Deci unde odinioară

Câmpul se cutremurară

De biruinți românești,

De vaiete dușmănești,

Acolo plugarul mână

Leneșii boi hăulind,

Pân-când plugul se anină,

Oase din pământ zvârlind;

Și unde odinioară

Pe dușmani îi înjugară

La pluguri de au arat

Și ghindă au semănat*

În acea dumbravă sântă

Oițele se umbresc,

Și călătorul ascultă

Fluierașul păstoresc...

Și unde odinioară

Bistrița se încruntară

De sângele dușmănesc,

Oh! acolo ce zăresc!!!

Văd de român copilițe

Că se scaldă, șuguiesc,

Și apoi, împletind gâțe4,

Pe pajiște dănțuiesc.

Însă una dintre ele

Saltă ca luna prin stele,

Fiind gigâtă la stat

Ca molidvul drept și nalt;

Cu ochișorii ca mura,

Sprinceana pană de corb,

Fiindu-i întocmai gura

Pe omăt de sânge strop;

Mândră era copilița,

Nu-i tăcea un ceas gurița,

Și prin luncă alerga,

Și fluturași alunga.