Semitismul IV

Propagatorii spiritului semitic sunt în SOcietatea noastră fără îndoială mai ales evreii risipiți printre noi, și de aceea oamenii pripiți în judecată iau firească reacțiune contra semitismului drept o luptă pornită fie din ură de rasă, fie din fanatism religios contra evreilor.

Nici nu se poate tăgădui, că în orișicare societate cu rânduială morala bine așezată evreii sunt primiți cu repulsiune și isolați cu atât mai vârtos, cu cât se isolează și ei înși-și. Lupta nu e în adevăr pornită contra evreilor, ci contra propagandei făcute de dânșii.

Judecând lucrurile din punctul de vedere al moravurilor noastre tradiționale, una din cele mai de căpetenie datorii ale omului e să muncească, să alerge și să ostănească spre a-și agoonisi mijloacele pentru asigurarea bunului său traiu, și omul, care-și face datoria aceasta, e stimat și iubit de semenii săi, muițumit cu sine însu-și și ferit de nevoi.

Nu mai puțin e dator omul a-și pune frâu, ca să păstreze ceeace a agonisit, și încă mai stimat și mai iubit de alții, mai mulțumit cu sine însu-și și mai ferit de nevoi e celce stăpânîndu-se pe sine adună averi mari ori sporește avuția moștenită. Leneșul, neajutoratul ori risipitorul totdeauna au fost dispețuiți în societatea noastră, iar bogăția adunată prin muncă și prin cumpătare a fost totdeauna și e și azi socotită drept cel mai învederat semn de vrednicie. Gândul de a face peste putință îngrămădirea bogățiilor ori de a împune risipirea lor nu e potrivit cu firea noastră, care l prețuim pe om nu numai după ceeace el e însuși prin sine, ci totodată și după ceeace are și după ceeace le pare semenilor săi.

Doritori cu toții de-a fi mult prețuiți, nu e nevoe să mai fim și jidoviți ori porniți spre desfrâu pentruca să râvnim la avere cu orice preț și să mințim, să ne fățărim, și înșelăm, să ne înjosim, să furăm, să siluim, SĂ ne folosim de nevoile ori să abuzăm de slăbiciunile altora spre a ne agonisi atât de mult prețuita avuție. Poate orișicare dintre noi să cadă în asemenea păcate, și mulți și cad în adevăr, cad însă dându-și seamă, că au păcătuit, ascunzându se cuprinși de rușine și câindu-se de faptele lor. Jidovul ori jidovilul le face aceste fără ca să se rușineze, cu un fel de fală, ca ceva firesc, drept dovezi de destoinicie, ispitând și pe alții să le facă și luând în bătaie de joc ori urgisînd pe ceice nu le fac.

Lupta e pornită de semiți și de semitizați pentru înlăturarea bunelor moravuri. Nu e tradițiune ori regulă de viață, nici preocupare religioasă ori națională, care nu e luată în bătaie de joc, ei terfelesc tot ceeace nouă ne e sfânt, și e destul să stăruim asupra obiceiurilor moștenite dela părinții noștri pentruca să fim urgisiți de dânșii și prigoniți făra de cruțare. Puși astfel în stare de legitimă apărare suntem nevoiți a ne folosi de toate armele, ca să conservăm ființa morală a societății, și, dacă mai e destulă putere de viață în societatea noastră, vom ajunge în cele din urmă să i izolăm pe evrei și să punem capăt propagandei semitice.

Aceasta e adevărata ființă a antisemitismului modern: pornit din simțemântul de conservare morală, el e prin chiar firea lui intransigent, dar dușmănos nu poate să fie.

Cu totul alta e lupta pornită de cei despoiați împotriva despuietorilor.

Evreii și cei asimilați de dânșii au adunat prin lipsă de scrupule și prin apucături mișelești bogății mari, de care se folosesc spre a trăi în desfrâu în vreme ce mulțimea cea mare a muncitorilor se sbate în mizerie materială și morală. E firească ura, pe care au stârnit-o în inimile acestora, și această ură ușor ajunge să se reverse asupra tuturor celorce au bogății moștenite ori agonisite și poate să ducă în cele din urmă la o groaznică vărsare de sânge. Nu are insă a face antisemitismul cu ura aceasta, căci el urmărește tocmai înlăturarea izbucnirilor pătimașe.

Tot astfel în urma, lipsei de cruțare a stăpânitorilor feudali s'a adunat multă ură în inimi și ura aceasta a isbucnit în sângeroasele revoluțiuni, cari au schimbat fața societății noastre: numai oameni lipsiți de judecată ar putea să învinovațească pentru vărsările de sânge pe humaniștii din secolul XVIII, cari și-au propagat vederile liberale tocmai pentrucă prevedeau igbucnirile pătimașe și voiau le le înlăture.

Pornind din iubire de oameni, antisemiții le zic în fiecare zi evreilor și celor momiți de dânșii: Puneți-vă frâu, fiți cumpătați, nu vă obrăzniciți și dați-vă silința de a aliná suferințele celor îndârjiți, căci astfel vai de noi de toți!

Tocmai de aceea mișcarea antisemită e îndreptată mai ales contra celor ce fac propagandă semitică. Evreul, care făcând speculă mizerabilă, îngrămădește bogății mari și aruncă mii și mii de oameni în mizerie, nu e pentru societate atât de primejdios ca acela, care luând parte la viața morală și intelectuală a noastră, strică mințile și otrăvește inimile. Starea de destrăbălare morală la care am ajuns, e rezultatul înrîuririi directe ori indirecte a unor asemenea evrei, și e pentru ori și care popor chestiune de conservare națională să alunge dela sine pe evreii ce vor să ieie ca ziariști, ca scriitori, ca oameni de știință, ca compozitori muzicali ori ca artiști în genere — parte la viața lui morală și intelectuală.

Seminția omenească nu se stârpește nici prin ciumă, nici prin holeră, nici prin foamete, nici prin războaie; pier însă prin lăpădare de obiceiuri popoarele descompunându-se în indivizi, din cari prin premenire morală se încheagă alte popoare. Aceasta e primejdia, de care suntem amenintați în urma înrîurirei semitice și de care nu putem scăpá decât izolând pe evreii ce nu se asimilează primind regulele de viețuire ale noastre.

Sunt în societatea noastră de azi două lumi deosebite, cari se isbeic una de alta, și una din aceste două lumi trebuie neapărat să piară. Nu poate să fie nimic mai firesc decât dorința ca aceasta să nu fie a noastră.