1) România după primul război mondial

În timpul primului război mondial, România a luptat împotriva Puterilor Centrale. Graţie sacrificiilor ei şi a victoriei repurtate alături de Aliaţi, ţara şi-a dublat teritoriul şi populaţia. Transilvania, Basarabia şi Bucovina, provincii româneşti, până atunci sub dominaţie străină, au fost alipite la Vechiul Regat Român, pentru a forma un stat mare şi puternic în ansamblul geopolitic din Estul european.

Totuşi, bucuria resimţită de către popor prin faptul realizării unităţii naţionale fu umbrită de apariţia pericolului comunist la frontiera orientală a României. După căderea Rusiei în mâinile bolşevicilor la începutul lui noiembrie 1917, întreaga Europă Centrală era expusă să suporte aceeaşi soartă. De aceea, în timpul verii anului 1919, armata română a trebuit să ducă lupte înverşunate pe Tisa împotriva forţelor dictatorului comunist BELA KUHN, care stăpânea Ungaria, pentru eliberarea acestei ţări de sub tirania sângeroasă instaurată de către implacabilul şef comunisto-marxist. Un an mai târziu, mareşalul PILSUDSKI zdrobea, pe Vistula, armatele bolşevice care invadaseră Polonia.

În urma acestor două campanii militare, una la Sud şi cealaltă în Nordul Carpaţilor, căile de penetraţie a bolşevismului spre Europa Centrală au fost tăiate şi şefii comunişti din Moscova trebuiră să amâne pentru mai târziu planurile lor de cucerire a Europei mulţumindu-se doar cu victoria obţinută în Rusia.

Cu toate acestea, deşi operaţiunile militare împotriva bolşevicilor se terminaseră spre finele lui 1919, pentru România, ameninţarea nu fusese îndepărtată. De dincolo de Nistru veneau fără încetare agenţi comunişti, trimişi cu misiunea de a provoca tulburări în interiorul ţării şi de a antrena masele populare într-o acţiune revoluţionară împotriva statului român. Profitând de situaţia confuză ce caracteriza perioada post-belică, comuniştii voiau să împingă ţara într-un război civil.

Iaşii, capitala Moldovei, părea şefilor sovietici cel mai favorabil teren pentru declanşarea revoluţiei. Acest oraş suferise teribil în timpul războiului, când un număr considerabil de refugiaţi s-au masat acolo. În afară de aceasta, el fusese cel mai expus propagandei comuniste, întrucât, de-a curmezişul lui, se scurgeau în debandadă trupele ruseşti din Moldova, care treceau dincolo de Nistru, atinse de febra roşie.

Chiar în acest oraş, în care comunismul contamina toate păturile sociale, de la muncitori până la intelectuali, apăru un tânăr student anticomunist de la Universitatea „MIHĂILEANĂ” (1): CORNELIU ZELEA CODREANU.

1. Academia „MIHĂILEANĂ”, devenită pe urmă Universitate, a fost înfiinţată de prinţul MIHAIL STURZA în 1835.