2.Misiunea lui Killinger

Asupra tâlcului schimbării Ministrului Germaniei la Bucureşti, ne-am înşelat profund. Când am aflat ca e un membru al partidului şi încă o căpetenie SA, am avut o tresărire de bucurie de la mic la mare. În sfârşit, Ribbentrop trimite la Bucureşti un om care ne poate înţelege, un camarad de ideologie, care nu va apleca urechea numai la acuzaţiile lui Antonescu, ci ne va asculta şi pe noi.

Cum am scris în volumul precedent, o ştire culeasa din gura lui Maniu ne-a provocat o oarecare tulburare. În aceasta nota informativa, se spunea ca „Killinger vine la Bucureşti ca sa facă ce-a făcut în Slovacia, unde a eliminat influenta Gărzilor Hlinka şi a dat toată puterea Monseniorului Tiso, Preşedintele Republicii”.

Într-adevăr, Killinger, înainte de a veni la Bucureşti, fusese Ministru al Reichului la Bratislava. Nota adauga ca „Killinger vine la Bucureşti pentru a lichida Garda de Fier”. Sfârşitul ni s-a părut atât de hazliu încât ne-am distrat pe tema seriozităţi lui Maniu şi a surselor lui informative. Cum o să-i elimine Hitler de la putere tocmai pe prietenii cei mai loiali ai Germaniei? Cine poate avea motive de îngrijorare este Antonescu, dar nu noi.

Cu aceasta părere am rămas până ce anumite evenimente ulterioare ne-au pus pe gânduri, începând sa bănuim ca notiţa culeasa de la Maniu nu e tocmai aşa de neverosimila.

Ceea ce ne-a neliniştit în săptămânile ulterioare, a fost ca Killinger, desi numit pe ziua de 13 Decembrie, nu apărea la Bucureşti, pentru a-şi lua postul în primire. O situaţie anormala şi o amânare suspecta. A trecut Crăciunul, a trecut Anul şi Boboteaza, şi Fabricius continua sa conducă afacerile Reichului la Bucureşti. Killinger şi-a luat postul în primire abia după terminarea aşa-zisei rebeliuni legionare, în 24 Ianuarie 1941, când a apărut fotografiat în ziare pe treptele Preşedinţiei, alături de General, salutând amândoi cu mâna în sus. Dar noi, în acel moment, eram fugari sau arestaţi. Tabloul politic al României se schimbase radical. Killinger nu mai putea trata cu o forţă politica constituita şi recunoscuta de legile în vigoare. Nu mai exista de fapt Statul Naţional-Legionar şi nici miniştri legionari în guvern. Apărând în acel moment crucial alături de Antonescu, Killinger vroia sa arate poporului român ca Hitler este de acord cu masurile luate de Conducător pentru reprimarea „rebeliunii legionare”.

Informaţia lui Maniu era justa. Killinger a fost trimis la Bucureşti cu misiunea sa acorde Generalului Antonescu tot sprijinul posibil, politic şi militar, pentru a restaura ordinea în România, „grav tulburata de excesele Gărzii de Fier”. Până în acel moment se menţinea echivocul ca simpatiile Berlinului sunt împărţite între General şi Mişcare şi acest joc între cele doua forte nu permitea Generalului sa procedeze cu toată energia contra actelor „anarhice” ale legionarilor, temându-se de reacţia Berlinului. Echivocul era sortit sa înceteze odată cu venirea lui Killinger la Bucureşti şi legionarii trebuiau sa înţeleagă ca au de ales între a se supune total voinţei Generalului sau a risca sa fie eliminaţi din guvern.

Cu numirea lui Killinger, situaţia noastră politica se înrăutăţise şi mai mult. N-aveam destul ca ne-am atras duşmănia implacabila a Generalului şi a lui Fabricius, care formau acuma un fel de sacra alianţa contra noastră, dar, cum au dovedit evenimentele din Ianuarie, n-am câştigat în schimb nici prietenia lui Killinger nici sprijinul noului ministru al Germaniei la Bucureşti, aşa cum ne-am imaginat la început. Atitudinea noului ministru a rămas pentru noi multa vreme o enigma. Nu apărea nicăieri şi nu ştiam ce gândeşte şi cu ce misiune a venit la Bucureşti. La un moment dat, după Boboteaza, se zvonise ca ar fi descins în capitala, dar nimeni dintre noi nu luase contact cu el şi schimbarea oficiala nu se făcuse. Killinger n-a apărut decât după consumarea mişeliei de la 21 Ianuarie 1941, după lovitura de Stat a Generalului Antonescu şi expulzarea noastră din guvern, aşa cum am scris mai înainte.

Killinger a fost o catastrofa pentru Legiune, pentru România, dar şi pentru propria lui tara. Nu numai ca primise de la Ribbentrop şi Hitler puteri depline pentru a asigura biruinţa alternativei militare în România, dar modul în care, în cursul anilor, şi-a exercitat acest mandat, dovedeşte ca era un idiot dublat de o bruta. Era incapabil sa distingă liniile de forţa ale politicii interne româneşti, pentru a putea servi cu loialitate propriului sau guvern, care-l trimisese în acest post de înalta răspundere. aşa se face ca a devenit prizonierul intrigilor, vicleniilor şi linguşirilor anturajului lui Antonescu, nemaivăzând nimic dincolo de acest cerc vicios, constituit din farsori şi agenţi. Majoritatea rapoartelor ce le făcea Killinger la Bucureşti erau false, inspirate din aceasta atmosfera otrăvită, şi nu putin au contribuit la prăbuşirea de la 23 August 1944, când şi-a găsit şi el sfârşitul.

Generalul Antonescu, nici el nu şi-a dat seama la început cine e Killinger şi cu ce misiune venise la Bucureşti. El îl credea „omul nostru”, când în realitate era „omul lui”. Nu peste mult timp a fost pus în cunoştinţă despre adevăratul rost al lui Killinger la Bucureşti şi atunci s-a pus cu vrednicie pe treaba pentru a ne ataca în toate sectoarele. Frontul antilegionar de doi, s-a mărit cu un al treilea membru, noul ministru al Germaniei la Bucureşti, iar noi am rămas total descoperiţi la Berlin.

Din acest moment, Generalul Antonescu nu mai era de oprit de la planul sau. Ştiindu-se acoperit de Berlin, ca un apucat multiplica loviturile contra noastră, pentru ca în final, având toate frânele de comanda în mana, sa facă pasul decisiv, desprinzându-se de Mişcare.