Barbaria modernă

Cultura în întreaga lume organică scoate la iveală caracterele genului și reduce din ce în ce mai mult însușirile indi[vi]duale, care nu sunt, la urma urmelor, decât anomalii resultate din o desvoltare defectuoasă, deci niște degenerări în cel mai propriu înțeles al cuvântului.

Cu cât mai intensivă e dar cultura, cu atât mai vîrtos ne regenerăm și noi oamenii, ca atât mai puțin ne deosebim unii de alții, cu atât mai ușor ne înțelegem și mai mult ne iubim între noi, cu atât mai covîrșitor e în noi simțământul, că sîntem cu toții același om întrupat în fel de fel de chipuri și că durerile unuia sînt ale tuturora și bucuriile tuturora sînt ale fiecăruia.

Resultatul etic al culturei moderne e acest simțământ, care în practica vieții se dă pe față ca purtare de grijă a tuturora pentru binele fiecăruia.

Sînt însă atât plante, cât și animale, pe care le socotim incultivabile, fiindcă sînt atât de degenerate în cât regenerarea lor e peste putiță. Sînt și oameni incultivabili, organisme atât de degenerate, în cât rămân zadarnice toate silințele de a le readuce la forma normală, stârpituri de oameni, a cărora ființă nici cea mai stăruitoare purtare de grijă n-o mai poate corecta.

Acești oameni incultivabili sânt barbarii moderni. Ei primesc formele culturale, dar rămân inaccesibili pentru simțământul, care determină întregul mers al vieții noastre moderne, căci, desechilibrați fiind, ei nu se simmt oameni ca alții, ci numai indiviå i și numai de interese individuale pot fi determinați.

Având numai consciință individuală, barbarul modern nu poate nici el, cum nu putea cel medieval, să aibă simțământul de dignitate omenească și nu scie ce e rușinea, minte, se fățăresce, înșeală, despoaie ori se tîrăsce, e laș ori îndrăsneț, lingușitor ori insolent, bine-voitor ori nemilos, - după cum în împregiurările date poate să-și facă mai ușor treburile.

Fie Englez ori Muscal, Evreu ori Maghiar, Armean, Grec ori Bulgar, turc ori Român, fie bandit ori împărat, el nu e în stare să-și dea seamă, că se înjosesce și se pune ‘n rînd cu fiarele sălbatice când strigă «Să nu aveți milă !» căci el în alți oameni vede numai material de exploatare și pe dînsul numai egoismul, amorul propriu, vanitatea ori ambițiunea poate să-l împingă la faptă. Ințelege dar, că oamenii, cari au acela-și interes, să facă causă comună și să se grupeze după profesiuni lege ori după neam, dar nu poate să înțeleagă indignațiunea de care sînt cuprinși oamenii mai echilibrați când văd, că semenîi lor sînt despuiați și împinși spre ruina morală și materială. Rămași ei de ei, barbarii aceștia nu se pot înțelege între dînșii, își sînt unii altora nesuferiți și se mănâncă între ei ca niște câni lihniți de foame. Se risipesc dar printre oamenii mai normali, iar apoi se întovărășesc și formeazăun fel de castă întemeiată pe identitatea intereselor individuale, - nu spre a se ajuta unul pe altul, ci ca lupii înhăitați, ori ca pirul în lumea vegetală, spre a se folosifie-care de ceilalți.

Ei nu pot să-și dea seamă de ce ne emoționăm noi când fiecăruia individual nu ni se face nici un rău. Durerea, pe care tu om în toată firea o simți când semenul tău e lovit, în gândul barbarului e cu desăvîrșire nemotivată, și silințele noastre de a apăra pe cei slabi și neajutorați pentru dînsul nu sînt pornite din iubirea de oameni, pe care el numai în torie o scie, ci fie din egoism, fie din fanatism religios, fie din ură de rasă.

Așa ajungem, ca barbarii aceștia să ne sos[c]otească pe noi barbari și să susțină în virtutea iubirii de oameni pe cei mai neomenoși dintre exploatatorii ce s-au ivit vre-o dată pe fața pământului.

Nu vorbesc de Evrei, nici de simbriașii lor, care țipă și ne înjură pentru-că stăruim, ca cei tari să ia măsuri pentru apărarea celor încă slabi, ci de Românii desechilibrați, care nu sînt în stare să înțeleagă, că stăruința noastră e pornită din cea mai curată iubire de oameni.

Dacă vre-un om, fie el Român, Bulgar, Turc ori Evreu, se află în miserie, noi îl ajutăm după putințele noastre; dacă vre-un Român ar voi să jefuiască pe un Evreu ori să-l ciomăgească, noi am sări să-l apărăm pe Evreul năpăstuit: ce trebue oare să facem, când Românul se află în miserie, când el e jefuit, el năpăstuit? Iubirea de oameni nu cere ca să-l ajutăm și să-l apărăm și pe el?

Românul acesta e om al iubirii de ordine, blajin și muncitor, se mulțumesce cu puțin, ba suportă toate cu îndelungatărăbdare și a dovedit cu prisos, că e cu desăvîrșire capabil de desvoltare morală și intelectuală. Nu e numai cestiune de ambițiune națională, ci tot odată și un intet[r]es general omenesc, ca un popor alcătuit din asemenea oameni să se sporească, să se ridice prin cultură și să devie un factor hotărîtor în cercul înrîuririi lui firesci.

Ce trebue oare să simțim noi, când vedem, că Românii cu toată munca, pe care o săvârșesc cultivând pământul cel mai mănos al țării lor, sînt ruinați trupesce și economicește!? Ce trebue să simțim când îi vedem istoviți și galbeni la față și constatăm, că copii lor pier în lipsă de hrană și de suficientă purtare de grijă!? Nu trebue oare să ne întrebăm, ce se fac roadele muncii lor și cum se risipesc bogățiile agonisite de dînșii!?

Ni-e destul să ne uităm împrejurul nostru pentru ca să ne încredințăm, că prea sînt mulți cei ce trăesc pe nemuncite și în răsfățare din roadele muncii săvîrșite de Românii, cari pier în miserie. Niște barbari, lipsiți de simțimânt comun, niște ingrați, mișei nevrednici de lumina soarelui am fi și noi, dacă n-am pune umăr la umăr, ca să-l ocrotim pe Român și să punem hotar exploatării neomenoase, care-l duce la peire.

Omeni sîntem și-l iubim pe om fie el Turc, Maghiar ori Evreu, dar tocmai iubind pe oameni, trebue să fim cuprinși de viuă repulsiune față cu indivizii degenerați, cari nu iubesc și ei pe semenii lor și nu sporesc prin munca lor rodnică bogățiile țării, ci își petrec viața adunând în mânile lo[r] roadele muncii săvîrșite de alții, ca prin ele să și-i robească cu atât mai vîrtos pe cei muncitori și cu inima curată.

Nu urîm pe nimeni, dar ținem să ne facem datoria față cu părinții noștri, dându-ne silința de a feri pe neamul nostru de agricultori, care seacămana [scarmănă] pămîntului și istovesc puterile muncitorilor lui, de meșteșugari-cârpaci, cari nu fac nimic cum se cade, de neguțători necinstiți și de speculanți neomenoși, cari turbură viața noaastră comercială și ne compromit creditul, de mijlocitori nerușinați, cari trăesc prin ruinarea economică și morală a societăței în care se află.

Voim să fim oameni cinstiți și muncitori și ca cinstiți și muncitori să fie toți cei ce țin să trăiască împreună cu noi.

Mulți au fost și sînt, oameni străini de neamul nostru, cari au venit în țara aceaasta, ca să trăiască mai ușor decât acasă la dînșii, și toți s-au împărtășit alăturea cu noi de roadele bine-cuvîntatului pămînt, pe care în vremurile grele numai Românii l-au apărat; toți ne-au zăpăcit prin străinul lor fel de a vedea lucrurile, toți ne-au stricat obiceiurile bune, pe care le-am moștenit de la înțelepții noștri străbuni. Trăind însă împreună cu noi, mare parte dintre dînșii s-au făcut oameni ca noi și au ajuns încetul cu încetul să înțeleagă, să ia parte la bucurille și la durerile noastre și să lucreze împreună cu noi pentru ridicarea neamului românesc. Pe aceștia îi socotim de o potrivă cu noi și-i iubim și stimăm cum noi între noi ne iubim și ne stimăm.

Nu pe Evrei îi respingem, ci pe oamenii desbrăcați de firea omeneaască, cari străini au fost și străini au rămas, pe hainii, cari nu sînt în stare să se iubească și profită fie de nepriceperea, fie de slăbiciunile, fie de strîmtorările noastre, ca să ne ruineze și să se facă stăpâni pe puterile noastre vii.

E destul de largă țara noastră pentru-ca să ne încapă pe toți și destul de mănos pămîntul ei, ca tuturora să ne dea hrană, dacă muncim cu toții fie-care în felul lui și nu caută unii să tragă mișelesce bucata de la gura altora.

Aceasta e ceea ce suferim, și barbarie în cel mai propriu înțeles al cuvîntului este să sustii, să sprijinesci, să încuragiezi, să nu combați pe față și fără sfială pe cei ce trăesc din săul altora.

Dacă oameni în înțelesul cel bun al cuvîntului sînt așa numiții evreofilii, iar nu stîrpituri de om, ei nu pe noi au să ne ocărească, ci trebue să pună umăr la umăr, ca să-i nobiliteze pe Evreii cei degenerați și să facă din ei oameni ca toți oamenii.