Propoziţia XIX.

Dumnezeu sau toate atributele2 lui Dumnezeu sunt eterne.

1. Cauză „imanentă”, lăuntrică, adică aceea care se află şi se desfăşoară în însuşi subiectul care lucrează, spre deosebire de cauza „tranzitivă”, care se exercită în afară asupra unui obiect. Teza aceasta este fundamentală la Spinoza şi ea este afirmată şi în alte lucrări ale lui. În Tratatul scurt despre om şiferictea lui, partea I, cap. DI, el spune: „Dumnezeu este cauză imanentă şi nu tranzitivă, în trucat el lucrează în el însuşi, căci nimic nu există în afara lui” – ceea ce constituie afirmarea principiului monist.

2. A se vedea nota de la def. IV, P. I.

DEMONSTRAŢIE: într-adevăr, Dumnezeu (după dei VI) este o substanţă care (după prop. XI) există cu necesitate, adică existenţa ţine de natura sa (dupăprop. VH), sau (ceea ce este acelaşi lucru), definiţia lui rezultă că el există şi de aceea este etern (după dei VIII). Deci piin atributele lui Dumnezeu trebuie să înţelegem ceea ce (după dei. IV) exprimă esenţa substanţei divine, adică ceea ce aparţine substanţei: acelaşi lucru, zic, trebuie să-l cuprindă în ele şi atributele. Dar naturii substanţei (cum am demonstrat mai înainte, în prop. VII) îi aparţine eternitatea; prin urmare, fiecare dintre atribute trebuie să cuprindă eternitatea şi, de aceea, toate1 sunt eterne. C.eAd.

NOTĂ; Această propoziţie mai rezultă foarte clar din chipul în care (în prop. XI) am dovedit existenţa lui Dumnezeu; eu spun că din această demonstraţie rezultă că existenta lui Dumnezeu, ca şi esenţa lui, este un adevăr etern. Adaug că (în prop. XIX a Principiilor lui Descartes) am mai demonstrat şi în alt chip eternitatea lui Dumnezeu şi nu mai este nevoie să repet aici acea demonstraţie.