rangului meu în guvern: Externele.

Antonescu s-a uitat la mine speriat şi a bătut în retragere:

— Nu, Domnule Sima, nu cred ca este bine, pentru Rusia Sovietica. Rămânem la Greceanu.

— De acord. Când îi faceţi decretul de numire?

— De îndată ce vine de la Berlin.

— Dar, până când vine, îmi îngăduiţi sa anunţ numirea lui prin ziare şi la radio?

— Poţi sa anunţi, Domnule Sima. aşa se face ca, după aceasta discuţie penibila, în care am reuşit să-i smulg aprobarea pentru numirea lui Greceanu, presa şi postul nostru de radio au transmis ştirea ca noul nostru Ministru de Externe este Constantin Greceanu.