Propoziţia VI.

O substanţă nu poate să Se produsă de altă substanţă.

DEMONSTRAŢIE: In natură nu pot exista două substanţe cu acelaşi atribut (dupăprop. Prec.), adică (dupăprop. U) două substanţe care să aibă ceva comun între ele. De aceea (după prop. III), una nu poate fi cauza alteia; cu alte cuvinte, una nu poate fi produsă de alta. C.e.d.d.

COROLAR De aici urmează că o substanţă nu poate să fie produsă de altceva. Căci în natură nu există nimic în afară de substanţe şi de modificările lor, aşa cum reiese din ax. 1 şi def. III şi V. Iar o substanţă nu poate fi produsă de o altă substanţă (după prop. Prec.). Deci, în chip absolut, o substanţă nu poate fi produsă de altceva. C.e.d.d.

ALTĂ DEMONSTRAŢIE: Aceasta se dovedeşte încă mai uşor prin absurditatea (tezei) contradictorii. Căci, dacă substanţa poate fi produsă de altceva, cunoaşterea ei ar trebui să depindă de cunoaşterea cauzei care a produs-o (după ax. IV); şi, astfel (după def. III), n-ar fi substanţă.

Admitem nici un fel de realităţi” (Descartes, Principiile Slososd, punctul 55, partea II), se referă şi la o cauzalitate „tranzitivă” (cum o numeşte Spinoza), adică un dumnezeu deosebit şi în afara materiei, care sa o creeze din afară, Spinoza nu admite o astfel de cauzalitate, ci numai o cauzalitate imanenta (lăuntrică): Dumnezeu este însăşi natura, deci cauza imanentă şi nu tranzitivă, a tuturor lucrurilor (vezi mai departe prop. XVIII, P. I.).

1. Pentru a înţelege sensul acestei fraze, este necesar să se vadă lămurirea dată de Spinoza în nota la prop. X, P. I.