26. O COMPLICITATE GERMANA.

Exista categoria calomniatorilor din oficiu, recrutaţi atât din lagărul bolşevic cât şi din aşa zisele medii democratice, care nu vad în Mişcare decât o sucursala a hitlerismului. Ori, Mişcarea Legionara, prin persoana întemeietorului ei, Corneliu Zelea Codreanu, şi-a luat primul ei avânt în anul 1919, când nu exista nici naţional-socialismul şi nici fascismul. Cum a explicat magistral Căpitanul, în procesul din Mai 1938, originile Legiunii trebuie căutate în literatura naţionalistă româna a secolului XIX-lea, în Eminescu, Conta, Alecsandri şi alti scriitori şi gânditori.

Si atunci aceşti calomniatori de profesie, aflaţi în slujba comunismului şi a altor interese nemărturisite, n-au văzut în manifestările şi activităţile mişcării decât un reflex al centralei hitleriste, de la care ar fi primit impulsuri şi bani.

Ne-am războit adeseori cu aceste aberaţii istorice, arătând ca ele n-au nimic comun cu realitatea. Legiunea a fost o mişcare pur româneasca, ieşită din aspiraţiile cele mai înalte ale naţiunii noastre şi totdeauna atenta şi hotărâtă să-i apere independenta ei politica. Niciodată n-am acceptat sa primim sugestii de peste hotare, venind chiar de la prieteni, tocmai pentru a nu deveni tributarii unei puteri străine. Daca am aderat la Puterile Axei, aceasta se datorează exclusiv pericolului din Răsărit, care nu putea fi îndepărtat decât printr-o alianţă cu Statele revoluţiilor naţionale.

Adresându-ne, deci, istoricilor serioşi, le putem dovedi ca n-a existat o complicitate germana în cazul Iorga-Madgearu. Am tratat pe larg aceasta chestiune în broşură cu acest nume. Acuma nu voi face decât sa rezum pe puncte şi într-o forma mai sistematica argumentele ce le-am expus în aceasta carte, din care rezulta cu claritate diafana ca ipoteza aceasta, atât de scumpa calomniatorilor de profesie, nu sta în picioare.

I. Germania se afla în culmea puterii când au fost ucişi Iorga şi Madgearu. Desi cunoscuţi ca adversari ai Reichului, Berlinul nu avea nici un interes să-i suprime, deoarece nu mai reprezentau nici un obstacol pentru expansiunea germana în sud-estul european.

II. În tara, nici Iorga şi nici Madgearu nu mai dispuneau la acea data de putere politica şi nici cel putin de o influenta suficienta pentru a modifica orientarea externa a României. Cu proclamarea Statului Naţional-Legionar şi cu intrarea trupelor germane în tara noastră, România se încadrase definitiv în sistemul se alianţe al Puterilor Axei. Semnarea Pactului Tripartit de către Antonescu n-avusese decât valoarea unei pure formalităţi.

III. Iniţial, Boeru nu s-a gândit la Iorga şi Madgearu, ci a trecut cu echipa lui pe la domiciliul lui Tătărescu şi Argetoianu. Aceştia scăpaseră gratie – faptului ca fuseseră arestaţi cu putin înainte şi duşi la Prefectura de Politie. Faptul este riguros stabilit.

IV. S-a vânturat prezumţia ca la mijloc ar fi fost o mâna germana în ciocnirea ce-a avut loc între echipa ce l-a ridicat pe Madgearu şi Ilie Olteanu, preşedintele Institutului National al Cooperaţiei. Acesta aflând de planul lor, a căutat să-i convingă sa nu-l ridice pe Madgearu până ce nu vor întreba Secretariatul Mişcării. Dar truda lui a fost zadarnica. Aceştia au refuzat cu încăpăţânare să-l asculte, s-au despărţit de el şi au plecat la domiciliul lui Madgearu. Ilie Olteanu n-a putut face altceva decât să-l anunţe pe Petrascu, care, la rândul lui, a venit în graba la mine, la Preşedinţie ca sa ma informeze.

Cercetările ulterioare au demonstrat ca refuzul echipei Boeru de a se adresa Centrului se datorează temerii lor ca vor fi opriţi în acţiunea lor de răzbunare, ca se va întâmpla cu Iorga şi Madgearu exact ceea ce s-a întâmplat dimineaţa cu lotul celor arestaţi la Prefectura.

„Daca treceam pe la sediu, spuneau ei, ştiam ca vom fi opriţi şi Madgearu ne scapă din mâini. Legiunea în mod oficial nu putea participa la o acţiune de pedepsire în afara legii.”

V. Ca un argument decisiv întrebuinţat de acei care susţin teza ca moartea lui Iorga şi Madgearu s-ar datora unei instigaţii germane, este faptul ca întreaga echipa ce-a operat pe Valea Prahovei şi-a găsit azil în Germania după evenimentele din Ianuarie. Guvernul Reichului, ştiindu-se culpabil, i-ar fi luat sub ocrotirea lui, pentru a evita divulgaţii de complicitate în cursul procesului lor.

Este adevărat acest lucru, dar prezenta lor pe teritoriul german are o alta explicaţie. Berlinul luase o hotărâre globala. Oricărui refugiat legionar i se acorda azil politic în anumite condiţii, nu tocmai avantajoase pentru noi, pentru a nu tulbura bunele raporturi cu Antonescu: domiciliul forţat, interdicţia oricărei activităţi politice, întreruperea oricărei legături cu tara, munca în fabrica etc. Nu se făcea nici o discriminare, privind faptele pentru care a fost cineva urmărit în tara. Acolo aparţineam unui angrenaj politic, aveam acelaşi tratament, motivele pentru care cineva a părăsit tara nejucând decât un rol secundar. De altminteri, guvernul Germanici nu putea face vreo excepţie, extrădând pe cineva, caci odată principiul calcat, generalul Antonescu ne putea reclama pe toţi.

VI. Daca Boeru – caci numai de el e vorba – ar fi fost în slujba Gestapo-ului, s-ar fi bucurat în timpul şederii lui în Germania de anumite favoruri. Dar el a împărtăşit soarta tuturor celor aflaţi în prizonieratul german: internarea la Rostock în condiţii de semi-libertate şi apoi lagărul de concentrare de la Buchenwald. N-am auzit sa fi avut parte de cel mai mic semn de atenţie din partea autorităţilor germane.

Când l-am văzut pe Boeru la Viena, în August 1944, după ieşirea din lagăr, mi-a spus cu ciuda: „Ne-au mâncat rau nemţii aceştia.”

Cine cunoaşte întreg lanţul întâmplărilor, îşi da seama ca uciderea lui Iorga şi Madgearu se datorează ruperii unor zăgazuri sufleteşti, exploziei unor zăcăminte de durere şi revolta în sufletul acestor oameni. Cum spune Căpitanul: „Orice organizaţie omeneasca, orice grupare politica, sau de orice natura, are oameni cuminţi, care trec filosofând peste aceste trecătoare bruscări, ingerinţe, provocări, injustiţii, dar mai are şi nebuni, care nu stiu filosofie şi care reacţionează cum îi taie capul.”

(Comunicatul dat în legătură cu Rectorul Universităţii din Iaşi, Traian Bratu.)