X

În vremea aceasta orașul își schimbă fața. Îndată, dimineața, colonelul întruni pe toți ofițerii garnizoanei în cazarma cea mare.

— Domnilor!… Da! Domnilor —zise el adresându-se către corpul ofițerilor și oprindu-se un moment pe gânduri — este de prisos să vă vorbesc mai departe. Astăzi cazarma va sta ca în timp de asediu: veți sta cu toții în cazarmă, fiecare la compania sa; nu veți comunica cu nimeni în oraș și veți sta gata în fiecare moment să ieșiți la semnalul de alarmă. Cred că ne-am înțeles!

Ofițerii înțelegeau — după regulament. Colonelul le vorbise cu atâta răceală, încât nimeni nu bănuia nimic. Credeau că este vorba de vreo manevră de cazarmă. Dar tocmai pentru aceasta ofițerii erau supărați, căci, ziceau ei în gândul lor, pentru asemenea distracțiuni d-l colonel putea să-și aleagă o altă zi, nu chiar dumineca. Nimeni însă nu cuteza să zică o vorbă, ci fiecare își înghițea necazul.

Peste puțin timp s-adunară companiile și li se citi ordinul de zi.

În acest ordin însă erau doauă puncte foarte supărătoare: întâi, că numărul gardelor trebuia îndoit, ș-al doilea, că nimeni nu putea să iasă ori să intre fără voia ofițerului. Cazarma era închisă. Soldații vedeau în acest ordin o pedeapsă disciplinară. Ei erau supărați pe superiorii lor și mai ales pe sergenți, căci, după credința lor, aceștia vor fi urzit această măsură. Sergenții erau supărați pe ofițeri, și ofițerii, după cum văzurăm, erau supărați pe comandant. Astfel, în întreaga populație a cazarmelor era o fierbere tăinuită.

După trimiterea însă a ofițerului de ordonanță la primărie, tăcerea încetă. Această măsură neobișnuită îi făcea pe oameni să se întrebe ce o să iasă din toate acestea? Ce vrea ofițerul de ordonanță?

Oamenii se uitau cu aer de curiozitate unii la alții, dădeau din cap, dădeau din umeri și, în fine, începură a șopti în taină, adunându-se grămezi-grămezi, agitându-se din ce în ce mai tare.

Ce este aceasta? Ce o să fie? Pentru ce toate acestea?…