Anul 274

Acesta este anul cel însemnat și încă și de price întră mine și întră d. directorul Eder, care prea aspru au scris în contra Cererei sau Instanției cei în anul 1791 date împăratului Leopold II, de românii din Ardeal. În Critica sa au voit numitul Eder se arate cum că românii ar fi de viță varvari, nu romani, pentru că (zice el) pe colonia de Traian dusă în Dacia Veche, împăratul Aurelian, în anul acesta, o-au trecut Dunărea și o-au așezat în partea Mesiei-de-Jos, a Mesiei-de-Sus și a Dardaniei, precum scriu Flavie Vopisc , Evtropie , Paul Diaconul , Sextul Ruf , Calvisie , Brieție și alții.

Cum că împăratul Aurelian vrând a merge împrotiva persilor, în anul acesta au scos leghioanele din Dacia Veche și o parte a coloniei și le-au așezat de-a dreapta Dunării, nu se poate tăgădui, dară a îngădui încă nu poci, cum că toată colonia o ar fi trecut în Dacia-cea-Nouă, pentru că cei mai mulți dintră coloni au trebuit să fie dați spre economie, care așa lesne știu că nu o-au lăsat, mai vârtos după atâta mulțime de vreme, cât au fost întră Traian și întră Aurelian, precum scrie și Sarnichie , care argument, de se va vedea slab, din cele ce vor urma la anii viitori, încă se va dovedi că, până la venirea bulgarilor, romanii stătornicește au stăpânit și de-a stânga Dunării, care arătându-o, se arată cum că nu toată colonia au fost trecută de Aurelian în Dacia-cea-Nouă. Vezi despre aceasta și Dialogul care l-am făcut despre români.

Din partea coloniei care au rămas în Dacia Veche, și din romanii cei de Crumn trecuți peste Dunăre (vezi la anii 812, 8113 și 814), s-au prăsit apoi toți românii câți sunt de-a stânga Dunării, cum cură în Marea Neagră; iară din partea coloniei care s-au trecut Dunărea și s-au așezat în Dacia-cea-Nouă, așișderea și din romanii, pe care i-au dus Marele Constantin în Thrachia, Machidonia și Thessalia, s-au prăsit românii cei ce sunt de-a dreapta Dunării, care s-au numit după aceea, amu vlahi , amu cotzo-sau cuzo-vlahi , iară mai pe urmă, țințari , tocmai cum s-au numit și cei ce au rămas de-a stânga Dunării, întâiu români , apoi abotriți , după aceea comani și paținachite , mai pe-urmă munteni, moldoveni, mărgineni, mocani, frătuți ; ci, oricum s-au numit sau se numesc și acum, tot de o viță și porodiță sunt, adică romani de sânge, precum firea și virtutea îi mărturisește, și eu, la anii viitori, tot mai pe larg voi arăta, pentru că la anul acesta numai Dacia-cea-Nouă o voi mai scrie. Așadară:

Dacia-cea-Nouă, după cum mărturisesc Flavie Vopisc, Sextul Ruf și Evtropie , au fost de-a dreapta Dunării, așezată de Aurelian avgustul, într-o parte a Mesiei-de-Jos, în altă parte a Mesiei-de-Sus și într-o parte a Dardaniei; și au fost împărțită în doao, adică în Dacia-cea-Râpoasă și în Dacia-cea-de-Mijloc. Dacia-cea-Râpoasă se întindea pe lângă țermurii Dunării, numai prin Dunăre fiind despărțită de Dacia lui Traian sau cea Veche; se ocârmuia prin consulariu, care avea sub stăpânirea sa mai multe cetăți, întră care cea mai de frunte au fost Rațiaria , ce se numește acum Arezar sau Nicopolul Bulgariei ; Dacia-cea-de-Mijloc cădea mai departe de Dunăre, spre Dardania, ocârmuindu-se iarăși prin consulariu și având metropolis cetatea Sardichiei , care fu vestită pentru soborul ce s-au ținut întrânsa la anul 346, și acum se chiamă Triadița .

Greșesc așadară cei ce zic că Dacia-de-Mijloc e Ardealul.