14. INTERVENŢIA GERMANA.

Pe la orele 7 seara, s-a petrecut un fapt neaşteptat. Apare Neubacher la Preşedinţie – ministru pentru chestiuni economice la Legaţia germana – într-o misiune de conciliere. A intrat mai întâi în biroul meu şi a stat mai mult de vorba cu mine. Teza lui era ca executarea asasinilor de la Jilava nu trebuie sa afecteze relaţiile de colaborare dintre Conducătorul Statului şi Mişcare. Situaţia nu trebuie dramatizata. A evocat întâmplări analoge din istoria tuturor revoluţiilor. Răzbunările sunt la ordinea zilei când se produc schimbări de regim. Generalul ar trebui sa înţeleagă şi el situaţia. El, ca prieten al mişcării, se va duce la General şi-i va vorbi în acest sens.

Sprijinul lui Neubacher era de o imensa importanta pentru depăşirea crizei. Cum bănuiam ca el nu vine din proprie iniţiativă, ci ca un trimis autorizat al Legaţiei germane, mi-am dat seama cât de preţioasă este intervenţia lui. Generalul Antonescu nu va întreprinde nimic înăuntrul tarii care sa supere Berlinul.

După întrevederea cu mine, s-a dus la General şi iarăşi a revenit la mine. Conducătorul, mi-a spus, pare dispus la împăcare, dar cerea din partea noastră garanţii de ordine şi legalitate. I-am răspuns lui Neubacher ca sunt gata sa iau toate masurile necesare ca actele de violenta sa nu se mai repete. Din nou Neubacher a trecut în cabinetul Generalului şi iarăşi s-a întors la mine. Scena aceasta s-a repetat de câteva ori. Generalul se lasă greu sa accepte teza lui Neubacher.

În sfârşit, după ultima întrevedere, Neubacher a venit cu buna veste ca Generalul renunţa de a mai pretinde şefia Legiunii, cerând în schimb sa garantez ca actele de violenta nu se vor mai produce. Ca urmare a acestei ultime convorbiri şi a angajamentelor luate fata de Neubacher, am redactat un apel de ordine către legionari şi o declaraţie de reînnoire a legământului fata de General, comunicate ce-au apărut în ziare abia în 29 Noiembrie 1940. Statu-quo-ul politic a fost salvat gratie intervenţiei germane.

În sfârşit am putut să-l vad pe General şi am avut cu el o discuţie surprinzător de calma. As zice, aproape cordiala. Vorbea degajat şi prietenos, ca ci cum nimic nu s-ar fi întâmplat între noi. Nu mi-a pomenit nimic de întâmplările de la Jilava. Nici un reproş şi nici o acuzaţie. Dimpotrivă a împins amabilitatea atât de departe, încât m-a invitat sa iau cina cu el. Am refuzat invitaţia, rugându-l sa înţeleagă ca trebuie sa plec neîntârziat pe Valea Prahovei, fiind îngrijorat de soarta lui Iorga şi Madgearu, care au fost ridicaţi de la casele lor.

Brusca schimbare la fata a Conducătorului arata fluiditatea caracterului sau. Era un actor consumat. Stăpânea arta de a alterna furia şi severitatea cu gesturile de blândeţe şi prietenie. Dar când era el sincer? Niciodată. Nu-l interesa decât puterea. Totdeauna se orienta după circumstanţe, după avantajele şi dezavantajele jocului politic de moment. Tensiunea dintre General şi Mişcare a scăzut brusc când a văzut ca guvernul german nu agreează atitudinea lui. Şi-a dat seama ca Mişcarea nu poate fi dislocata din Stat, cel putin pentru moment.