1. Fatala decizie a Berlinului

Fara sa fi fost noi cu ceva amestecaţi în rechemarea lui Fabricius şi înlocuirea acestuia cu baronul Manfred von Killinger, decizia Berlinului a avut consecinţe grave asupra cursului guvernării noastre, distrugând în cele din urma însăşi existenta Statului Naţional-Legionar.

Pentru a înţelege furia ce l-a apucat pe General când a aflat de rechemarea lui Fabricius din postul sau de la Bucureşti, trebuie sa ne reamintim conexiunea intima dintre cele doua personaje. Între ele existau mai mult decât relaţii oficiale cordiale. Fabricius devenise un alter-ego al Generalului în domeniul politicii externe. Acesta transmitea la Berlin toate informaţiile auzite din gura Generalului, tot ce-i destăinuia acesta, având loc cu precădere neînţelegerile cu Mişcarea. Măgulit de atenţia ce i-o acorda Generalul, fiind Duminica de Duminica oaspetele lui la Predeal, Fabricius nu se mai ostenea sa verifice daca „plângerile” Generalului corespundeau realităţii. Generalul era un fel de „tabu” pentru Fabricius, „der beste Man der Nation”, care, după ce i-a adus la putere pe legionari, îşi vedea ameninţată însăşi opera lui de salvare a Statului de ingratitudinea legionarilor şi de apucăturile lor anarhice.

Ce se întâmpla în tara noastră, interesa foarte mult Berlinul, deoarece România devenise pozitie-cheie în strategia generala a celui de-al Treilea Reich, Hitler avea nevoie de linişte în România, pentru a-şi pregăti viitoarele operaţii militare, atât în Balcani cât şi contra Rusiei. Antonescu a speculat fara scrupul, în dauna mişcării, aceste necesităţi de război ale Germaniei naţional-socialiste, prezentându-se la Berlin ca omul ordinii în România, care se vede înfruntat de valul anarhiei legionare.

În aceasta faza de discreditare sistematica a Mişcării, Fabricius a jucat un rol capital, secundându-l pe General cu o loialitate care depăşea rolul sau de ministru al Germaniei la Bucureşti şi propriile lui atribuţii.

Hitler însuşi suferea de o imagine deformata a realităţilor din România, de pe urma amintirilor ce le avea din Iunie 1934, când a trebuit sa procedeze cu cea mai mare brutalitate contra propriilor lui trupe de asalt (SA), pentru a salva relaţiile cu armata. Ori, comparaţia nu era exacta. Antonescu nu era sef de mişcare, ci un general oarecare, care, ajutat de împrejurări, ajunsese Sef de Stat. Generalul nu avea nimic comun cu mişcarea decât faptul ca se găsea în alianţă cu ea, în sânul aceleiaşi guvernări. Generalul Antonescu putea fi mai degrabă comparat cu Generalul Schleicher, care încercase în 1932 sa împiedice ascensiunea la putere a national-socialistilor. Dar nu exista nimeni în anturajul lui Hitler care să-i aducă aminte de acest episod din propria lui viaţă politica, pentru ca să-şi corecteze cu ajutorul lui imaginea ce-o avea despre situaţia din România. În fata rapoartelor lui Fabricius, care coincideau cu a altor organe informative de la Bucureşti (Misiunea Militara Germana şi Abwehr-ul) şi care confirmau tensiunea crescânda între General şi Mişcare, a fost convins ca în România se petrece ceva asemănător cu ce-a trăit el în 1934. şi atunci a tranşat conflictul în favoarea lui Antonescu, fara sa mai cerceteze cine are dreptate. De fapt Antonescu era promotorul dezordinilor, iar noi victimele setei lui de dominaţie absoluta.

Rechemarea lui Fabricius a fost interpretata de General ca un atentat politic contra propriei lui persoane, de care legionarii nu sunt străini. Omul de care se considera intim legat, şi care l-a ajutat de atâtea ori la Berlin, acum era îndepărtat şi tocmai într-un moment când avea mai mare nevoie de el. Cine putea profita de acest act’? Evident, numai legionarii. De acum înainte nu se mai simţea sigur nici pe poziţia lui de Sef de Stat. S-a petrecut ceva la Berlin, care îl neliniştea şi îl punea în garda.

De alta parte, Fabricius suferise aceeaşi trauma politica. Din postul excepţional la care se ridicase, de prim confident al Generalului, se vedea azvârlit într-o funcţie minora, la Ministerul de Externe German! Fusese Ministru multi ani în sir la Bucureşti, se obişnuise cu mediul de viaţa de aici, se considera insubstituibil în aceasta capitala din Balcani, mai ales în aceasta faza de fulgerătoare ascensiune a Reichului. El, care făcuse atâtea eforturi ca sa stabilească bune raporturi între România şi Germania, se vedea acum frustrat de roadele întregii lui cariere. La Bucureşti, personalitatea lui Fabricius luase proporţii. Când intervenea în politica interna, se cutremura capitala. şi acum, după atâţia ani de serviciu loial naţiunii germane, sa cada în rolul obscur al unui funcţionar la Wilhelmstrasse!

Era prea mult, era insuportabil! şi aceasta, credea el, din cauza intrigilor legionare la Berlin! Aveam noi, în acel moment, vreun interes sa fie îndepărtat Fabricius? Niciunul! aşa cum era, reprezenta o continuitate, o garanţie ca politica interna a României nu va suferi cutremure, nu va merge spre o ruptura. Era un diplomat. Nu ne simpatiza şi ne-a făcut mult rau, dar tocmai natura lui de diplomat şi experienta în capitala României îl vor determina sa nu împingă lucrurile la extrem. Daca criza anterioara, după Jilava, a fost depăşită, se datorează şi eforturilor lui Fabricius, care l-a consiliat pe General la moderaţie.

Iată paradoxul diplomaţiei lui Fabricius! De-o parte era portavocea fidela Generalului la Berlin, dar, de alta parte, spera ca va putea ajunge la un acord trainic de guvernare, rezolvându-se neînţelegerile în favoarea lui Antonescu, asigurându-i acestuia supremaţia necontestata în Stat.

Prin decizia de la Berlin, ne aflam în fata a doi indivizi rabiaţi. De-o parte, Antonescu, care vedea în înlocuirea lui Fabricius o lovitura a legionarilor, prin legăturile lor la Berlin; de alta, Fabricius, care, datorita tot legionarilor, îşi vedea cariera lui zdrobita. Tocmai în apogeul ei, trebuia sa părăsească viaţa somptuoasa cu care se obişnuise la Bucureşti.

Între cei doi oameni se legase o strânsa tovărăşie, având ca obiectiv răzbunarea contra legionarilor, presupuşii autori ai acestei lovituri cu dublu efect.

Aici zace cauza, care, în final, a dus la 21 Ianuarie 1941 şi apoi la rezultatele care se cunosc.