Semitismul V

Ungaria e semitisată și cea mai semitisată parte a ei e societatea maghiară, iar aceasta nu pentrucă sunt în Ungaria mulți evrei și aceștia sunt puși în rând cu maghiarii, nici pentrucă evreii au înrâurire hotărîtoare în viața politică și stăpânesc viața economică în toate ramurile ei, ci pentrucă viața morală și intelectuală a maghiarilor e condusă de evrei.

Sub conducerea aceasta s'a schimbat cu desevârșire atât felul de a gândi, cât și caracterul maghiarilor.

Noi, care ni-am petrecul copilăria și tinerețele în societatea maghiară și am luat pe ici pe colo și apucături maghiare, ne simțim azi mai mult ori mai puțihi străini între maghiari fiindcă dânșii nu mai sunt cum îi știm din timputile impulsive ale vieții noastre și din studiile ce am făcut asupra istoriei lor naționale.

Așa, cum îl știm, maghiarul e cu inima deschisă, de bună credință și cu deosebire afectuos, bărbat în puterea cuvântului, care nu se înjosește, nu-și schimbă sub înrîurirea împrejurărilor hotăririle și pe a căruia vorbă se poate razmá orișicine. Da aceea a și ieșit vorba, că maghiarii sunt popor de »cavaleri«.

Vor mai fi și azi unii dintre maghiari așa; cei cu desăvârșire mulți sunt însă fie ca Wekerle ori Kossuth, fie ca Poloanyi și Lengyel, fie ca Bánffy ori Ugron.

Oameni de o fire cu deosebire expansivă, ei sunt doritori fiecare de a păreá mai mult decât ceeace în adevăr e și porniți spre goana după plăceri lumești, ușor au ajuns dar să aibă trebuințe prea multe și prea mari și să treacă peste măsura cuvenită în ceeace privește cheltuielile.

Numai puțină încurajare le mai trebaiá pentruca să-și peară bunul cumpăt și să se afle mereu în strâmtoare, iar încurajare li-au dat multă ceice voiau să tragă foloase din ușurința lor și sunt altfel de părerea, că omul trăiește pe lume pentruca să și facă parte cât de mare din plăcerile vieții.

Foarte multe din nevoile, cu care se luptă românii în regatul ungar, sunt urmari ale acestei porniri spre îmbuibare, care prin ruina morală și materială ușor ar puteá să ducă în cele din urmă la isbucniri pătimașe. Sunt însă multe semnele care arată, că isbucnirea va fi înlăturată prin isolarea evreilor, cum a fost în partea apuseană a monarchiei habsburgice, unde ei deasemenea ajunseseră să stăpânească viața economică și să aibă înrîurire hotărâtoare în cea politică.

Pe români cestiunea în tot cazul îi privește numai indirect câtă vreme vor stărui în raționala lor hotărîre de a-i isola pe evrei și de a respinge inrîurirea lor culturală.

Ne am amăgi înse pe noi înșine, dacă am zice, că suntem destul de consequenți în ceeace privește resistența față cu înrîurirea semitică. Massele cele mari ale poporului o mai respinge, ce-i drept, dar societatea noastră cultă e în mare parte semitisată, căci bisiantismul nu e în adevăr decât o formă a semitinismului și tot semitisată e și cultura franceză, pe care a primit o o parte din societatea română. Îndeosebi în țările coroanei ungare însă semitismul e propagat sistematic și cu toată străjnicia, căci ceeace se numește cultură maghiară nu e în adevăr decât spirit semitic.

Căsătoria civilă, despărțirea școlii de biserică, măsurile luate spre a scădeá puterea autorităților bisericești, lupta purtată parte fățișă, parte prin ascuns contra creștinismului au în vedere numai asigurarea succesului propagandei semitice.

Trăind întrun stat stăpânit de conducătorii acestei propagande și în continuă atingere cu jidovi și cu jidoviți, românii din regatul ungar nu au putut să rămâie neatinși de semitism.

Îndeosebi tinerii, care cresc în scoli maghiare ori fac studii academice în centre semitisate ca Clujul, Oradea mare ori Budapesta, iau pe nesimțite apucături semitice și întorcându-se la ai lor, se simt străini între românii, cari resping încă spiritul propagat de dânșii.

Semnul distinctiv al acestor oameni înstrăinați de neam e, că ceeace pentru noi e semitism pentru dânșii e lucru omenesc, ceva firesc și de sine înțeles, un rezultat al civilizațiunii.

Ceeace e românesc în felul nostru de a fi și de a gândi e rusticitate, lipsă de cultură, foarte adeseori prostie. Istoria noastră, pe care n'o cunosc și nici nu țin s'o cunoască, li se pare săracă în fapte. Literatura noastră, care nu se potrivește cu felul lor de a gândi și de a simți, le pare sarbădă. Silințele noastre politice și culturale li-se par naive. Ei pot să fie susțiitori zeloși ai cauzei noastre naționale, dar nu din avânt, ci cu gândul de a-și crea pozițiune, și de aceea NU sunt în stare să aduca jertfe și se dau după păr când interesele lor, cari totdeauna sunt multe și mari, o cer aceasta.

Îi cunoști de departe după îmbrăcămintea lor, care e totdeauna scumpă și deosebită de a altor muritori, de cele mai multe ori pestriță, model și mostră după cel din urmă jurnal.

Pe caleă ferată iau clasa I. și se uită cu un fel de milă la ceice călătoresc cu clasa a II-a. La hotel iau salon, dacă se poate, cu balcon la stradă, ca să i-se poată arăta lumii. În cafenele și în restauranturi fac multă gălăgie și nu aleg după calitate, ci după preț, totdeauna ceeace e mai scump. La dânșii acasă desfășură mult lux, și dacă le dă mâna să umble cu doi cai, umblă cu patru.

Să se uite fiecare împrejurul său și să și dea seamă, dacă știe ori nu asemenea oameni prin aproprierea sa și dacă numărul lor scade ori crește.

Dacă scade, e bine, ear dacă crește, e cu mult mai rău decum vor fi crezând ceice nu-și dau seamă despre consevințele practice ale înclinărilor de felul acesta.

Omul, care are trebuințe multe și mari, are multe și mari nevoi, se află mereu în strâmtorare și face, vorba românului, pe dracul în patru, ca să agonisească. E în stare și să mintă, și să amăgească, și să înșele, și să abuseze fie de nevoile, fie de nepriceperea, fie de buna credință a altora, SE dă după păr, se injosește, își schimbă hotărârile potrivit cu împrejurările, e tovarăș rău, care te părăsește când lumea ți-e mai dragă. Mai rău apoi decât toate aceste e, că el urește pe ceice nu sunt ca dânsul și din simțământ de conservare propagă în societate spiritul, de care e stăpânit el însusi. Omul cum se cade, care se stăpânește pe sine, ca să și poată face în toate împrejurările datoria, îi este urgisit și vrednic nu de stima și de iubirea tuturora, ci fie un hipocrit miserabil, fie un prost Astfel se stârnește în societate o luptă haină, în care cei buni, care și aleg cu multă cruțare armele de luptă, adese-ori sunt biruiți de reii, pentru care e bună ori și-ce armă.

Sant două lumi îndușmănite de mii de ani, care se isbesc și în zilele noastre una de alta și din lupta acestor două lumi nu vom putea să îeșim noi poporul român întreg decât dacă vom ști să păstrăm cu îndărătnicie moștenirea morală a neamului nostru, care a trăit timp atât de îndelungat în mijlocul unei lumi date peirii și trăește și azi numai păstrându-și bunele moravuri.

„Semitismul (I),” Tribuna, XII (1908), Nr. 131 (14/27 Iunie), pp. 1-2.

„Semitismul (II),” Tribuna, XII (1908), Nr. 132 (15/28 Iunie), pp. 1-2.

„Semitismul (III),” Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (17/30 Iunie), p. 1.

„Semitismul (IV),” Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (18 Iunie/ 1 Iulie), pp. 1-2.

„Semitismul (V),” Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (19 Iunie/ 2 Iulie), pp. 1-2.