O, protecție înaltă!!!

Tu sameni această dată

Cu marele prooroc,

Care pe munte de foc,

A legii table săpară

Populului bântuit,

Pe care el și scăpară

De un jug nesuferit...

Iar făr’ de-a ta apărare

Popoarele împilate

Nu-i chip să aibă scăpare

De a-și păstra libertate.

Precum Ștefan acel Mare,

Și Mihnea5 cu bărbăție,

N-au izbutit îmbinare

Răzlețitei Românie;

Și nici putu să o scape

De sângeratele labe

A leului răpitor

Și lumii pârjolitor.

Dar ea ca stejar de munte

S-au deprins, s-au învățat

Cu șioaie să se lupte

Și cu furtuni ne-ncetat.

Și tot încă odrăslește,

Pe păstor adăpostește;

Privind furtuna trecând

Și ea etern rămâind,

Sau precum vița-de-vie

Măcar vite să o roadă,

Odrăslește și învie

Și aduce iarăși roadă...

Deci prințul menit să fie

Domn a toată România,

Să facă țării mult bine,

Negândind numai la sine...

Să jure ca să păzească

Șarta țării nesurpată,

Să jure să ocrotească

Dreptatea la judecată;

Căci istoria privește

Faptele de merit mare

Și adânc le tipărește

Pe lespizi nepieritoare.

Și credeți, deși sunt frunză,

Ce vorbesc a mele buze,

Căci cu frunzi s-încoronează

Principii când se renomează.