PENTRU PROFESORUL IORGA COMERŢUL LEGIONAR DE LA OBOR şi DE LA LAZĂR.

Astăzi Sâmbăta, 26 Martie 1938, orele 9 dimineaţa, cele doua restaurante de la Obor şi de la Liceul Lazăr, au fost închise de autorităţi.

La magazinul de coloniale Obor.

La cel dintâi s-a prezentat Comisarul Sef Furduescu de la circ. 18-a, însoţit de trei comisari ajutori şi de un pluton de jandarmi sub comanda unui sergent.

La cel de-al doilea, Comisarul Sef Malamuceanu, însoţit de doi comisari ajutori, punând în vedere personalului sa se retragă, deoarece au ordin de a evacua şi de a închide imediat localul.

D-l Popescu le-a cerut sa arate un ordin scris. Au răspuns: „Avem ordin verbal”. Personalul s-a retras fara nici un fel de împotrivire, lăsând totul în mâinile autorităţilor.

Menţionez ca procedura: lipsa de omenie, caci tot exista omenie, chiar şi în cele mai mari injustiţii pe care vrei sa le faci.

Este într-adevăr lipsit de orice simt de omenie, ca sa te prezinţi la o afacere comerciala, sa închizi imediat, sa scoţi personalul în drum luându-i şi camera în care dormea.

Si pe deasupra şi riscul şi satisfacţia comercianţilor iudei, care priveau cum se dărâma sub loviturile stăpânirii lor şi acest început de comerţ românesc.

Ce-ar fi fost daca s-ar fi spus: va pun în vedere ca în termen de trei zile sa va aranjaţi toate chestiunile şi sa închideţi localul, caci Ministerul de Interne a luat aceasta dispoziţie.

A II-a chestiune.

Refuzi sa dai un ordin în scris în virtutea căruia sa putem acţiona în justiţie şi sa vedem asupra cui cade răspunderea morala şi juridica.

N-aţi vrut sa daţi ordinul? Ei bine vi-l dau eu cum a fost primit de autorităţile locale din partea Domnului Armand Călinescu:

Prefectura şi Chestura de Politie, direcţia Siguranţei, Bacău, Galaţi, Piatra Neamţ, Arad.

„Urmare ord. Ministerului de Interne Nr. 745/35, luaţi masuri şi îngrijiţi închiderea şi sigilarea localurilor de consum şi debit cunoscute şi specificate prin anexa ord. 1821/17/2 crt. Raportaţi de urmare 25678 00213 86091 22001”.

A III-a remarca este aceea ca închiderea acestor doua restaurante ne-a cauzat prejudicii materiale sângeroase şi obligaţii cărora nu le vom putea face fata în nici un fel. Deci mari prejudicii morale.

Întreprinderea „Obor” s-a deschis la data de 3 Octombrie 1937, făcându-se numai cheltuieli de investiţii în reparaţia localului în valoare de 400.000 lei, cu o chirie de 200.000 lei.

Restaurantul „Lazăr” s-a deschis în Noiembrie 1937, cu o chirie de 280.000 lei anual şi investiţii în repararea localului de 250.000 lei.

În ambele localuri, mărfuri, vesela şi vinuri în pivniţă, în cea mai mare parte pe credit, peste doua milioane şi jumătate.

Tot ce am adunat prin cea mai mare economie şi munca se afla aici.

Acum 15 ani, când tineretul manifesta zgomotos împotriva cuceririi iudaice (nu mai zgomotos decât D-l Iorga la 1906), domnii de astăzi, aceşti domni din guvernul de astăzi, ne spuneau: „Nu aşa veţi rezolva problema evreiasca. Apucaţi-vă de comerţ. Faceţi comerţ ca ei”.

Iată ca ne-am apucat. Cu sufletul plin de speranţe. Cu dor de munca.

Când ati văzut însa ca pornim, ca suntem corecţi, ca suntem capabili, ca munca noastră e binecuvântata de Dumnezeu, veniţi tot voi şi distrugeţi acest început de comerţ românesc, poate cel dintâi început serios din vremea noastră, veniţi şi fara mila înăbuşiţi aceste încercări, tot avântul nostru şi tot atâtea speranţe.

Ce epitete pot sa va dau? Ce cuvinte din limba româna vi s-ar potrivi?

Ne acuzaţi ca am greşit în trecut? Dar cine n-a greşit dintre voi? Spuneţi-ne însa cu ce am greşit acum! Ne scoateţi o crima din ceea ce înşivă ne îndemnaţi ieri ca sa facem?

Vine Profesorul Iorga, care striga acum 4 luni, dând alarma în linia comerţului creştin răpus de jidani, şi făcând apel chiar la violenta noastră, vine, ne murdăreşte gândurile noastre cele mai curate, şi ne răpune el pe noi, pe români?

Sub guvernarea fericita şi creştină a I. P. S. Patriarhul Miron, nu mai exista în România nici jidani, nici comerţ jidovesc, nici problema jidoveasca.

Nu mai existam decât noi cei care trebuie sa fim nimiciţi prin orice mijloace.

Nici o data. Nici un cuvânt de rau pentru Profesorul Iorga. Totdeauna cu respect şi cu buna-cuviinţă.

De câtva timp ploua cu articole de otrava peste noi.

„Între bliduri (adică la restaurantele noastre) facem comploturi, punem la cale revoluţii îngrozitoare şi vrem sa ucidem oameni. Suflete de asasini, oameni cu revolverele în mâna şi în buzunare”.

Ei bine, nu mai pot.

Din marginile puterilor mele omeneşti, eu care te-am respectat îţi strig:

Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte.

Datoria elementara a unui om corect este ca sa se informeze şi la omul pe care îl judeca, nu numai la agenţii mincinoşi ai Domnului Armand Călinescu (care lansaseră ieri pe piaţă ca 16 echipe sub conducerea lui Alexandru Cantacuzino vor să-l omoare pe D-sa).

„Eu nu ma pot bate cu D-ta. N-am nici geniul, nici vârsta, nici condeiul, şi nici situaţia D-tale.

N-am nimic. D-ta ai totul.

Dar din adâncul unui suflet lovit şi neîndreptăţit îţi strig, şi îţi voi striga din adâncul gropii, eşti un necinstit sufleteşte, care ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele nevinovate.

Voi care ne acuzaţi de violenta, după ce ati întrebuinţat contra noastră cele mai mari violente, împingându-ne la disperare şi păcat, daca cineva v-ar fi dat numai o palma, ati fi reacţionat la fel ca mine, fara sa mai fi trecut prin chinurile fizice şi umilinţele prin care am trecut noi, voi necinstiţilor sufleteşte, va vom dovedi acum, ca nu vom reacţiona în nici un fel la provocările voastre.

Nu ca sa închideţi comerţul nostru, sa ne înăbuşiţi avântul, ci sa ne bateţi în talpi, sa ne trimiteţi în Insula Şerpilor, sa ne ucideţi cu pietre, sa ne spânzuraţi cu picioarele în sus şi sa ni le bateţi în cuie, sa ne supuneţi la cele mai mari umilinţe.

Nu veţi întâmpina nici D-voastra, Domnule Iorga, şi nici ceilalţi care v-aţi asumat răspunderea unei sângeroase şi nedrepte opresiuni, nu numai nici o violenta, ci nici măcar o opunere.

Dar de acum şi până ce voi închide ochii, Domnule Iorga, şi după aceea, te voi privi aşa cum meriţi”.

Corneliu Z. Codreanu Bucureşti, 26 Martie 1938

Cum s-a înscenat procesul de ultraj.

Din textul scrisorii precedente, rezulta cu claritate motivele care l-au determinat pe Capitan să-l traga la răspundere pe Profesorul Iorga pentru atitudinea adoptata de acesta de la instaurarea dictaturii regale. Profesorul îşi repudia propriul lui trecut, îşi calca în picioare propriile lui convingeri, pe care şi le-a manifestat zgomotos în cursul luptei lui naţionaliste, începuta din anul 1906, pentru a face pe placul camarilei, care pregătea o noua prigoana contra tineretului legionar. Corneliu Codreanu îi aducea aminte profesorului ce-a însemnat el pentru studenţimea româna înainte de război, ce speranţe de înnoire a trezit neamul nostru, pentru ca apoi să-şi renege propriul sau crez, intrând în tagma acelora care urmăreau nimicirea acelui tineret, care nu avea alta vina decât ca continua ideile maestrului Nicolae Iorga.

Căpitanul pleca de la faptele întâmplate chiar în ziua când a pus mâna pe condei pentru a scrie Profesorului Iorga. Ceva uluitor. Un comerţ care abia începuse sa se înfiripeze, este lichidat în câteva ore din ordinul Ministrului de Interne, fara nici o baza legala şi fara nici un mijloc de recurs pentru a salva acest fond de comerţ. Nu se putea întreprinde nimic pentru recuperarea lui, deoarece însăşi căile justiţiei erau interzise. Operaţia poliţieneasca de închidere a restaurantelor legionare s-a săvârşit pe baza unui ordin verbal. Pe cine sa tragi la răspundere pentru acest abuz? Autorităţile nu şi-au dat nici cel putin osteneala sa inventeze vreun pretext legal, pentru a salva măcar aparentele. S-a operat exclusiv pe baza forţei brachiale a agenţilor de politie. Au fost desconsiderate şi cele mai elementare legi de susţinere ale edificiului unui Stat, ca şi cum ne-am fi aflat în plin regim comunist. S-a procedat, cum spune Căpitanul, fara sa se respecte nici acel minimum de omenie pe care îl permit împrejurările, chiar atunci când se săvârşeşte cea mai mare nedreptate.

Daca pe plan politic Căpitanul nu putea sa întreprindă nimic, caci avea în fata mobilizat întreg aparatul Statului, nu a putut răbda sa nu-l stigmatizeze pe profesorul Iorga, exprimându-şi revolta contra aceluia care, de la înălţimea autorităţii lui de profesor şi savant, prin veninul articolelor sale, împroşcă cu un torent de insulte şi infamii tineretul legionar, care nu făcea altceva, prin deschiderea acestui comerţ, decât să-i urmeze propriile sfaturi.

Corneliu Codreanu constata un paralelism de eforturi între Armand Călinescu şi Nicolae Iorga pentru a zdrobi mişcarea. În timp ce Armand Călinescu îşi trimitea agenţii de politie şi jandarmii ca sa închidă localurile comerciale ale mişcării, Nicolae Iorga începuse o campanie de presa contra Căpitanului şi a Legiunii, prin ziarul sau Neamul Românesc, lovind cu cea mai mare înverşunare şi ura. De câtva timp, cum spune Corneliu Codreanu, „ploua cu articole de otrava peste noi”. Restaurantele legionare erau pentru Iorga localuri unde se conspira contra Statului, punându-se la cale revoluţii sângeroase şi războaie civile. Reaua credinţă era evidenta. În aceste localuri, clienţi îşi consumau pasnic o porţie de mâncare şi beau un pahar de vin. Dar cum comerţul legionar trebuie distrus şi cum o intervenţie de Stat contra acestui comerţ nu putea fi susţinută legal, Nicolae Iorga şi-a luat sarcina sa justifice în fata opiniei publice abuzul săvârşit de guvern când a închis aceste localuri. Cu autoritatea lui morala şi intelectuala, de savant recunoscut în întreaga Europa, susţinea sălbăticiile politiei şi instiga sa se procedeze cu cea mai mare severitate contra „infractorilor Statului”.

După ce fi enumera Profesorului toate abuzurile săvârşite de autorităţi şi îi demasca inconsecventa propriei lui atitudini, Corneliu Codreanu nu se poate abţine de a nu-l face „incorect” şi „vinovat sufleteşte”, caci şi-a bătut joc de sufletele lor nevinovate. Este o mişelie sa vorbeşti de comploturi „între blide şi pahare”, fara sa te informezi şi de la persoanele implicate şi fara sa ai alta alta dovada decât informaţiile mincinoase primite de la Siguranţă.

Dar avea vreun motiv personal Nicolae Iorga sa se năpustească cu atâta ura contra legionarilor? Niciunul. Cum spunea Căpitanul, Profesorul Iorga a fost tratat de noi întotdeauna „cu cel mai mare respect şi bunacuviinţa”. Ne aflam aşadar în fata unui caz calificat de agresiune neprovocata. Nimeni din rândurile mişcării nu l-a insultat pe profesorul Iorga, pentru a explica psihologic reacţia lui. Asta demonstrează ca Profesorul Iorga făcea parte din conspiraţie, aparţinea cercului intim de la Palat, în care s-a decis dezlănţuirea noii prigoane. Altminteri este de neconceput furia cu care s-a repezit asupra oamenilor care n-au opus nici o rezistenta de la instaurarea dictaturii regale, care s-au mulţumit să-şi exprime punctul lor de vedere privitor la lovitura de Stat, declarând ca în viitor îşi vor vedea de afacerile lor profesionale şi particulare. Corneliu Codreanu s-a retras din lupta şi nu stătea în calea noului regim.

De unde provine insa acuzaţia de ultragiu, care a provocat darea în judecata a Căpitanului şi condamnarea lui la 6 luni închisoare? Printr-o substituire de funcţie în persoana căreia era adresata aceasta scrisoare. Iorga deschisese campania lui de presa contra Legiunii, prin ziarul sau Neamul Românesc, în calitate de ziarist şi om politic; când scrii ceva, când ataci pe cineva, este logic sa te aştepţi şi la replici. Asta e în natura gazetăriei, mai ales când articolele sunt semnate şi de un om politic. Cum însa la ora aceea, nu mai exista în România presa libera, nesupusa cenzurii, iar Corneliu Codreanu nu avea la dispoziţie un organ prin care să-i răspundă, s-a adresat profesorului printr-o scrisoare. Aceasta scrisoare n-a apărut în presa, ci a fost multiplicata şi difuzata în cercurile legionare, pentru ca membrii mişcării sa fie orientaţi asupra polemicii cu Iorga.

Si acum intervine marea ticăloşie. La sugestia guvernului, Iorga accepta sa i se deschidă Căpitanului un proces de ultragiu. Dar cum, caci un proces de ultragiu nu se poate intenta decât din partea unui funcţionar public? Armand Călinescu şi Palatul au găsit soluţia: Iorga era şi ministru în cabinetul nou constituit al lui Miron Cristea. Scrisoarea lui Codreanu, în consecinţă era adresata unui înalt funcţionar al Statului, care, simţindu-se lezat, putea cere reparaţie în justiţie. L-au scos din circulaţie pe gazetarul Iorga, dispăruse şi omul politic Nicolae Iorga, şi nu rămăsese în fata Căpitanului decât ministrul Iorga, care, simţindu-se ofensat de conţinutul acestei scrisori, a sesizat justiţia. Funcţionarul public Nicolae Iorga, investit cu o demnitate recent primita, fusese ultragiat. Aceasta a fost baza procesului.

Corneliu Codreanu se adresase gazetarului Nicolae Iorga, care scrisese articole veninoase contra mişcării, se adresase omului politic Nicolae Iorga, care de decade făcea politica şi era şi întemeietorul unui partid naţionalist, pentru a-i reproşa incoerenta atitudinii lui, şi acum apare în fata Căpitanului ministrul Iorga, care cerea satisfacţie în justiţie pentru „insultele” suferite. Iorga, la sugestia camarilei, s-a refugiat în autoritatea Statului, fiind sigur ca de pe aceasta poziţie va obţine condamnarea lui Corneliu Codreanu.

Dar cine era Statul pe care-l reprezenta Iorga? Era Statul loviturii de Stat de la 11 Februarie 1938, era Statul ieşit dintr-un sperjur, era Statul care se opunea voinţei naţionale, clar exprimate în alegerile anterioare, era Statul care căzuse în mâinile unei camarile şi urmarea anihilarea Mişcării Legionare, fiind constituit exclusiv pentru acest scop. Evident ca acest Stat, care nu mai avea nimic comun cu naţia decât doar emblema, îi va da satisfacţie lui Iorga, caci justiţia acestui Stat nu va judeca după dreptate, ci după impulsurile ce le primea de la Palat.

Dar cine l-a judecat pe Capitan? Acelaşi Tribunal Militar care l-a condamnat mai târziu, în procesul cel mare, la zece ani închisoare. Trimis în fata acestui Tribunal, care nu se bucura de independenta, care era o simpla anexa a regimului, condamnarea era sigura. Corneliu Codreanu s-a prezentat la proces şi a declarat ca e1 a răspuns omului politic şi gazetarului Nicolae Iorga, care-l atacase în articole, încât nu putea fi ultragiat Ministrul Iorga. Acesta, de altminteri, nici n-a binevoit sa apară în instanţă, lăsând toată treaba sa o dezlege justiţia, ştiind de mai înainte ce sentinţa se va da. Căpitanul a fost condamnat la 6 luni închisoare corecţională, fara circumstanţe atenuate, iar verdictul i s-a comunicat în 19 Aprilie, pe când era încarcerat la Jilava.

Mai e o întrebare care trebuie lămurită. Pentru ce avea nevoie guvernul de acest proces, când era decis să-l trimită în judecata pentru culpe mult mai grave? În primul rând, pentru a deschide ostilităţile contra Legiunii cu o lovitura spectaculara de ordin moral. A fost insultat marele Profesor Iorga, reputatul savant şi justiţia tarii a reacţionat prompt şi conştiincios. În al doilea rând, acest proces servea, cum am spus, ca o cortina de fum pentru a ascunde scena adevăratului proces, care va începe în Mai şi care se va încheia cu condamnarea Căpitanului la 10 ani temniţă. Dar în timpul acesta critic, de pregătire al marelui proces, conspiratorii de la Palat aveau nevoie să-l aibă pe Capitan în mâna. O condamnare la 6 luni pentru ultragiu nu era prea grava, dar pe baza acestei condamnări, Căpitanul putea fi deţinut, pentru a-i reduce posibilităţile de apărare la minimum. Când se va înalta cortina şi se va contempla scena în totalitatea ei, se va descoperi ca e vorba de ceva mult mai grav, de o lovitura în creştet a mişcării, care nu-l cuprindea numai pe Capitan, ci întreaga elita legionara, care va lua drumul lagărelor şi al închisorilor. Nici cercurile legionare nu şi-au dat seama de gravitatea situaţiei decât în ziua când s-au început arestările în toată tara.

Procesul de ultragiu al lui Iorga a fost preludiul acţiunii de exterminare a mişcării şi profesorul s-a pretat la acest rol odios de a servi ca instrument de camuflare a adevăratelor intenţii şi planuri ale regimului.

Tribunalul a făcut o greşită stabilire a faptelor.

Comisia de revizuire, cercetând mai întâi procesul de ultragiu, a ajuns la concluzia ca procesul îndeplineşte toate condiţiile pentru a putea fi revizuit. Comisia nu s-a ocupat de conţinutul scrisorii, nu se referea la acuzaţiile aduse de Capitan lui Iorga, ci exclusiv la faptul diviziunii ce s-a operat în personajul Iorga, substituindu-se gazetarul şi omul politic, cu Iorga ministrul, care cerea reparaţie în justiţie pentru ultragiu. Comisia de revizuire a făcut o eminenta expunere a cazului, pentru care ne permitem sa reproducem concluziile ei: „Având în vedere ca din examinarea în ansamblu al conţinutului scrisorii, mai sus rezumat, rezulta în esenţă ca Corneliu Z. Codreanu, în cadrul general al unei expuneri al chestiunii închiderii magazinelor legionare, arata întâi ca organele poliţieneşti, în urma ordinului Ministrului de Interne Armand Călinescu, le-au închis cele doua restaurante legionare de la Obor şi Liceul Lazăr şi magazinul de coloniale şi apoi ca Profesorul Iorga, alta data sfătuitorul lor de a face comerţ românesc, scriind articole, în care îi califica pe complotişti şi asasini, în legătură cu comerţul ce-l făceau, este un incorect, un necinstit sufleteşte, pentru ca una a povăţuit în politica şi ziaristica, aruncând sufletele lor nevinovate în ideea, ca numai aşa vor rezolva problema evreiasca, apucându-se de comerţ şi făcând ca ei – şi alta face acum, când ei s-ar fi aşteptat sa se informeze şi la omul pe care-l judeca, nu numai la agenţii Ministrului de Interne.

Având în vedere ca atât din acest examen de ansamblu, în care se vad cele doua idei bine marcate, cât şi de faptul ca Corneliu Z. Codreanu arata ca Ministrul de Interne Armand Călinescu este autorul ordinului de închidere a magazinelor legionare, precum şi din faptul ca se referea la vechile sfaturi date de profesorul şi ziaristul Nicolae Iorga, despre care spune ca şi-a bătut joc pe nedrept de sufletele lor nevinovate, rezulta în mod neîndoios ca ofensele ce-i aduce prin scrisoare nu se refera la calitatea acestuia de ministru, ci la aceea de om politic ziarist, fiind evident ca motivul determinant al unei scrisori trimise Profesorului Iorga, a fost revolta determinata de atacurile prin presa ale acestuia, în care Corneliu Codreanu vedea numai informaţii neadevărate date de agenţii Ministrului de Interne şi articole care au putut determina luarea masurilor de închidere a magazinelor legionare.

Având în vedere ca, daca, în partea finala, Corneliu Z. Codreanu se adresează Profesorului Iorga şi către ceilalţi toţi, care şi-au asumat răspunderea unei sângeroase şi nedrepte opresiuni, aceasta o face pentru a-i cuprinde pe toţi adversarii Mişcării Legionare, lăsând evident, separata şi de sine stătătoare acea parte din cuprinsul scrisorii, în care se aduc ofense D-sale în legătură cu articolele din gazeta.

Ca, de altfel, în acest sens s-a aparat şi Corneliu Z. Codreanu în interogatoriul ce i s-a luat şi tot în acest sens au fost şi declaraţiile martorilor, profesorul Ion Gavanescul şi profesorul Nae Ionescu, iar profesorul Iorga nu s-a prezentat în instanţă şi nu s-a produs vreo alta împrejurare care sa îndreptăţească Tribunalul pentru a stabili altfel faptele.

Ca, în aceste împrejurări, Tribunalul Militar stabilind în fapt ca ofensele sunt aduse Profesorului Iorga, în calitate de ministru şi nu aceea de om politic şi ziarist, făcând o greşită stabilire a faptului, si, prin urmare, procesul cade sub revizuire în baza motivului prevăzut de art. 3 partea a 2-a, din decretul-lege Nr. 3326 bis din 5 Octombrie 1940”.